Cristian Munteanu | Lucifer |

8●Munteanu si Cezar●

---dimineața-----

M-am trezit rapid. De ce? Pe blond îl înfoiau jocurile. Arunca cu avioane de hîrtie din jurnalul cuiva direct în geamul meu. Urma doar să aflu al cui era jurnalul. I-am trimis o privire mortală şi el bineînțeles ştia de ce. M-a trezit din somn.

..................

Ajunsă la şcoală m-am pornit pe cealaltă intrare a liceului. Nici măcar vreun fotbalist în cale. Bine. Intrînd în clasă o dată cu sunetul îl aud pe profesor care îmi face prezență cu clasa. Noii mei duşmani.

"Copiii, avem o elevă nouă în clasă. Vă rog să nu o mîncați pînă la sfîrșitul anului. Prezintă-te domnişoară."a rostit profesorul parcă speriat de reacția clasei.

"Mă numesc Ema Adam am 17 ani" am spus oarecum indiferentă

"Mai spune ceva despre tine domnişoară Adam, ce îți place, ce nu..."mă îndemna profu.

"Ador culoarea neagră şi urăsc oamenii" le-am spus zîmbind vicleană şi totodată victorioasă.

"Bine ia loc lîngă domnul Munteanu. E unicul loc liber. În banca a patra de lîngă geam."mi-a spus profu pe un ton confuz.

Tipul arăta super nu ştiu de ce dar mi se părea că seamănă un pic cu blondul de ieri, dar mai atrăgător. Era saten cam palid dar cu nişte ochi superbi de un caprui curat. Toată lecția a tăcut. Dar din cînd în cînd se mai uita cu coada ochiului la mine.

........

La pauza de prînz am plecat în biblioteca liceului pentru a-mi căuta ceva de făcut. Intrînd în bibliotecă am dat cu ochii peste un băiat care, frate arăta al naibii de bine, stătea concentrat într-o carte de matematică. Am trecut pe lîngă el, nu vroiam să mă dau în spectacol, cred că dacă i-aş fi atras atenția precis mă făceam ca racul. Am ajuns la rafturile cu cărți de dragoste. Am observat una care posibil putea să fie neinteresantă dar cred că era bună de adormit la propriu. Cartea era pe un raft destul de înalt m-am întins să o iau dar nu ajungeam. Cînd deodată din spatele meu o mînă se întinse şi luase exact cartea pe care o vroiam. Cînd m-am întors spre cel care a luat cartea l-am văzut pe băiatul care presupun învăța la matematică. Acesta mi-a întins cartea politicos şi mi-a zîmbit dulce. Părea un băiat de treabă.

"Mulțumesc" am spus un pic ruşinată că a trebuit să lase studiatul pentru a mă ajuta să iau o amărîtă de carte.

Băiatul era la fel de înalt ca Blake cu ochii de un verde cristalin şi cu buze senzuale.

"Cu plăcere... Numele meu este Cezar"mi-a spus un pic nesigur.

"Mă numesc Ema încîntată de cunoştință" am spus cît de drăguț posibil şi i-am zîmbit.

"De asemenea, îmi pare rău de primirea de ieri" a spus trecîndu-şi mîna prin părul său frumos. Am oftat după care am spus "Ei măcar m-am răcorit" Cezar a început să rîdă. Avea un rîs drăguț. Am stat întreaga pauză pălăvrăgind despre tot felul de chestii: de la (cine, cum şi de unde) informații unul despre altul, pînă la năzbîtiile pe care le-am pățit fiecare pe tot parcursul vieții.

Am rîs fără oprire la bazaconiile pe care le-a făcut cînd era mic. Am făcut schimb de numere de telefoane şi cînd a sunat la lecție am plecat în clasă. Cezar învață în clasa paralelă. Ziua a trecut repede. La ultima lecție colegul meu de bancă a dat glas.

"Frumoase urlete de dimineață, dar dată viitoare mai încet, m-ai trezit părinții" am rămas şocată. Nu-mi vine să cred că nu mi-am dat seama, El era fratele mai mic sau mai mare i don't know a blondului de ieri. A început să rînjească cînd mi-a văzut fața şocată.

"Taci" am spus scurt. Eram iritată că îşi amintea de acea dimineață.

"Am spus ceva greşit?" mă întreba pe un ton batjocoritor cu un strop de sarcasm.

"Nu vreau să vorbesc despre asta"am spus ruşinată afundindu-mi capul în carte

"Hey o ultimă întrebare! Ce ai pățit de strigai ca o sălbătăciune?"

"Mama mă mîngîia cu un cub de gheață pe spate"am spus țîfnoasă amintindu-mi de acel moment. Cînd a mai vrut să spună ceva soneria s-a făcut auzită. El a fost primul care a ieşit din clasă.

-----------------------------------

Daca dai un vot raman datoare