Shoot me

24

Inițial nu am observat dar apoi mi-am dat seama... eram prea orbită de faptul că vorbim încât nu am observat indiferența din mesajele tale.

Pentru mine contează cele mai mici gesturi dar pentru tine se pare că eu nu mai contez iar asta mă întristează tot mai mult în fiecare zi.

Făcând comparație cu mesajele noastre de acum mai bine de 1 an nu pot să cred că vorbesc cu aceeași persoană. Ai început să te răcești față de mine de atunci... ştiai şi nu ai zis nimic! Cum ai putut? Eu eram până peste cap îndrăgostită de tine, tu mă căutai tot mai rar iar prietenul tău mă plăcea. Aveam dubii pe atunci dar eram prea orbită de tine. În acel sfârșit de decembrie ți-am spus acel ultim "Te iubesc" iar tu voiai să știi drept ce. Ți-am spus că te iubesc ca pe un frate, că nu ştiu iar tu doar ai zis că ți l-a mine. Apoi între noi a intervenit prietenul tău... ai început să nu mă mai cauți ştiind ce simte el pentru mine. Eu eram prea şocată de veste, el fiind şi primul băiat care m-a plăcut.

N-am vrut să ies cu el, ştii bine asta, tocmai tu m-ai întrebat de ce, dar n-am vrut să-ți spun. Nu puteam... dacă eu te plăceam pe tine cum aş fi putut să ies cu prietenul tău? Totuși am ținut legătura, ne salutam când ne vedeam, rar vorbeam. Cu tine am încercat să mențin prietenia dar pe la sfârșitul lunii aprilie am renunțat.

Mi-am format un zid în jurul inimii pe care l-ai distrus după 5 luni, mi l-am reclădit şi l-ai distrus iar după 4 luni, acum încerc să-l refac.

În ultima vreme am început să vorbesc mai mult cu prietenul tău, pur şi simplu se întâmplă să ne întâlnim, naiba ne-a pus stațiile de autobuz alăturate iar pe a ta la 10 minute distanță de noi. Şi la el încep să văd aceeași răceală. E ok... mă aşteptam, dar de la tine doare cel mai tare.

Uneori mă gândesc la faptul că el mi-a zis că mă place e posibil să fi fost doar un mod de a scăpa tu de mine dar nu ştiu dacă să cred sau nu pentru că am văzut în ochii lui acea sclipire.

3 februarie 2019