150 de clișee și idei pentru a le îndrepta

3. Începuturi clișeice #1

      Primul capitol e mult mai important decât își dau mulți dintre noi seama. De ce? Fiindcă e prima impresie pe care o lasă cartea asupra cititorilor. Dacă este interesant, ei vor fi curioși să afle mai departe, iar dacă nu, vor ieși frumos de pe pagina cărții și nu se vor mai întoarce. De aceea, pentru azi am pregătit o listă cu 5 începuturi clișeice care ar trebui evitate cât mai mult:

      1. ,,Bună, numele meu este Urinela, am 16 ani, locuiesc pe coclauri, în deal, am părul cacăniu în dungi, ochii negri ca smoala și sunt o fată orfană, care muncește pentru a se întreține"

      Bine, nu chiar așa, dar în genul. Cred că este cel mai plictisitor început pe care l-am întâlnit vreodată. E fix pus acolo pentru că Sfânta Cuvioasă Lenea îi îndeamnă pe scriitori să dea toate detaliile legate de personaj la început. Asta e greșit, iar dacă nu, e foarte plictisitor! Detaliile, povestea vieții și restu' ar trebui înșirate natural, pe parcursul acțiunii, iar acel ,,Bună" e cea mai stupidă chestie, pentru că, de multe ori, cititorul nu e implicat decât acolo.

      Stați să explic! Când spui bună, te adresezi unei persoane, vrei să vorbești cu ea, ori îl spui din politețe ca să nu creadă că nu te-o crescut bine mă-ta, dar eu vreau să ajung la faptul că, atunci când aia ne zice bună, ne salută. Băi, poate că nu ar fi rău dacă întreaga carte ar avea asemenea referințe gen ,,știți voi, e mult mai nașpa să sari de la etaj" sau ,,din câte puteți observa, aici îmi țin colecția de furnici moarte și pietre la rinichi !". Înțelegeți ce zic? Da, e un alt stil de a nara, cel pe care, de alt fel, îl folosesc și eu aici și acum. Nu e nimic rău în asta, ba chiar mi se pare amuzant, dar dacă lași doar acel ,,bună" în aer chiar e prostesc.

      2. ,,Am fost trezită de razele soarelui care au intrat în cocioaba mea fermecătoare. M-am dat jos din pat, auzind-o pe mama cum mă strigă la masă. M-am dus la baie și mi-am spălat pielea albă și catifelată, apoi m-am așezat în fața oglinzii ca să-mi pieptăn părul blond strălucitor. Ochii mei verzi ca buruiana din curte luceau în lumina dimineții cenușii. M-am îmbrăcat cu blugi strâmți, converși și un hanorac, apoi am mers să bag în mine clătitele cu Nutela.

      Probabil v-ați plictisit, sincer și eu. Cred că fiecare a întâlnit măcar o dată un inceput așa ,,atrăgător", ,,original" și cu totul și cu totul CLIȘEIC! E un altfel de mod de a prezenta personajul, dar de data asta în oglindă. Iar apoi mai e chestia aia cu razele soarelui, sau unii-s mai breji si pun că i-o trezit alarma, sau mă-sa. Oricum ar fi, tot e de cacao ( ca să fiu finuță). De ce? Fiindcă pur și simplu e un paragraf în care nu se întâmplă nimic memorabil. Și apoi mai sunt și ălea care nu se sinchisesc să descrie și doar pun o poză, spunând ,,eu arăt așa [poză], sunt îmbrăcată așa [poză], javra mea arată așa [poză], etc."

      Nu sunt împotriva pozelor. Chiar îmi place să le văd în cărțile de pe Wattpad, dar nu căzute din Galaxia Andromeda în mijlocul acțiunii. În primul rând, din nou, personajul nu ar trebui să știe că se află într-o carte și că cineva citește ce face el, dar asta depinde și de felul de a nara. Oricum ar fi, mie, personal nu îmi place să vad poze în mijlocul paragrafelor. Dacă vreți să le puneți există media, sau sfârșitul capitolului. Pur și simplu, mi se pare mai ordonat să faceți așa.

      Dar, revenind la începutul propriu-zis, încetați să ne plictisiți cu 200-300 de cuvinte despre cum se spală, se îmbracă și mănâncă personajul. Singura situație în care mi-ar placea să îl văd pe ăla trezindu-se ar fi dacă cineva i-ar pune pistolul la cap, ori cuțitul la gât, iar apoi ar intra direct în acțiune... ar fi mai original, oricum.

      3. Soarele strălucitor încorona cerul senin, albastru și fermecător. Iarba proaspătă și verde se mișca în bătaia ușoară a vântului, iar florile înmiresmau atmosfera primăvăratică. Păsările cântau vesele, înviorând-o pe Urinela care păștea vaca liniștită, stând pe covorul de smarald, etc.

      Ăsta e alt exemplu de început foarte plictisitor. Poate că nu e la fel de clișeic ca celelalte, dar tot ar trebui evitat. Probabil că unii se întreabă ce naiba îi greșit în detalierea lumii în care personajele își desfășoară activitățile, ei bine, poate că faptul că ARATĂ CA O COMPUNERE DESCRIPTIVĂ DE CLASA A 5-A?!

      Nu spun că nu e bine să descrii, să ai o lume fictivă detaliată, mai ales când e vorba de o carte de fantezie sau SF, dar și în restul. Problema e că puțini sunt cei pe care îi interesează toate aceste detalii, când ei nici măcar nu l-au cunoscut pe personajul principal. Plus că, mulți nici nu vor mai ține minte paragraful acela uriaș despre păsări, iarbă și case. Nu vorbesc în numele nimanui, dar eu deja renunț să citesc o carte în care primele 10 pagini reprezintă tabloul naturii înconjurătoare.

      Îmi place să îmi pot imagina universul creat de autori, dar ar trebui ca detaliile să fie presărate pe parcurs, sau într-un cadru potrivit. Sugerez să lăsați primul capitol pentru ceva mai captivant.

      4. O scenă mega ultra super hiper dramatică, plină de suspans, dar fără pic de detalii, iar în cazul fanteziei, mijlocul unui război/confruntări/lupte vagi.

      Sigur cei care scriu asta se gândesc că vor impresiona, vor agăța mulți cititori și vor lăsa totul întru-un mister demn de urmărit, nu? Ei bine, nu e chiar așa de simplu. E greu să ai un început perfect... chiar este aproape imposibil, din punctul meu de vedere, fiindcă nu îi poți mulțumi pe toți. Știu că pare că mă contrazic, dar, deși primul capitol trebuie să atragă, nu e bine să fie exagerat. De ce? Fiindcă nimănui nu îi pasă încă de personajele tale. Nici nu le-ai construit bine, că puf, o luptă care bagă cititorul direct în oală.

      Bine, asta este mai mult sau mai puțin subiectiv, însă chiar dacă o poveste bună are mister, asta nu înseamnă că trebuie să bagi cititorul într-o ceață groasă din care nu mai iese nici cu busola, chiar din primul capitol, fiindcă, dacă nu procesează ce transmiți, se plictisește și puf, minus un om care îți vede cartea.
      Probabil că eu v-am făcut mai confuzi decât erați, dar sper că ați înțeles ce vreau să spun.

     5. Prima zi de școală, fie ea veche, sau de cele mai multe ori, nouă, ori prima zi într-un alt oraș în care protagonistul s-a mutat.

      De ce e greșit? Ei bine, nu e, niciunul nu este, dar este foarte foarte uzat. Un prim capitol despre fata care nu vrea să se mute, sau despre prima zi de școală în care se întâmplă lucruri nașpa, protagonista întâlnindu-se cu viitorul ei iubit pe holurile liceului, ciocnindu-se de el, plimbându-și câinele care îl atacă, sau în fața liceului, unde el ori e amabil, ori o ia la mișto.

      Eu aș evita începuturile în care se prezintă o primă zi din orice, dar dacă vreți s-o faceți, schimbați puțin cadrul, așa, măcar de dragul de a ieși din cotidian. Ce-au prima zi la păscut vaca, prima zi la echitație, prima zi ca vânzătoare, prima zi după absolvirea liceului, sau facultății, ori alte lucruri mai puțin întâlnite? Încercați să ieșiți din tipar și să vă puneți mintea la contribuție puțin.

      Câte începuturi au fost? Cinci? Pfai, mai aveam vreo două-trei, dar le voi pune într-un alt capitol. Până atunci, sper că v-a plăcut și ați putut observa și înțelege ironia inofensivă și ușorul sarcasm folosit. Încerc să fac haz de necaz, după cum spune românul, îmi pare rău dacă vă simțiti jigniți. De asemenea, vă aștept sfaturile și părerile.