The Life Before Us

7

-- Îmi pare foarte rău! Nu am știu că voi doi erați împreună... se milogește ea.
-- Ceea ce nu înțeleg este de ce ai făcut poza aia? Poza aia nenorocita care mi-a distrus inima.
-- Emma mi-a spus că vrea să aibă o poza cu ea și iubitul ei că amintire.
-- Serios? Cum poți fi prietena cu scorpia aia?
Știi ce a făcut azi? Mi-a tras o palma și a început sa tipe la mine , mai aveam puțin și o luam la bătaie, dar Hero m-a oprit. Mă face de râs în fiecare zi și chiar nu o suport. continui eu.
-- Emma a făcut asta? Surorii mele? Fata aia o să aibă de a face cu mine acum... spune Stacey cu o privire sfidătoare.
-- Ce vrei sa spui?
-- O sa zic adevărul despre poza! Astfel, toată lumea va știi că e o mincinoasă!
-- Ai face asta pentru mine?
-- Cu siguranță! Doar ești sora mea, și prietena mea, chiar daca ne mai certam uneori, defapt tot timpul, mereu vei fi sora mea mai mica și știi că te iubesc.
-- Și eu te iubesc , soro! ii spun eu și o iau în brațe.
După câteva secunde îmi amintesc motivul conversație mele cu Stacey:
-- Ce o să îi spun lui Hero? Mi-a zis adevărul , iar eu nu l-am crezut și în plus i-am spus câteva lucruri pe care deja le regret acum. Cred că se simte groaznic... Sau nu? Suntem împreună de 3 zile chiar nu știu ce să cred...
-- Îl cunosc pe Hero de foarte mult timp, am fost colegi in gimnaziu. Probabil nu mă mai recunoaște acum, pentru că știi că sunt foarte schimbata, iar când am făcut poza, nu cred că a apucat să mă vadă prea mult că să își dea seama că sunt eu, mai ales pentru că purtăm ochelari de soare.
-- Vorbești serios?
-- Da, era cel mai drăguț tip din școală! Toate fetele erau disperate după el. Crede-mă , Hero e un băiat bun și dulce, cel puțin așa era atunci. Deobicei daca se atașează de cineva, mai ales dacă îi devine iubita, tine chiar foarte mult la aceea persoana.
-- Deci spui că ar trebui sa vorbesc cu el?
-- Cu siguranță! mă asigură ea.
-- Dar, mă simt foarte prost acum! Trebuia să-l cred, numai că , văzându-l cu Emma, gelozia mea a luat-o razna...Iar eu nu sunt așa...
-- Cred că asta arată că ești îndrăgostita... spune ea cu zâmbetul pe buze.
-- Ce-mi faci tu mie, Hero! spun eu râzând. Și apropo, nu îmi vine să cred că ai fost in aceeași clasă cu el trei ani! afirm eu, socata.
Iau telefonul și dau sa îl sun pe Hero. Nu răspunde, perfect! Oare unde o fi? Îmi amintesc că într-una din discuțiile noastre mi-a spus că lucrul care îl calmează cel mai mult este sa bea o cafea amara privind lacul care se vede din localul The House's. Mă îndrept intr-acolo , iar când intru îl caut din privire peste tot. Mai apoi îl văd pe terasa stand cu capul in jos intre mâini. Îl ating ușor peste spate ,iar acesta tresare. Când facem contact vizual se ridică de o data în picioare, parca vrând să îmi sara în brațe,dar se abtine,probabil ne știind daca mai sunt supărată sau nu.Pare uimit de prezența mea insa nu spune nimic. Decid ca eu sa sparg gheața:
-- Putem vorbi? întreb eu încet și calm.
--S- s- sigur...spune el șocat.
--Imi pare rău pentru tot ce ți-am spus... Stacey mi-a spus adevărul legat de tine și Emma. Ar fi trebuit să am încredere în tine...
-- Pe bune,m-ai iertat? Stai puțin, cine e Stacey și de unde știe ce s-a întâmplat?
-- Stacey, este sora mea mai mare ,ati fost colegi in gimnaziu...
-- Stai puțin...Aceea Stacey a făcut poza? Nu pot sa cred! O urăsc!
-- Uite, știu că ceea ce a făcut a fost greșit ,dar ea nu știa de planul Emmei, credea doar că scorpia aia voia o poza cu iubitul ei.
-- Tu te auzi? Din cauza ei ne-am certat!spune el vizibil nervos.
-- Da, dar daca ea nu îmi spunea adevărul, eu numai eram aici ! Și probabil nu m-ai mai fi văzut vreodată, așa că trebuie să accepți că ea a salvat relația asta! Și în plus este sora mea și o iubesc!
-- Îmi pare rău...îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, îmi pare rău pentru cum am virb8t despre sora ta, îmi pare sincer rău...Sunt un dobitoc, e vina mea, nu trebuia să mă fi dus la ea,dar după tot ce ți-a făcut, trebuia să o termin cu ea o dată și o data, sa îi spun că ea face parte din trecutul meu și că tu ești persoana pe care o iubesc acum, in prezent, Josephine...
-- Și eu te iubesc...și a fost și vina mea...Trebuia sa am încredere în tine, însă eu am crezut-o pe scorpia aia.
-- Nu , nu a fost și nici nu e vina ta! Mă bucur doar că acum ești lângă mine și promit că așa ceva nu se va mai întâmpla!
-- Acum doua luni nici nu te suportam,iar acum ,tot ceea ce vreau e sa fiu langa tine,sa te am aproape mereu .spun eu râzând.
-- Ei bine, eu te suportam ,chiar te plăceam foarte mult, și nu m-am gândit că vei fi vreodată cu unul ca mine.
-- Așa de sofisticata și de înaltă clasă păream?
-- Defapt aveai parul ciufulit și mergeai desculță pentru că te dureau picioarele de la tocuri și ai fost puțin nepoliticoasa, dar sa zicem că pareai sofisticata...zice el pe un ton sarcastic, apoi râde...
-- Trebuie să mă întorc acasă...Ii zic eu uitandu-ma la cerul care deja incepuse sa se intunece.
-- Te conduc.spune el și mă ia de mana.
-- Sigur! zic eu.
Răcoarea nopții îmi făcuse pielea de găină.Hero, văzând că tremur, si-a dat jos jacheta punandu-mi-o pe umeri.
-- O sa răcești ! Ii spun eu observând că a rămas doar într-un tricou.
-- Nu-ți face griji pentru mine! E mult mai bine decât sa răcești tu și să nu îți mai aud vocea drăguță... Doar nu vrei sa fii o rățușca răgușită,nu? spune el cu un zâmbet larg.
-- Nu te mai purta cu mine de parca as fi un copil! ii spun eu râzând ,impingandu-l in glumă peste umar.
Îmi place când mă alinta,dar ma face sa par un copil mic si aiurit.
Un tunet,urmat mai apoi de un fulger ma fac sa tresar. Hero mă strânge în brațe ,râzând de cat de ușor m-am speriat de venirea ploii. Mai avem câteva străzi până ajung acasă și mă rog in gând să nu înceapă ploaia. Dar după câteva secunde, picături mari de apa se aștern pe trotuarul rece. Fugim
repede,sarind in băltoace mari de apa ,apoi dansând practic prin ploaie. Parul meu e ud fleașcă, la fel și hainele .Ajunși în fața casei, Hero mă sărută și îmi șoptește ușor la ureche: ,,Te iubesc". Îi răspund și eu ,aplecandu-ma și sarutandu-l încă o data.Dupa ce se asigura că intru cu bine in casa, se îndepărtează și dispare o data cu ploaia . Mă duc la etaj, in camera mea și mă uit pe fereastră privindu-l cum se îndepărtează,rămânând doar o umbră ascunsa in valul nopții. După ceva timp,imi dau seama că nu i-am înapoiat jacheta.