The Life Before Us

8

Razele soarelui ce întrepătrund prin geamul camerei mele mă trezesc la realitate. Am adormit la geam ,cu geaca încă pe mine, însă nu mi-a fost cald ci mi-a fost chiar bine. Mirosul slab de țigară amestecat cu un miros de menta îmi mângâie nările ,și mă face să simt că el este aici ,cu mine.
Este ora 7:30, iar la 8:00 ar trebui sa fiu la liceu. Mă îmbrac repede și lejer. Îmi iau niste blugi albastrii, o bluza crem spre roz și niște teniși culoarea pielii, lasandu-mi parul larg pe spate.
Dar știam că ceva nu e in regula, că fericirea pe care o simt nu va dura mult. Pășesc pragul  liceului și primul lucru pe care îl văd, e cum sute de elevi își privesc telefoanele, apoi se uită din senin spre mine, unii râzând, alții parca arătând ura. In drum, vad cum un grup de elevi înconjoară locul unde se afla dulapul meu și pare că fac poze. Mă apropii, strecurându-ma printre ei, ajungând singura persoana din mijloc. Când văd ce e lipit de dulap simt o avalanșă de emoții în mine. Sunt două poze, una cu Hero și Emma sarutandu-se, poza care era să-mi distrugă relația, și o poza cu mine și Hero care pare făcută aseară când ne-am sărutat în fața casei, amândouă însoțite bineînțeles de un mesaj: ,,Cine e următoarea?"
Încerc să nu plâng, însă e prea mult... Știu că nu ar trebui sa bag in seama răutățile astea dar chiar nu pot, pur și simplu nu mai pot. Fără să îmi dau seama, șiraguri de lacrimi mi se preling pe obraji, apoi simt cum o mână mă prinde de braț, rupând poza, scotandu-ma din mulțime.
-- La ce va holbati? strigă Hero. Plecați naibii de aici!
Mă așez în genunchi pe podea,apoi Hero mă îmbrățișează și îmi spune:
-- Iubito,ești bine? Te rog , nu mai plânge,te implor!
-- De unde au poza aia cu noi? Ai pus pe cineva să ne fotografieze? îl întreb eu printre lacrimi.
-- Nu, bineînțeles că nu, cum poți crede că sunt în stare de așa ceva? Normal că nu, nu ti-as face asta niciodată,jur! spune el ,rămânând aproape fara voce.