Poate că mi-a fost frică,
Poate nu te-am crezut,
Poate m-am speriat
Și-am tăcut atât de mult.
Cred că deodată am vrut
Doar să mă apăr.
Iar tot ce am făcut
A fost să te alung,
Așa cum îmi evitai și tu prezența.
Am reușit să zâmbesc,
Am putut face oameni noi,
Pe când tu mă descurajai,
Spunând că menirea mea este
Să tac și să ascult.