The Life Before Us

10

Câteva zile mai târziu...

După școală mergem sa ne plimbam de-a lungul plajei.
-- Pot sa te întreb ceva? sparge Hero liniștea.
-- Sigur.
-- De ce te afectează atât de mult ce se întâmplă în jur? De ce tii atât de mult la ideea de a proteja pe cineva ,la dreptate?
-- Ce vrei sa spui?
-- Chiar nu știu... Îmi pari foarte sensibila, adica după ce ai văzut poza, te-ai simțit atât de rău în cat ai inceput sa plângi,deși știai despre ea. Le-ai arătat partea ta slabă, iar tu nu faci asta... Tu ești puternica...nu-i așa?
-- Poate că nu sunt chiar atât de puternică cum ceilalți cred că sunt... ii spun eu aproape în șoaptă ,însă el mă aude și spune:
-- Ce vrei sa zici? Iubito, daca ti- a făcut cineva ceva rău sper sa-mi spui... zice el și îmi mângâie obrazul, îngrijorat.
-- E vorba despre cineva din trecut.
-- Cum? Ce... ce s-a intamplat? Daca cumva îl prind... spune el îngrijorat ,dar și furios în același timp.
Haide sa mergem la The House's și îți explic acolo.
Ajungem, ne așezăm la o masa, iar eu deja am început să-i vorbesc:
-- Acum un an ,am avut un iubit, primul meu iubit. Eram foarte fericiți, cel puțin asta credeam eu,dar... Într-o zi am intrat in școala ,iar pe dulapul meu erau o grămadă de poze cu el și alte fete,care păreau făcute în aceeași zi, așa că am vrut sa mă duc la el și să îl întreb dacă e adevărat ceea ce tocmai am văzut,voiam o explicație, nu putea fi real... Nu am apucat sa îl întreb, atunci cand m-am apropiat de el, vorbea cu un băiat care ii spunea:,, frate, de unde ai luat ,pozele alea, Josephine o să se desparta de tine" ,iar iubitul meu a raspuns: ,,Oricum e doar un pariu pe care l-am câștigat,până la urmă mă despărțeam de ea". Asta e motivul pentru care am inceput să plâng. Mi-am amintit de momentul acela groaznic. Și am crezut că tu îmi vei face la fel. Că mă vei dezamăgi, apoi mă vei părăsi... spun eu abtinandu-ma sa nu plang, însă eșuez lamentabil atunci când Hero mă ia în brațe și îmi șoptește la ureche: ,,Nu te voi părăsi niciodată".
-- Îmi foarte rău pentru ce ți s-a întâmplat, dar crede-mă eu chiar te iubesc, nu esti doar un pariu prostesc . Nu ți-as face asta niciodată.
-- Așa mi-a spus și el și uite unde am ajuns...
-- Nu mă crezi?
Dau scurt din cap că nu,apoi spun:
-- Nu...nu știu ce să mai cred! Cred că e mai bine sa luăm o pauza de la toată povestea asta...
-- Ce vrei sa spui?
-- Spun că mai bine nu ne mai vedem pana îmi dau seama ce sa fac...
-- Nu poți pur și simplu să te despărți de mine așa! spune el ,inclestandu-si maxilarul,observând mici lacrimi adunate în coltul ochilor săi.
-- Îmi pare rău... ii spun eu și o lacrimă mi se prelinge pe obraz.
Se apleaca sa mi-o șteargă ,însă eu mă feresc.
Nu mai pot sa ii simt atingerea,nu acum. Nu va alina durerea pe care o simt in capul pieptului. Plec fara sa mai spun nimic. Cum ies pe ușă,șiraguri de lacrimi mi se preling pe obraz. Simt că mă prăbușesc,deși mi-am făcut-o cu mana mea. Nu regret că m-am despărțit de el, am nevoie de o pauza pentru a-mi da seama daca mai pot continua langa el. Deși nu mi-a făcut nimic...Poate nu am gândit logic,dar amintirile imi dădeau năvală. Ceea ce am simțit atunci,am simțit și acum. Iar tot ce se întâmplă...eu nu sunt obișnuita cu atenția asta , cu lucrurile astea. Poate încă sunt afectată de trecutul meu.