Cristian Munteanu | Lucifer |

12●Lasa-ma!●

Stăteam cu Cezar în bibliotecă. Nu mai pot ține în mine acest secret simt că neuronii mei sunt gata să facă o criză.Cezar s-a îndepărtat pentru a lua o carte pentru mine, a spus că o voi adora. Dar gîndul meu nu era la cărți în acest moment. GATA ajunge îi voi spune ce simt, chiar dacă asta înseamnă să mă ia în rîs pînă la sfîrșitul vieții. Cînd m-am pornit spre el m-am împiedicat pe scări. În cădere m-am lovit dea binelea la picior.

"Auu"am strigat de îndată ce am făcut contact cu podeaua Cezar de cum m-a văzut pe jos plîngînd s-a repezit spre mine
"Ema nu ți-ai rupt nimic?"mă întrebă extrem de îngrijorat. M-a luat în brațe şi m-a aşezat pe masă examinîndu-mi piciorul. Credeam că voi muri Cezar m-a luat în brațe Doamne! Dar din păcate acum nu îmi era de visat. Mă durea al naibii de tare glezna.

"Nu arată prea bine."mă trezise din gînduri vocea lui Cezar care părea extrem de îngrijorat

"cred că e o luxație" Am stat fără să realizez cît de aproape era el de mine. Cînd mi-am ridicat privirea l-am văzut la cîțiva centimetri de mine. Nu am rezistat tentației şi m-am apropiat să îl sarut. El mă privea perplex. Cînd buzele mele erau gata să guste din ale lui, Cezar a dat înapoi "Nu pot. Îmi pare rău Ema" spuse el în şoaptă. Nu-mi vine să cred că a refuzat.

"Eu nu trebuia s-o fac, dar am vrut să ştii că te iubesc"am spus la fel de încet.

"Ema eşti super să ştii. Problema nu e în tine ci în mine"spuse Cezar "Cezar" voi toți spuneți asta. Iubeşti pe cineva, nu-i aşa? De aceea nu poți, nu?"am zis în timp ce ochii mi se înlăcrimau

"Nu e asta problema Ema eu.."se oprise brusc nu putea să mai rostească vreun cuvînt, asta era evident de pe fața sa.

"Atunci care e?" În următoarea secundă Cezar ieşise pe uşă. M-a lăsat cu ochii în soare şi a plecat. Lacrimile erau gata să evadeze din ochi şi deja îmi era greu să le stăpînesc. Dar dintr-o dată uşa se deschise. Pe ea intrase Cezar cu una dintre boboace .Nu înțelegeam nimic. Dar am fost lămurită îndată. Cezar o săruta cu o pasiune nebună. Lacrimile mi se prelingeau pe obraji şiroaie.

"Nu-mi vine să cred" scînceam eu de abia respirînd. M-am îndreptat spre uşă, dar mîna lui Cezar mă oprise

"lasă-mă "mi-am adunat puterile strigînd la el. Şi-a dat privirea în jos în semn că se simțea învins.

Am ieşit pe uşă în viteză nu-mi păsa că mă răneam mai tare la picior. Vroiam mai bine să simt durerea fizică decît durerea unei inimi frînte. La lecții nu mai aveam nici dispoziție nici puteri să mă concentrez. Cristi a observat asta şi mă înghiontea ca să mă scoată din transă, dar nimic. De cum sunetul s-a făcut auzit am zbughit-o pe uşă fără a mai privi în urmă.

Mergeam pe drum. Mergînd aşa concentrată am simțit cum un braț puternic m-a tras într-un colț mai retras al străzii. Cînd am ridicat privirea spre a necunoscutului era ...

........................

Daca facem +10 voturi , aveti capitol nou pana la 20:00.