Tabăra

III-Te iubesc

-Nu te mai iubesc, spune el, trântind toate lucrurile din jurul lui pe podea.

Nu pot să cred asta. Mi-a promis că va fi al meu veșnic, că nu mă va părăsi. Dar tocmai a făcut-o. M-a lăsat cu ochii în soare fix în ziua în care trebuia să împlinim un an împreună. Și-mi pare incredibil, deoarece în ultimul an mi-am dedicat tot timpul lui, el a devenit centrul Universului pentru mine, mai vital decât aerul.

-Nu poţi spune asta.

Calmul din vocea mea este anormal. Eu nu sunt așa calmă de obicei, dar ăsta pare a fi un caz particular. Poate că nervozitatea s-a dus mai repede decât m-am așteptat.

-Ba pot. Chiar am făcut-o.

Răceala din vocea lui îmi îngheaţă sângele în vene. Nu poate fi atât de indiferent faţă de ceea ce am trăit împreună. Și totuși, eu sunt. Fără voia mea, dar sunt.

-Uită-te în ochii mei și spune-mi că nu mai simţi nimic pentru mine și că nu mă mai vrei și am să te cred.

Mă fixează pentru câteva momente, apoi îmi cuprinde capul în palmele sale imense. Ne privim în ochi secunde, ba chiar minute întregi, în care niciunul nu spune nimic, nu rupe nimeni tăcerea. Apoi, încet, el își apropie capul de al meu, cu buzele pregătite să mă sărute.

Dar fix când buzele noastre erau să se atingă, îmi deschid încet ochii. Îmi mut privirea prin cameră încercând să găsesc un lucru familiar, până dau de privirea lui. Realizez de-abia după câteva secunde că el mă analizează.

-Ce e așa interesant? îl întreb eu, cu pleoapele aproape închise.

Îmi frec ochii cu pumnii încercând să mă trezesc de-a binelea, dar parcă somnul e prea dulce iar visele foarte atrăgătoare.

-Tu, îmi șoptește el, trecându-și mâna prin părul meu dezordonat.

-Da, sunt foarte interesantă cu ochii împăienjeniţi de somn și cu părul în toate direcţiile sau îmbrăcată în pijamalele mele cu pisicuţe.

Mâna lui o caută pe a mea și își împreunează degetele cu ale mele când o găsește. Se joacă la întâmplare cu ele timp de câteva secunde, apoi îmi răspunde:

-Exact de asta. Nu ești ca alte fete, obsedată de frumuseţe sau haine. Ești naturală. Ești tu însăţi, în toată splendoarea ta. Și nu ești stânjenită că eu te văd în pijamaua asta, care, apropo, îmi place, ci te simţi în largul tău.

Făcând o mișcare lentă din braţ și-l pune în jurul meu. Pare atent, mișcările lui parcă fiind menite să nu mă rănească. Se joacă alene cu degetele pe pielea mâinii mele, mângâindu-mă și alintându-mă.

-Știi, uneori mă gândesc că nu te merit pe deplin, spun eu, fără să îmi dau seama.

Dar și când o fac, realizez că m-a luat gura pe dinainte și că nu trebuia să spun așa ceva. Dar acum e prea târziu, iar eu nu sunt vreun magician să dau timpul înapoi sau mai știu eu ce.

-De ce spui astfel de prostii?

Îmi șoptește fiecare cuvânt în dreptul urechii, în timp ce își continuă jocul extrem de plăcut.

-Pentru că... nu știu, tu ești prea bun pentru mine, iar eu sunt o copilă proastă îndrăgostită până peste cap care ar crede că Pământul e pătrat și Luna e din brânză dacă tu i-ai spune-o.

-Vic, nu ești o copilă proastă, înţelege asta. Și nu ești tu cea care nu mă merită, ci eu nu te merit pe tine. Ești specială, meriți ce e mai bun și nu ești menită să suferi.