Instagram: @afternators201❤️
Cum ar fi să va imaginați cum ar fii fost viața actorilor înainte să fi jucat în filmul pe care îl adorați? Ei bine, va prezint povestea lui Hero Fiennes Tiffin și a lui Josephine Langford înainte să devină actori. Sper...
-- Asteapta! strig eu dupa el. Am ajuns in curtea casei,si pot vedea cum se indreapta furios spre masina lui. Vrea sa plece. Trebuie sa il opresc cumva. -- Hero, asculta-ma ,te rog!
Se opreste,intorcandu-se spre mine:
-- De ce? De ce m-ai mintit? Stiam ca o sa ma părăsești... -- Ce ? Nu,nu...nu vreau sa te parasesc... -- Mi-ai spus ca vei ramane aici. Si m-ai mintit. -- Nu voiam sa plec. M-am gandit sa aplic pentru facultatea din Australia,dar nu credeam ca o sa intru... Imi doresc de mult timp sa fac facultatea acolo... -- Dar la mine nu te-ai gandit? Poate ca si eu voiam sa intru la o alta facultate,intr-o alta tara! Dar stii ce? Am ramas aici,pentru ca te iubesc si voiam sa fiu aproape de tine! Dar pentru ce? Ca sa ma părăsești? Sa te muti in alta tara?
Nu ii răspund,ci doar il privesc in ochii care acum ii lacrimeaza. Privirea imi este si mie încețoșată,probabil de la lacrimile ce au inceput sa mi se prelinga pe obrajii care ard.
-- De asta ai vrut sa te pregatesti cu doua luni inainte... continua el. -- Nu vreau sa te parasesc! ii spun eu ,clar si răspicat.Am crezut ca putem avea o relatie la distanță...In plus,nu m-am hotarat daca sa plec sau nu... -- Poftim? Asta nu ar functiona niciodata! Stii ca nu cred in asta... Se uita in ochii mei.
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
-Stii ca nu pot trai fara tine...continua el.
Ultimele cuvinte au sunat mai mult ca niste rugaminti.
-- Imi pare foarte rau! ii spun eu printre lacrimi si suspine. -- Si mie! spune el si se indreapta spre masina,plecand,lasand in spate o durere insuportabila.
Ma intorc in casa, plangand in hohote ,trantind usa de la intrare si fugind pana la mine in camera.
-- Josephine,esti bine? ma intreaba mama in timp ce urc scarile in graba.
Nu ii raspund,ci intru in camera mea, încuind-o si ma prăbușesc ,sprijinindu-ma de ea.
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
-- Draga mea,pot sa intru? intreba mama. -- Pleaca! tip eu. -- Dar... -- Am spus sa pleci! strig eu din nou si continui sa plang in hohote. Ma doare al naibii de tare si nimeni si nimic nu poate alina durerea ce mi-a cuprins sufletul si mintea.
Heyy! Voiam sa va mulțumesc pentru cei 120 de ochișori...Chiar nu ma asteptam sa o citeasca atata lume.Sper sa va placa povestea mea,astept niste pareri!💜 Promit ca voi incerca sa postez capitole mai lungi!
