Printesa de Roverbury

-11-

      Am lăsat săptămâna sa treaca, rezervand duminica pentru planul meu. Urma sa il fac pe William sa mărturisească in fata tuturor, chiar daca el nu isi dorea asta. In secret stiam ca o iubeste pe Ana si ca o adora pe Erica, dar nu voiam sa il declar nevinovat asa rapid.

      Asa ca duminica eram langa tripleti, ce revendicasera camera armelor, unde o masa imensa trona in mijloc, adapostind hartiile. Ma sprijinisem de ea, analizând o harta si ținând într-o mana un pahar de vin rosu. Alexander tocmai mutase cativa piloni, explicând cu tact cum avea sa fie următorul atac.

      -Mi se pare o strategie buna, arcasii nostri sunt pregătiri de mult pentru un atac aerian, si-a dat parerea Nikolai.

      Nu parea sa ii pese de multe lucruri, refuzand sa ia parte la altceva inafara de antrenamente. Isi petrecuse timpul in camera sa, cel mai probabil cu vreo slujnica si ma refuzase de fiecare data, cand il rugam sa se implice in pregătirile pentru bal. Pana la urma si el urma sa împlinească 17 ani, nu doar eu sau fratii sai. Iarna era acum in toi si nu realizasem cand lasasem rochiile subtiri pentru cele calduroase si mantiile groase.

      Balul urma sa aiba loc in 4 zile, un timp relativ scurt pentru ce mai era de facut. Toate responsabilitatile ma faceau sa injur pe înfundate, decorarea salilor nefiind chiar pe placul meu. Doica statuse langa mine in fiecare secunda, ignorandu-mi protestele si ocupandu-se chiar ea de retusuri. As fi fost pierdută fara ea, iar mulțumirile mele nu aveau sa fie niciodata suficiente.

      -Ar fi si mai bine daca ar avea loc luna asta. Armata regală nu s-ar astepta niciodată sa atacăm dupa ce tocmai semnam un act de logodna, a incercat sa explice mediativ Alexander.

      Privirea pe care i-o aruncase fratelui sau mai mic m-a speriat mai mult pe mine. Toate certurile intre ei fusesera intr-un fel ascunse de mine in copilărie si nu isi dorisera niciodata sa ii impac eu, cum sigur as fi incercat sa fac

      -O sa semnez hartia aia nenorocita imediat dupa bal, iar nunta o puneti cand vreti, prea putin imi pasa, a răspuns Nikolai.

      Am tresarit, pumnul lui Alexander făcuse cunostinta cu masa, iar câteva pahare se rasturnasera. Aveam noroc, pentru ca intre cei doi era o masa, ce tinea loc de scut. Asta nu fusese planul meu inițial, dar Alexander voia sa ia lucrurile in propriile mâini. Mereu o făcuse.

      -Daca nu incetezi cu prostiile nu vom castiga nimic. Stii deja ca ducele nu ne da decat jumătate din soldati, pe motiv ca nu pari incantat de alianța asta. Nu o sa fie niciun atac, daca nu facem rost de mai multi soldati, chiar de mercenari, a strigat printul

      O mana mi-a urcat pe umărul sau, reușind sa ii atrag atenția asupra mea cateva secunde. M-a privit intens pentru cateva secunde, revenind apoi spre fratii sai mai mici, ce pareau prinsi la mijloc. Nu spusese clar ca are in minte ceva, dar imi marturisise ca urma sa isi faca frații mai responsabili.

      Acum nu mai era planul meu. Nu eu eram cea care isi dorea sa ii aduca cu picioarele pe pamant. Alexander se ocupa de asta aici si acum, iar nemultumirile mele ar fi trecut neobservate de el.

      -Ce dracu vrei sa fac? Ma insor cu o necunoscută, pentru jumatate de armata. Ar trebui sa spui multumesc ca nu mi-am luat deja o amanta, stim cu totii ca nu o sa petrec prea mult timp cu viitoarea mea sotie, ai putea sa i-o tragi tu, ar fi mai mult decat incantata, a presupus vulgar Nikolai.

      Probabil eram singura din camera ce stia, macar putin, cum este cu adevarat viitoarea sa sotie. Elisa, viitoare ducesa de Normandia, era extraordinar de vioaie. Stia sa cante la pian, spre deosebire de mine, ce învățasem doar pentru a nu ii dezamagi pe profesori. Apucasem sa o ascult doar o data, insa abia asteptam sa o revad, pentru a o asculta iar.