The Life Before Us

5

Plâng, și nu pentru că am primit detenție, ci pentru că am pierdut tot. Hero, probabil nu va mai vorbi cu mine și cel mai important , am pierdut-o pe cea mai buna prietena a mea. Ma uit in oglindă și nu mă recunosc, rimelul mi se scurge pe obraji catifelați, și incerc cu o bucata de șervețel sa îmi șterg rujul roșu de pe buze. Arat atat de distrusă, am eșuat în tot. Nu pot să mă schimb, poate asta sunt eu. Poate ca sunt doar o umbră, ce nu își poate găsi propria personalitate. Cum de nu știu cine sunt? Și mai bine zis, cum pot sa găsesc persoana adevărată care se ascunde sub hainele astea oribile, sub masca asta?
Cineva intra in toaleta fetelor.
-- Vai de mine, Josephine ,ești bine? mă întreabă Emily speriata.
-- Emily? întreb eu șocată, cu vocea tremurândă.
-- Ce ți s-a întâmplat? De ce plângi?
-- Nu te uiți la mine? Sunt un eșec total! Te-am dezamăgit pe tine, pe Hero, pe toți! Am dat-o in bara, și îmi pare sincer rău! reușesc eu sa spun printre lacrimi.
-- Nu, nu e adevărat, nu ai dezamăgit pe nimeni. O să se rezolve totul, dar pentru a te ajuta , trebuie să îmi spui de acum înainte ce ai pățit. De ce ești imbracata așa? Asta nu ești tu...
-- Oare? Nu știu cine sunt.
-- Ba da .
-- Ba nu...
-- Ei bine, eu știu cine ești... Ești o persoană minunata, deșteaptă,iubitoare și foarte frumoasa. Ești cea mai buna prietena a mea, ajuți pe toată lumea, și îți pasă și de ceilalți. Nu am întâlnit pe nimeni mai puternic ca tine, și știu că o să fie bine, o să fiu aici langa tine, și vom rezolva totul!
-- Mulțumesc, Emily! ii spun eu și o iau în brațe. Ce noroc am cu o așa buna prietena! Îmi cer scuze inca o data pentru cum m-am purtat ca o idioata.

***
După discuția cu Emily, am știut că trebuie să mai repar inca un lucru.Am decis că trebuie să repar lucrurile cu Hero. In pauza de prânz, m-am dus le el.

-- Hei, locul asta e ocupat? întreb eu in speranța că va vorbi cu mine.
-- Da, e ocupat! spune el, iar eu mă întorc cu spatele, vrând să plec. De tine... continua el.
Mă întorc înapoi , asezandu-ma langa acesta.
-- Îmi pare foarte rău! Nu ar fi trebuit să te acuz pe nedrept pentru ceva la care nu ai luat parte. Te-am auzit din întâmplarea, când vorbeai cu Emma. Și oricum, nu ar fi trebuit să mă bag în relația ta, chiar daca nu te-ai fi despărțit de ea...Până la urma nu e treaba mea... Și îmi pare rău că te-am lăsat baltă, că nu am mai venit la meditații .Sper că o să mă poți ierta.
Mă privește in ochi. Verdele ochilor săi mă vrăjesc de-a dreptul.
-- Nu am de ce sa te iert... A fost și vina mea... Dar totul e in regula acum.
-- Deci, mai vrei să-ți fiu mentor?
-- Cu siguranță! spune el râzând.
După o pauză de câteva secunde mă intreaba:
--Ce ar fi sa ne vedem la The House's, după ore?
-- Da... Stai, nu pot... imi reamintesc eu. Am detenție după ore.
-- Are legătură cu ținuta ta? Pentru că nici mie nu-mi prea place... zice el,strambandu-se puțin la văzul hainelor mele.Îți întunecă chipul  frumos și zâmbetul de milioane...
Raman puțin pe gânduri. Declarația lui m-a făcut să mă simt mai puternică și să încep să-mi dau seama cine sunt cu adevărat.
Vazand că stau pe gânduri a adaugat:
-- Dar daca tu te simți bine așa, e in regula!
-- Nu, nu mă simt deloc bine așa! Ai dreptate... Ne vedem la The House's, imediat ce scap de detenție?
-- Sigur, ne vedem acolo!

***
Detenția a fost de-a dreptul plictisitoare.  In drum spre The House's îmi dau seama că nu arat prea bine și că ar trebui să mă schimb. Iau cu greu decizia de a mă duce până acasă înainte să ajung la local, însă nu pot sa merg imbracata așa. Dupa ce îmi retușez machiajul, mai bine zis, după ce îl șterg de tot, îmi dau cu puțin rimel și un luciu de buze rozaliu. Îmi lasă părul la fel de drept, însă îmi pun o bluza alba , cu mâneci din dantela, o fusta roz pal, și niște sandale aceeași culoare. Îmi iau gentuță de un alb lucios și plec spre The House's.
-- Scuze că am întârziat! ii spun lui Hero înainte să mă asez la masa. A trebuit să mă schimb. E imbracat intr-o jacheta neagra,avand pe dedesubt o bluza verde.