-27-

697 57 1
                                    

     Alexander

      
       Armăsarul pe care il calaream s-a oprit imediat ce am tras de hamuri, lasandu-ma sa descalec. Era un cal bun, însă nu se compara cu armăsarul meu, ce ma astepta in grajdurile castelului, acolo unde fusese trimis dupa ce dispărusem.

       Acasa. Acasă ar fi trebuit să însemne castelul Edinburgh, locul unde fiecare rege a fost încoronat si unde trebuia sa domnesc. Totusi, acasa înseamnă locul unde ea mi-a sărit în ochii, unde fiecare atingere pe care am impartasit-o mi-a rămas imprimată pe piele.

       Evelyn e in siguranta, între pereții rezistenți ai castelului Roverbury. Deja asteptam sa ii vad chipul luminos, pletele aurii spre alb si, cel mai importama, sa ii ating pântecul, acolo unde se odihnea copilul nostru. Urma sa fiu tata, nici nu stiam ce urma să fie, dar urma să iubesc orice fiinta facuta de noi doi.

       O iubesc, o iubesc mai mult decat e normal, e o iubire aproape ilegală. Sarcina ei a fost un șoc, cu atat mai mult cand mi-a spus că e avansata. Imi ascunsese asta, pentru că nu voia să ma lase sa plec, dar aflasem și nu am putut sta langa ea. Războiul asta nenorocit ne-a luam amândurora luni din viata, chiar ani, iar eu nu am putut veghea asupra familiei mele.

       Mai aveam o ora pana la castel, iar frații mei deja așteptau să își vadă soțiile, nu o arătau, dar știam că căsătoriile lor deveneau unele din iubire. Unchiul era lângă mine si imi zâmbea, fusesem intr-adevar capturați, iar acum eram liberi. Voiam să o văd pe Evelyn si sa spun tuturor adevăratul, asta cand ajungeam la castel.

       Un călăret s-a îndreptat spre noi, iar cavalerii ce ne însoțeau s-au pus în gardă, gata sa il rănească la nevoie. Era un simplu băiat de 13 ani, ce ducea o scrisoare, o scrisoare pentru mine.

       -La naiba, e prea devreme, nu trebuia sa se întâmple acum, am vorbit cu glas înalt, speriat.

       Nikolai mi-a luat scrisoarea din mana, privindu-ma uimit, pentru că deja imi incalecasem armăsarul si ma pregăteam de plecare. Evelyn avea nevoie de mine, acum.

       -Cum adică lui Evelyn i-a venit sorocul? Ce dracu, Alexander?s-a răstit acesta la mine, înfuriat

       Unchiul a citit și el biletul, inmarmurit de ce auzea, iar privirea sa s-a ridicat spre mine, inghetandu-ma pe data. Putea sa ma omoare si sa ma atârne de un copac, dar doar dupa ce imi vedeam copilul si iubita.

       -Poti sa ma provoci la duel dupa ce ma asigur ca copilul meu vine in siguranta pe lume si ca mama lui e sănătoasă. Pana atunci, ai face bine sa urci pe cal mai repede si sa mergem, le-am închis gura tuturor, fără să le las loc de replica.

      Nu am mai așteptat niciun raspuns si am dat pinteni calului, galopand spre castel. Fusese cu siguranță cea mai lungă ora din viata mea, plina de neliniște si întrebări. Imi era frica pentru ea si eu unul ma temeam, nu stiam cum sa procedez, eram înnebunit de o spaimă rece si morbidă.

     Cand am zărit într-un final porțile castelului m-am trezit, gandindu-ma ca are nevoie de mine, pentru că Evelyn era mama copilului meu, iar acum se chinuia sa il aducă pe  lume.

      Servitorii se agitau prin castel, iar cand au dat cu ochii de mine s-au îngrămădit să se închine, de parca mi-ar fi pasat acum, cand singura mea obsesie era ea. Picioarele m-au purtat  spre camerele ei de la etaj si tarziu mi-am dar seama ca alergam ca un nebun, iar frații si unchiul meu ma urmau.

     Usa ii era păzită de comandanții ce ramaseseră, iar servitorii se ingramadisera, facandu-si cruci si rugandu-se. Ii auzeam strigătele disperate si muream încet de durere. Femeile au țipat îngrozitor cand m-am apropiat de usa, dar am reusit sa intru.

     Doamnele roiau in jurul ei, iar Ana si Elisa o incurajau amandoua, in timp ce sângele pata in continuare cearsafurile patului. Evelyn se chinuia  sa nasca, iar țipetele ei urmau sa ma urmareasca toată viata de acum.

     Am îngenuncheat lângă ea, luandu-i mana si soptindu-i la ureche, iar ea, inexplicabil, și-a dat seama ca sunt langa ea, ca sunt viu si nevatamat, dornic sa o vad sanatoasa langa copil. O iubeam atâta de mult si însemna totalitatea lucrurilor pentru care eram recunoscător.

    -Inca putin, iubito, am incurajat-o, deși nu stiam nimic despre durerile facerii.

     Am stat lângă ea inca jumătate de ceas, încercând să o încurajez si sa nu îmi fac si mai multe griji, văzând cat de slăbită arată. A tipat, cand copilul a iesit  insfarsit, plangand in mainile moasei sale. I-am saurtat mana, iar bucuria mea ajunsese pana la ceruri, pana sa imi dau seama ca nu se terminase.

     Aveam doi copii, o pereche minunată de gemeni, dar al doilea copil inca nu se născuse. Eram tatăl a doi copilasi minunati, dar Evelyn trebuia sa se mai chinuie inca o data si, surprinzător, al doilea prunc a venit mai usor  pe  lune, laundu-i toate puterile mamei sale.

     -Vreau să îi vad, a soptit încet, aproape nesesizabil.

     Am sarutat-o pe frunte, privind cum femeile schimba asternuturile cu unele noi, iar camera devenea din nou animata, itimp ce eu o spijineam pe Evelyn,ce se ridicase in sezut. Mâinile mele au trans-o la pieptul meu, bucurandu-ma ca era in viata.

     Buzele ni s-au intalnt si, după atata timp, am realizat ca ea si copii erau familia mea, familia ce  trebuia  sa devina legitimă cat de repede se puteam. Evelyn de Roverbury trebuia sa devina regina mea.

     Copii au fost aduși de doua slujitoare, iar primul era un băiat atat de frumos, cu părul blond și ochii albaștrii. Evelyn l-a luat in brate, dupa ce m-a lasat pe mine sa il alint. Micutul era rodul iubirii noastre, iar sora lui se odihnea in mainile mele, privind noua ei familie.

     -Cum ii numim?m-a întrebat, inca slăbită de la nastere

     I-am zâmbit femeii ce mi-a dăruit doi  copii superi si, pentru prima dată în viață, stiam ce vreau de la viitor. Voiam o familie cu ea si cei doi, voiam să fim uniți legitim.

     -Daemon si Eloise, am soptit, privind martorii muti ai iubirii noastre

Printesa de Roverbury Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum