5. Profeția

1.1K 142 58
                                    

      Neața, dragi cititori care probabil au deschis acest capitol ca să vadă cum îmi dau eu cu părerea într-o manieră foarte ,,serioasă" despre toate ,,capodoperele" de pe acest site. Astăzi vă mai ocup câteva minute din timp pentru a discuta despre un clișeu tot mai întâlnit în fantezie. TOBELE VĂ ROOOOOG *bum, bum, bum, sau cum o face toba* PROFEȚIA!

      Și da, există și profeții super interesante care te lasă curios, dar acum nu vorbesc (scriu) despre excepții, ci despre tradiționala poveste care are mai multe subtipare, sau cum s-or numi.
     
      1. Ceva despre distrugerea/ salvarea lumii sau a unui regat.

      Eventual este spusă de vreo vrăjitoare urâtă și bătrână (profa' mea de latină) care la început nu e luată în serios. Cucoana zice că o anume persoană ori va distruge regatul (caz în care regele Petronel o va răpi pe Urinela, dar se va îndrăgosti de ea), ori îl va salva de un război (caz în care, din nou, se ajunge la ,,fufi-fufi întri tufi" (chiar dacă este sau nu precizat).

      2. Profeția înțeleasă greșit.

      O Doamne, mi-e rușine să spun că prima mea poveste fix pe asta s-a bazat (și nici măcar nu era scrisă în așa fel încât să se poată trece peste clișeu).
      Oricum, baba aia, sau cine o citește, interpretează totul ca nuca în perete, creând anarhie și confuzie. La final, Urinela își dă seama de greșeală și o corectează, iar totul este bine, Petronel trăind fericit cu ea.

      3. Aia în care nimeni nu crede că Urinela este în stare să salveze ceva.

      Asta nu ar fi chiar așa de clișeică, dacă domnișoara (sau nu știu ce e) chiar nu ar fi în stare de nimic. Toți să creadă că ea este cea care va schimba tot, dar puf, F.A.I.L, Urinela nu este decât o biată văcară.
      În general, în acest tip de profeție, personaja îi va mira pe toți când va împlini acel scop magic de care nici ea nu se credea în stare.

      Cred c-or mai fi, dar este 7 jumate dimineața când scriu și nu îmi vin alte idei. Oricum, cea mai clișeică și importantă parte este dezvoltarea mirificului personaj principal, cel care de multe ori dă cu mucii în fasole la credibilitate... sau cel ce îl construiește dă.

      Din nou, o întâlnim pe Urinela, fiindcă de multe ori despre o fată este vorba. Serios acum, băieții ce-au? (vorbește o persoană care n-a fost în viața ei în stare să facă o poveste bună bazată pe un personaj principal feminin). Revenind, Urinela de multe ori este singură, fără familie, sau bani, iar la un moment dat cineva vine și zice că vai, o profeție se bazează pe tine. Ce face ea? Este confuză vreo DOUĂ-TREI MINUTE, dar apoi acceptă să să ducă în Regatul Clișeusburg și să își ducă la capăt menirea.

      Aici problema este la cum sunt expuse sentimentele, fiindcă nu e credibil faptul că o persoană care nici nu auzise de magie să fie așa de calmă când aude asemenea chestie. De fapt, nici nu știu de ce mereu e vorba despre un om neînsemnat. De ce nu poa' să fie tot vreo regalitate magică sau ceva de genul? Cineva care să știe despre magie și să aibă experiență în lupte, fiindcă mai mereu Urinela are nevoie de antrenament. Și când mă gândesc că eu nu sunt aleasă nici măcar la școală, când se fac echipele la basket...of, ce trist.

      Întorcându-ne la povestea profeției, de ce niciodată nu se termină prost? Au greșit babele persoana, nu era Urinela. Sau, știți faza aia când mentorul moare pentru a o ajuta pe principală să își ducă la capăt menirea? De ce nu e invers? De ce nu moare Urinela și lasă mentorul (care nu ar mai trebui să fie mereu bătrân, dacă tot suntem aici) să împlinească profeția?

      Saaaaau, de ce fata e mereu un monument de gingășie și bunătate? De ce nu e o fufă îngâmfată care se crede cea mai faină și pe care o urăsc toți, dar trebuie să o suporte, că na... îndeplinește profeția, sau nu, poate nu se întâmplă asta.
      Și de ce este vorba de cineva care va salva ceva? Altă idee nu se poate? Una sumbră și tristă care să se adeverească într-un mod chinuitor? Nu, nu sunt sadică, adică nu în ce am zis acum (n-am ajuns încă la capitolul ăla).

      Din nou spun, de ce mereu e fată? Adică, înțeleg că wattpad-ul e poluat, pardon, populat de sexul frumos, dar încercați să puneți în prim-plan și un personaj masculin, ar fi oarecum diferit să scăpăm puțin de Urinela, cea cu părul galben ca oul și cu ochii albaștri ca mucegaiul de pe brânza bunicii.

      Încerc să-mi storc creierul micuț și să îmi dau seama dacă am uitat ceva, dar nu îmi vine mai nimic ce aș putea încadra în acest capitol (legat de personaje, vreau să mai fac un capitol special, așa că nu dau tot aici). Dacă mai aveți idei de viitoare capitole să îmi spuneți, strâng material din timp.
      Ah, mi-am amintit ce am uitat! Că am un afurisit de concurs la engleză la ora 9:30, dar eu stau și scriu în loc să-mi mișc fundul din pat și să mă pregătesc.

      Pe curând, vă pupă Petronel și Urinela, preferata voastră!

150 de clișee și idei pentru a le îndreptaWhere stories live. Discover now