𝘿𝙖𝙧𝙠 𝙥𝙤𝙚𝙩𝙧𝙮 𝙖𝙣𝙙 𝙨𝙖𝙩𝙖𝙣𝙞𝙨𝙢

⸸ 49 - Rădăcini ⸸

Rădăcini

Ciudat cum uneori devii atat de profund incat te poti confunda cu un strop de roua, curgand ca o lacrima de undeva din ochii orizontului, pe linia ce imparte cerul in doua. Iti ia milioane de ani sa atingi pamantul, desavarsirea, timp in care parcurgi tot spectrul de culori al Universului in bataile de raze solare, lunare, stelare... ca o picatura de Nimic pe varful pensonului unui zeu gata sa te transforme oricand intr-o picatura de rosu, verde, albastru sau galben, apoi intr-un amestec fara sens de mai multe culori, moment in care te paraseste. Aluneci obosit si atingi solul, realizand ca mainile zeilor te-au facut mult prea complex ca sa poti suporta banalitatea lumii de jos...
... Si sentimentele lumii de jos... Fiecare culoare cu sentimentul sau, cu trairile sale, iar atunci cand le parcurgi pe toate, slabe sanse sa iti mai ramana ceva necunoscut inimii. Intre luminile seci ale firelor de nisip realizezi ca insemni mult mai mult decat toata lumea de jos la un loc, ca reprezinti un colt real de Univers trimis undeva in recunoastere intr-o lume paralela... dar total paralela cu orice simt al realitatii. Si in zadar incerci sa ii inveti pe ceilalti realitatea ta, nu vor intelege. Majoritatea au uitat sa creada in zei, le-au uitat numele si insusirile divine... Nu era Cerber fiul Meduzei ? Nu... acela era Pegas... Mai conteaza ? Nu, atata timp cat existi si ai siguranta ca vei exista pana te vei plictisi de existenta. Nu murim decat la cererea noastra.

Dar ce minte, oricat ar fi ea de rasarita, sa inteleaga in lumea de jos ? Probabil gravitatia apasa atat de puternic asupra crestetelor fiintelor incat creierul li se atrofiaza intr-o mare masura, astfel ele neputand fi capabile sa perceapa veridicitatea informatiilor venite de undeva de sus, din spatiu, din nori, ori pur si simplu... de Undeva. Ecranul mintii lor nu ar putea arata imaginea descrisa in cuvinte de buzele tale. Cine sa vada ca dincolo de cercul ce ii inconjoara exista lumi in care inimile au aripi si pot zbura departe de sicriul imbacsit al pieptului unde ar avea toata sansele sa putrezeasca in nestire ? Exista nori facuti special pentru ca privirile sa poate dansa printre ei, sa le poata explora fiecare coltisor de infinitate alba si dulce ca zaharul scurs de pe acadeaua linsa de o fetita cu chip de ceara si ochi de intuneric...
... Acolo unde apele, oricat de adaci si de involburate, nu te ineaca, acolo unde focul, oricat de rosu si de pasionant, iti mangaie tesuturile fara sa le arda, de Acolo vin eu. Si astept cu nerabdare sa ma intorc... in realitatea mea imaginara, in lumea din interiorul meu.

Cand vei avea curajul sa deschizi adevaratii ochi cu care te-a inzestrat natura, atunci ma vei putea vedea in intreaga mea splendoare, atunci vei fi capabil sa dai de-o parte gluga de praf si intuneric care imi acopera razele de luna emanate de par si adancimea ochilor care au inecat si inca mai ineaca zeci de corabii pierdute in pustiul rece al urii. Tot ce are legatura directa si mai putin directa cu mine este divin. Sa ma urasti... nu vei reusi Niciodata... sa ma iubesti... si mai Imposibil de realizat. Insa sa ma cunosti...

... E de ajuns sa imi atingi mana dreapta cu sufletul si sa nu te infiori cand vei fi strabatut de sagetile racelii mele fizice. Vei fi una cu mine cand vei invata sa ma simti in interior. Atunci cand, dupa ce te-am fermecat cu zambetul meu dulce, putin acrisor, cu varful limbii mele jucause ca rafalele de vant pe crestele de ceata ale muntilor, cu moliciunea trupului meu invaluit de pasiune si candoare pana in cele mai ascunse celule ale epidermei, cu glasul meu imprumutat din profunzimea valurilor marii... Atunci cand, dupa ce iti voi pune inainte ochilor si a sufletului toate frumusetile Universului, ma voi transforma in Noapte... ochii mei vor deveni o ceata umeda si stearsa, buzele mele obosite, palide, limba mea seaca, trupul meu aspru, rigid, mainile mele descarnate de lumina... Atunci cand vei simti transformarea aceasta brusca cu ochii sufletului si ai mintii si totusi vei avea curajul sa ma iei in brate, sa ma saruti si sa ma accepti... Atunci vei fi al meu... si pentru o secunda de infinitate, voi fi a ta... Ma vei simti pana in maduva intunecata a inimii tale, pana in globulele sangelui tau, ce incet... foarte incet... va curge peste pieptul meu, intr-o imbratisare a senzatiilor fierbinti si la fel de trecatoare ca ceara topita... Vei fi al meu pe veci... Voi fi a ta o secunda...