Cuvânt de început

2.8K 181 75
                                    

      Bine v-am găsit, dragi cititori săturați de clișee, ori care vor să găsească idei pentru a modifica unul! Așa cum am precizat și în descrierea lucrării mele, nu vreau să jignesc pe nimeni, ci doar să ajut comunitatea atât cât pot eu, o persoană mică și nu prea însemnată într-un site mare și, din păcate, plin de povești nu prea inspirate. Mai bine aș zice mult prea inspirate, căci până la urmă așa apar clișeele, scopul pentru care scriu această carte.
     
      Ca să explic, un clișeu nu înseamnă neaparat o idee rea, ci una care a fost folosită de mult prea multe ori. Acel instinct de turmă care te face să copiezi aproape integral ceea ce ai văzut la alt scriitor care a avut succes cu o lucrare bazată pe același subiect. Nu zic că e rău să te inspiri de la cineva mai bun decât tine, însă când o idee ce original era faină și apreciată, devine brusc o ,,epidemie" răspândită peste tot și de care nu poți scăpa, devine plictisior, fiindcă în general totul e la fel în poveștile clișeice.

      Și uite aici voiam eu să ajung. Cum marea parte a scriitorilor de pe Wattpad e formată din fete cu vârste de 11-14 ani, e logic că acestea nu vor putea scrie din prima lucrări geniale deoarece sunt destul de mici și neinformate în privința clișeelor (desigur, există și excepții, nu generalizez, dar din experiența mea personală, așa se întâmplă cel mai des).

      Aici mă voi da exemplu chiar pe mine. În momentul de față am 15 ani împliniți de curând, dar am început să scriu încă din clasa a 6-a... adică de la vârsta de 11 ani. De ce? Fiindcă prietena mea cea mai bună se apucase s-o facă (te știi bine, albastreaua), plus că a început să îmi placă grozav de tare. Problema e că prima mea ,,carte", dacă e s-o revizuiesc acum, e un uriaș clișeu. Cred că le are aproape pe toate: început deloc original (,,Bună, numele meu este...), chestia aia cu bad-boy și good-girl, profeția aceea cu alesul să salveze lumea (chiar așa se și numea, ,,Profeția"), o lume magică monarhală deloc detaliată și multe altele despre care voi vorbi separat în următoarele capitole.

      Unde vreau să ajung? La faptul că la 11 ani nu gândești ca la 15. De ce? Păi, în primul rând, ai un creier mai puțin dezvoltat, iar în al doilea, odată ce înaintezi în vârstă începi să studiezi subiectul despre care scrii, cauți informații și te uiți să vezi dacă viitoarea ta lucrare e clișeică sau nu (sper că faceți asta). Pe direct, nu îmi plac oamenii care se iau agresiv de aceste începătoare, dar nici fetițele ce nu acceptă sfaturi de la alții mai experimentați.

      În cartea aceasta, dacă ajunge și la ochii celor ce abia s-au apucat de scris pe Wattpad, vreau să explic detaliat de ce ideea lor e clișeică, dar mai important, cum ar putea să îi dea un aer unic și interesant. Eventual pot să dau sfaturi, nu pentru că sunt vreun critic de profesie, ci pentru că îmi place să ajut pe oricine acceptă ajutor. Sincer, știu cum e să-ți recitești o lucrare și să-ți pui mâinile în cap (fac asta de fiecare dată când îmi recitesc cărțile puse în prezent pe acest site, dar vă asigur că acum lucrez la ceva mai de calitate), pentru că îți dai seama cum erai când aveai 11-12 ani.

      Știu că am bătut câmpii si că un amărât de prim capitol, care nici măcar nu intră în tema cărții propriu-zise are 670 de cuvinte, dar am simțit nevoia să pun la punct câteva lucruri încă de aici, ca să evităm hate-ul datorat faptului că unii nu înțeleg ce vreau eu mai exact să spun, însă, dacă mai există nelămuriri, sunt deschisă mereu. Acum o să încetez cu tastatul inutil și o să mă pun pe treabă, că doar cititorii sunt aici să vadă cum stă treaba cu clișeele nu cu explicațiile mele ba prea ample, ba prea puține.

     

150 de clișee și idei pentru a le îndreptaWhere stories live. Discover now