O Alpha

Capitolul 25

- Nu te mai ingrijora , totul o sa fie bine.

- Nu pot sa nu ma ingrijorez cand nu stiu ce se intampla cu propriul meu corp. oftez eu.

Dawson ia o mana de pe volanul masinii si o pune pe coapsa mea , desenand cerculete imaginare. Ma las pe spate pe scaun , privind copacii pe langa care trecem. Incidentul de ieri seara ne-a alarmat atat de mine cat si pe Dawson. Dupa ce m-am "trezit" din visul ala , sau ce naiba a fost , totul a revenit la normal. Insa semnul de pe incheietura a inceput sa ma arda. Nu am idee de ce. E o durere suportabila , insa ma deranjeaza indeajuns de mult ca sa nu o pot ignora. De fiecare data cand imi ating semnul , in minte imi apar acei ochi gri. Nu stiu cine e posesorul ochilor si nu sunt sigura ca o sa pot gasi acea persoana. Ochii nu imi sunt cunoscuti. O chestie si mai ciudata e ca atunci cand imi amintesc acei ochi , simt inauntrul meu ceva rece , dar si ceva cald. E foarte , foarte ciudat. Singura metoda la care m-am gandit prin care pot afla ceva e sa o intreb despre asta pe mama. De data asta nu am sunat-o , ci Dawson si eu plecam in haita parintilor mei. Vreau sa am o discutie fata in fata cu mama. Sper ca ea stie ce pot face...

- Ayame... Nu mai fi atat de trista , mi se rupe sufletul cand te vad asa. ma roaga Dawson , privindu-ma scurt.

- Imi pare rau. Pur si simplu... Daca devin mai rea ? Daca durerea asta se va transforma in ceva mai rau ? Daca scap de sub control ? Daca...

- Stop. ma opreste Alpha-ul. Nici macar nu stii ce se intampla si deja iti faci in cap scenarii care cel mai probabil nu sunt adevarate. In zece minute ajungem in haita parintilor tai si o sa afli acolo toate raspunsurile.

Dawson imi ia mana stanga si o duce spre buzele lui , sarutand-o lung. Zambesc si il las sa ma tina de mana. Are dreptate. Probabil ca ma ingrijorez degeaba. Inspir si expir adanc , linistindu-mi inima ce batea rapid. Totul va fi bine. Sper...

Peste cateva minute , in fata noastra au aparut cinci gardieni , doi in forma umana si ceilalti trei transformati in lupi. Ei isi inclina respectuos capurile in fata noastra , apoi ne lasa sa trecem. Analizez curioasa noul teritoriu. Copacii sunt ridicol de inalti si desi. Probabil ca au fost plantati asa intentionat ca sa ascunda haita mai bine. Pentru majoritatea varcolacilor , parintii mei sunt inexistenti. Celelalte haite ar vrea sa o distruga daca ar afla de ea. Mai observ diverse pietre sau trunchiuri de copaci puse strategic prin padure ca sa incetineasca inamicii.

- Sper ca parintii tai nu o sa se supere daca le fur strategia. spune Dawson amuzat.

- O sa te inchida in catacombe si o sa te tortureze toata viata pana vei jura ca nu o sa mai faci asa ceva. zic eu sarcastica.

- Ha , ha. Nu uita ca si pe tine te va afecta. spune el , ranjind in coltul gurii.

- Ba nu. Eu sunt mai puternica !

- Pana acum ziceai ca eu sunt cel puternic. spune Dawson confuz.

- Pana acum nu stiam ca am atata putere.

Dawson ofteaza , mormaind ceva inteles doar de el. Il ignor si privesc pe geam , in departare zarindu-se primele casute. Zambesc fericita cand reusesc sa vad intreaga haita. Casele sunt destul de mari si acopera o mare suprafata din haita. La stanga mea vad un teren plin cu aparate sau alte chestii pentru antrenamente. Cativa copaci cresc printre case , decorand haita. In fata noastra se vede mareata vila cu geamuri in loc de pereti si o gradina cu flori langa ea. Dawson parcheaza masina in fata vilei. Ies afara , intinzandu-mi corpul dupa orele lungi de stat in masina. Dawson imi zambeste scurt si ma ia de mana , mergand spre casa. Inainte sa pot bate la usa , ea s-a deschis , mama tragandu-ma rapid intr-o imbratisare stransa. Chicitesc din cauza entuziasmului ei.

- Vai , cat de dor mi-a fost de tine ! spune ea , punandu-si palmele pe obrajii mei.

In spatele mamei apare tata. Ii zambesc si il imbratisez si pe el , apoi revin langa Dawson ce inchidea usa dupa el. Il zaresc pe tata privindu-mi incruntat marcajul , insa incerc sa ignor acest detaliu.

- Voi doi puteti sa plecati in living sau , daca va e foame , cautati ceva prin bucatarie. Eu si Ayame avem chestii importante de vorbit. spune mama serioasa , privindu-i pe tata si Dawson.

Sufletul meu pereche ma saruta scurt pe frunte inainte sa fiu condusa de mama in alta camera. Ea deschide o usa din metal , lasandu-ma sa intru , apoi aprinde o multime de lumanari din camera cu un singur pocnet din degete. Pentru cateva secunde devin geloasa pentru ca vreau si eu sa pot face asta , insa alung rapid sentimentul. Analizez camera , vazand ca peretii sunt plini de carti ce par foarte vechi. In mijlocul camerei e un birou ce are pe el niste hartii si cateva sticlute cu un lichid ciudat in ele. Intr-un colt al camerei sunt mai multe perne imprastiate pe podea. Mama se aseaza pe una dintre ele , facandu-mi semn sa vin langa ea. Ma asez in fata ei.

- Spune-mi , despre ce voiai sa vorbim ? ma intreaba ea.

- Semnul... Ma doare. Ieri seara am facut din greseala flacara unei lumanari neagra si de atunci ma doare. zic eu.

Mama imi priveste atenta incheietura , trecandu-si incet degetul peste liniile negre.

- De obicei , unii vrajitori simt o durere slaba atunci cand puterea lor e foarte mare si vrea sa iasa la iveala. Atunci cand semnul va fi complet , durerea va disparea. Insa daca nu iti folosesti puterile cat timp durerea persista , ea va deveni tot mai mare pana cand o sa iti pierzi controlul. spune mama incet.

O privesc cu ochi mari , ea zambindu-mi.

- Nu iti fie frica , Ayame. Te ajut eu sa iti completezi semnul.

Mama se ridica in picioare si merge spre birou , luand de acolo o hartie pe care o rupe in bucatele. Ea lasa bucatile sa cada pe podea.

- Incearca sa repari hartia. zice ea.

Ma asez pe vine in fata bucatelelor de hartie si imi ridic mainile deasupra lor , imaginandu-mi cum ele se unesc. Una cate una , hartiile incep sa pluteasca si sa se apropie una de alta , apoi formeaza din nou o foaie intreaga. Semnul meu incepe din nou sa straluceasca si se mareste putin. Pun foaia pe birou , ridicandu-ma in picioare. Mama ma priveste atenta , apoi isi ridica incet mana in aer. Brusc , o sfera luminoasa vine rapid spre mine , gata sa ma loveasca. Parca vedeam totul cu incetinitorul. Lumina sferei imprastiindu-se prin camera , mainile mele tremurand , fiorii calatorind prin corpul meu. In ultimul moment , mi-am ridicat mana dreapta , tinand-o orizontal , iar sfera de lumina s-a spulberat intr-un nor de fum negru. Icnesc cand durerea semnului se intensifica. Liniile negre incep sa lumineze puternic , inaintand rapid pe incheietura mea. Niste petale de floare apar la capatul liniei negre , apoi stralucirea semnului dispare. Atunci am inteles ca semnul meu este complet. Zambesc larg , mama aplaudand fericita. Ma intorc pe calcaie si ies din camera , fugind spre living. Acolo tata si Dawson stateau pe canapea , privind ceva la televizor. Ma asez intre ei , aratandu-i lui Dawson mana mea.

- Te mai doare ? ma intreaba el , tinandu-mi grijuliu mana.

- Nu , si nu o sa ma mai doara niciodata. spun eu fericita.

- Felicitari , Ayame. aud glasul mamei in spatele meu.

Dawson ma imbratiseaza strans , sarutandu-ma scurt pe buze. Momentul nostru a fost intrerupt de sunetul usii fiind deschise. O pereche de pasi se aude.

- Am venit ! se aude un glas necunoscut mie.

- Dominic , suntem in living ! striga mama.

Dominic ? Cine mai e si asta ? Acest Dominic deschide usa camerei de zi , mama salutandu-l scurt. Simt cum raman fara aer cand ii vad ochii. El e posesorul ochilor gri.