Printesa de Roverbury

-19-

        Nu stiam unde sunt, nu stiam ce se întâmplase cu oamenii mei sau ai lui Jack. Nu stiam al cui sânge imi patase mâinile.

      -Înainte!am auzit strigătul de lupta al lui Jack

      Am băgat câteva lovituri, înaintand cu greu printre bărbații imensi si bine pregătiți. Eram firavă printre ei, abia cand ajungeau în dreptul meu isi dădeau seama ca eu eram prințesa pe care ar fi trebuit să o ucidă.

      Nu mai omorasem pe nimeni, pana acum. Imi pătăsem mâinile si inca o făceam, iar durerile mele abdominale cresteau.

      -Prima linie inaintati! Jack, pierdem scutierii!am strigat disperată

       În câteva secunde a ajuns lângă mine, luptând cot la cot impreuna, ajutandu-ne reciproc.

       Cand a vazut ce sabie foloseam s-a luminat, planul sau fiind deja pe drum.

       -Întoarce-te in linia arcasilor, o sa vada sabia si o sa creada ca printii au venit. E sansa noastra, Evelyn!m-a îndemnat

      Eram de acord, era cea mai buna  soluție pe care ar fi putut să o găsească cineva. Pana acum lupta fusese echilibrată, dar se vedea ca aveam alta organizare, stilul meu fiind diferit de al lui Alexander sau de al tatei. Oamenii erau nedumeriti si asta ne încurca, dar trebuia sa mergem mai departe asa.

      Am alergat în spatele armatei, indemnandu-i pe soldații noștri să meargă înainte drepți și viteji. Astazi eram regele lor, nu doar o prințesa. Eu trebuia sa ii conduc.

      Arcasii erau chiar ultimii, aveau o sarcina importanta pana la urma, asa ca m-am alăturat lor, trăgând câteva săgeți bune. Ultima a nimerit chiar în umărul fiului regelui urzupator, care nu stiu cum ajunsese pe câmpul de luptă, cand era doar frumușel si atat, toate talentele ocolindu-l.

      Am ridicat în lumina soarelui sabia neagră a lui Alexander, simtindu-ma cumva mai puternică cu ea în mână și restul soldaților au imitat sunete de trambite. Armata inamică s-a speriat, și-au pierdut concentrarea si in câteva minute eram deja în terenul lor, ii secam de puteri. Reușeam.

      Într-o oră bătălia se terminase, aveam prizonieri importanți, iar steagul alb pe care il arborasera ma bucura nespus. Toti bărbații se pregăteau să sărbătorească, cand mesagerul lor a sosit în tabăra.

      Deja imi spalasem trupul, scăpasem de tot sângele de pe piele si optasem pentru o rochie simpla, dar de efect. Regele voiam o înțelegere, iar eu trebuia sa vad daca i-o ofer sau nu.

      Armatele s-au aliniat din nou, de parcă nu și-ar fi terminat neînțelegerile acum câteva minute.

      -Vin cu tine, pentru orice, m-a asigurat Jack.

      Ii eram recunoscătoare, nu stiam cum sa ma port ca un bărbat, pentru ca doar ei conduceau pana acum. Nu stiam sa fiu un rege, nu stiam sa fiu  Alexander, știam doar sa fiu Evelyn.

      El si inca doi soldați m-au urmat, pana am ajuns in fata cortului imens ce fusese aranjat rapid pentru aceasta intalnire. Stiam ca întâlnirile se poartă de obicei în acele corturi, dar nu ar fi fost indicat sa o facem , pentru ca nu  aveam nimic de împărțit cu ei.

      O masă lungă din lemn era așezată în fața, două scaune pe partea mea si unul pe partea cealaltă, unde deja stătea bărbatul ce se numea rege, cel din cauza căruia izbucnise războiul si disparusera atâtea vieți. Prințul acela, prea renumit pentru aventuri decât pentru fapte de vitejie stătea mai în spate, unde medicii ii curățau atenti rana.

      -Draga mea printesa, a salutat jovial bărbatul ce trecuse bine de 50 de ani.

      Am zâmbit aroganta, scotandu-mi la iveala aura de invingatoare. Oricum nu o purtam prea des.

      -Nu credeam ca ai ceva de vorbit cu mine, dragul meu domn, i-am spus in chip de salut.

      Un ras scurt din partea lui, deci el chiar nu ma astepta pe mine, au.

      -Este intotdeauna o placere sa intalnesc o domnita atat de frumoasă, pot spune din experiența ca zvonurile despre frumusetea ta sunt reale, m-a complimentat calm.

      -Multumesc, Alteta, dar nu cred ca pe mine ma asteptai, nu?am întrebat, asezandu-ma pe scaunul ce imi era rezervat si jucandu-ma cu paharul de vin.

      Nu urma să consum mult alcool în următoarele luni.

       -Asa zisul "print moștenitor" nu a avut placerea de a se întâlni cu mine, presupun, și-a continuat fraza.

       Am zâmbit, scoțând sabia din teaca si lasand-o în fata mea pe masă, ca sa vada si el ca se temuse doar de sabie, nu de posesorul ei, ce era departe

      -Dupa cum stii toți bărbații sunt în Normandia, pentru nunta. Nu stiu pe cine ai fi vrut sa întâlnești, inafara mea, domnule, am aruncat peste masa

      -Tu ai tras sageata care m-a nimerit in umar, am auzit o voce străină.

       Prințul ma privea ciudat, ofticat pana peste cap ca o femeie il ranise, dar tot ce știa el sa faca era sa isi bată joc de alte femei. Ma dezgusta în adevăratul sens al cuvântului, macar Alexander,  Nikolai si William nu făcuseră niciodată lucruri urâte cu femeile, nu în timpul actului, asa cum o face acest băiat răsfațăt.

       -Ai multe calități, domnița mea, a continuat tatăl său, fara sa bage în seamă liniștea ce se asternuse intre noi.

      Am ridicat o sprânceană, curioasă de ce urma să aud. Era vorba de un tratat, parcă?

      -Ai avut curajul sa lupți, chiar sa ne păcălești cu sabia aceea, sunt impresionat. Toata tara știe că ai fost o elevă model cat timp ai stat la Academie, iar acum ai revenit acasă si nu am auzit decât vreo două vorbe. Totusi, e ciudat ca doar eu iti stiu micul secret, a terminat siret, zambindu-mi pe sub mustata.

      -Care ar fi acela, ma scuzi?am plusat

      Doar eu stiam secretul sau unul dintre ele, mai bine zis. Putea sa ma distrugă doar daca le știa pe ambele. Dar cu unul? Nu ar fi ieșit bine în niciun caz, chiar deloc.

      -Nu ar trebui să știe oare tot regatul ca în ultimul timp altcineva ii încălzește patul unui print? Nu ai mai dormit în camera ta de mult, nu, Alteta?a spus răutăcios

      Știa unul dintre secrete. La dracu! M-am ridicat încet, punând pe masă hârtia pregatita dinainte si semnata deja. Trebuia să închei asta pana nu era prea târziu.

      -Orice ai stii, nu ma interesează câtuși de puțin, dar hârtia asta afurisit da, asa ca ma astept sa semnezi o dată înțelegerea asta in care nu ne mai atacăm deocamdată, i-am trântit totul în nas

       Nu puteam risca să mai știe cineva. Unul dintre secrete imi fusese descoperit, imi rămăsese unul. Unul pe care il iubeam din toata inima, era un dar divin ce mi se întâmplase. Doar eu stiam ca purtam in pântec un copil, copilul meu si al lui Alexander. Copilul pe care il creasem chiar din prima noapte, acum 4 luni. Dragostea noastră adunată si sintetizata, copilul.

Crăciun fericit si sper sa va placa. Am ales deja numele, dar nu ar strica niste sugestii. Sărbători frumoase!