În timpul nopții bat Clopete și urlă lupi. Monștrii sunt aproape, Dar trebuie să-i înfrunt. Intru în odaia-ntunecată, Căci simt chemarea unui înger. E un sentiment ce mă apasă, Frică amestecată cu ceva dulce. Ajung în fața mesei, Scriind o ultimă scrisoare. Din spatele meu apare O umbră cenușie. Îmi întinde mâna Și mă duce spre lumină.
A doua zi când mă trezesc Văd dormind în pat cu mine O copilă fără suflet, Dar cu fața la fel ca mine. Mă ridic din pat și văd O mamă care plânge.
Glasul mamei mele Răsună în odaie. Încep să plâng și eu, Căci îmi dau seama acum Că viața mea cea lungă S-a încheiat demult. În brațe mă ia aceeași umbră, Moartea asta... Atât de crudă.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
