Erai atât de slabă,
Draga mea petală.
Te-am luat în brațe,
Te-am așezat pe pat.
Erai rece și pe moarte,
Erai înger căzut.
Suflarea ta aducea teroare
În imaginația mea
Plină de necunoscut.
Ţi-am dat sângele meu,
Te-am sărutat pe frunte.
Ţi-am observat pe spate,
Răni, tăieturi, urme...
Groază, spaimă și teroare
Se citeau pe chipul tău.
Iar îngerul din fața mea
A mai căzut odată,
Și-a zburat spre infinit,
Închizându-și ochii cu mister,
Și petalele cu fiori.
