Play or be played

Capitolul 17

*Din perspectiva autorului*

Socul si consternarea continuau sa incarce cu tensiune atmosfera apasatoare, amandoi fiind incercati de aceleasi stari si trairi covarsitoare care le marcasera seara. Jessica privea pierduta intr-un punct fix, parca incercand sa decripteze toate actiunile ulterioare ale brunetului si totodata sa realizeze pe deplin ceea ce tocmai a aflat in virtutea destinului ironic. Inca nu ii venea sa creada. Si nu era din cauza faptului ca nu l-ar fi crezut pe Ryan in stare de asa ceva, caci pana la urma l-ar fi crezut capabil de multe lucruri si nu tocmai frumoase. Niciodata nu a putut spune ca s-a simtit in siguranta in preajma lui, prezenta acestuia mereu insuflandu-i pericol, risc si poate chiar un strop de adrenalina coplesitaore, vibranta. Niciodata nu a inteles de ce, pur si simplu a trecut tacuta prin aceste stari inexplicabile incercand sa le ignore cu desavarsire. Mereu a facut-o sa simta intimidata, vulnerabila si uneori chiar dominata, desi nici moarta nu i-ar fi aratat acest lucru. 

Oricum, punand toate aceste aspecte cap la cap stia faptul ca brunetul nu era tocmai un personaj pozitiv, deci ceea ce doar ce a vazut nu ar fi trebuit sa o mire atat de tare. Si daca statea bine sa se gandeasca, chiar nu o facea. Nu era genul de persoana care sa vada ce-i mai bun in oameni, ci din contra. Stia ca acestia pot fi falsi, inselatori si imprevizibili, asa ca niciodata nu a avut asteptari de la vreo persoana anume. Era unul dintre multele motive pentru care satena nu a cunoscut niciodata gustul amar al dezamagirii si sincera sa fie, nu ardea de nerabdare sa o faca vreodata.

Si la urma urmei era viata lui, avea dreptul sa detina controlul suprem asupra ei si sa faca orice isi doreste. Ar fi fost mult prea ipocrita sa il judece tocmai ea, caci nu se putea autocaracteriza ca cea mai cuminte si chibzuita persoana. Facuse si ea multe lucruri necumpatate la viata ei si cu siguranta avea sa mai faca, chiar daca nu se atinsese niciodata de prafuri si nici nu dorea acest lucru.

In acelasi timp, Ryan parea la fel de cufundat in sobritatea gandurilor intortocheate, fiind vizibil luat prin surprindere de apartia brusca si nefericita a Jessicai, a carei prezenta nu facea decat sa complice si mai mult lucrurile. Totusi, cu toate ca o vaga urma de neliniste s-a instalat in interiorul brunetului, acesta a reusit sa o mascheze cu succes prin intermediul privirii impenetrabile si expresivitatii dure, intregul lui corp emanad impunere si o implacabila siguranta de sine.

Desi ar fi avut multe de spus, dupa o lunga meditare asupra situatiei satena a ales sa taca si sa se indrepte cu pasi marunti spre camera sa, vrand sa ignore ceea intr-un fel stia ca nu ar fi trebuit sa faca. Dar din pacate planurile ei nu corespundeau cu cele ale lui Ryan, caci exact in momentul in care dorea sa treca indiferenta pe langa acesta, a simtit cum un brat puternic ii impiedica calea, oprind-o cu fermitate din drum.

-Nu asa de repede, scumpo. Nu e nevoie sa te prefaci ca nu ai vazut nimic! a spus brunetul pe un ton rece si concis, transmitandu-i Jessicai si mai multa agitatie involuntara.

-Nu ma prefac, doar ca nu imi pasa. E viata ta, nu ma priveste! a raspuns satena pe o voce neutra, evitand pe cat posibil contactul vizual.

-Uita-te la mine cand imi vorbesti! a spus acesta parca citindu-i gandurile, folosind aceeasi tonalitate aspra.

-Uite, chiar am avut o zi lunga si stresanta. Ultimul lucru care imi lipseste e sa vorbesc cu tine si sa devina si mai rea decat e deja! a raspuns Jessica taios, facandu-i totusi pe plac si privindu-l in ochi.

-Stai linistita draga, nu dureaza mult. As vrea sa incerci sa uiti ceea ce tocmai ai vazut. Sau daca nu, macar sa te comporti ca si cum ai fi facut-o! a dictat acesta pe un ton poruncitor, declansand instant indignarea satenei.

-De cat timp te droghezi, Ryan? a intrebat fata in cele din urma, nemaiputand sa isi tina in frau curiozitatile chinuitoare.

Trasaturile acestuia s-au inasprit si, fara sa vrea, a raspuns pe un ton mult mai dur decat era necesar: