Tabăra

I-Nou început

-Iubito, trezește-te, te rog, spune el. Trebuie să plecăm cât de curând.

Îi aud cuvintele ca și cum ar fi la o distanţă imensă de mine, dar știu că nu e așa, indiferent cât de adormită aș fi. Știu că el e pe locul de lângă al meu.

-Imediat, spun eu, de-abia deschizându-mi ochii.

Și cu ochii mijiţi, abia deschiși, pot vedea lumina soarelui care trece prin perdelele subţiri, roșiatice. De aici, din patul meu, patul nostru, îmi pot da seama că e o zi perfectă, nici prea caldă, nici prea rece. E ziua ideală pentru a ne întoarce în tabără.

Acum, având optsprezece ani, pot fi și eu coordonator, alături de Zac, așa că nu pot pierde așa ceva. Abia aștept să văd cum e să am puterea în mâinile mele, să văd cum e să fii dură cu niște copii. Bineînţeles că nu o să fiu o scoripie, nu-mi stă în fire să fiu așa.

-În momentul ăsta, Vic. O să ajungem târziu, și toată lumea știe că nu ești punctuală.

Bolborosind ceva încât el să nu mă audă, mă ridic în capul oaselor. Cu el, stând lângă mine, gata îmbrăcat, bărbierit și ferchezuit mă simt ca o leneșă, iar asta nu mă face să mă simt bine. Așa că, sar din pat imediat și sunt gata îmbrăcată la fel de repede.

-Nici chiar așa, spune el râzând.

Încă adormită îi arunc o privire cu coada ochiului. Îl văd zâmbind. Se ridică de pe marginea patului și, încet, se apropie de mine. Își înfășoară mâinile în jurul taliei mele, iar eu mă las moale în braţele sale.

-Te iubesc, îmi șoptește el în ureche.

Zâmbesc, mai mult pentru mine, și îmi înfășor la rândul meu braţele în jurul alor sale. Vreau să spun că și eu îl iubesc, dar nu îmi găsesc cuvintele. E dificil să îi arăt că îl iubesc, dar el știe că o fac, necondiţionat.

Din noiembrie, când Zac s-a întors la mine, totul a decurs ca un basm. Zi de zi, seară de seară eram unul lângă altul. Totul a fost frumos, impresionant, de la cine somptuase până la plimbări liniștite pe malul Tamisei. Totul s-a schimbat într-o seară, acum trei luni, când el a venit cu propunerea de a deveni logodnica lui, dar și de a mă muta cu el. Și logic că nu am putut refuza. A fost ca un amalgam de sentimente, de la plăcere la extaz. Bineînţeles că îmi doresc să fie primul și ultimul din viaţa mea, dar nu pot ști ce mi-a rezervat destinul.

-Și eu te iubesc, Zac. Nici nu îţi poţi da seama.

Îmi plasează un sărut pe gât, apoi pe obraz, pe ceafă, și se întoarce la ureche. Fiori electrici mă cuprind din cap până în picioare, iar dacă el nu ar avea mâinile în jurul meu aș începe să tremur ca un pui de găină fără puf. Pielea mea se zbârlește, și îmi doresc să rămân așa pentru totdeauna, să îl am pe el aproape și să mă iubească pe vecie.

-Ar trebui să mergem, zice el. Doar dacă nu îţi dorești cu adevărat să întârziăm puţintel.

Îi înţeleg sensul vorbelor și îmi doresc al naibii de mult să îi răspund acestor avansuri, dar nu putem să ajungem târziu. Eu una, cel puţin, nu-mi doresc să întârzii.

-Nu putem, Zac. Tu ai zis-o, o să ajungem târziu, o să îmi menţin numele de întârziată, așa că, hai să mergem.

Comentează ceva, un lucru pe care nu il pot auzi, iar eu mă resemnez râzând. Știu că nu voi afla niciodată ceea ce a spus acolo, șoptit, și chiar nu mă deranjează.

Închid ușa apartamentului nostru, gândindu-mă că o să-mi fie dor de el toată vara. Dar, mă jur, îmi doresc mai mult decât orice să ajung în tabără, în fosta mea cabană, doar pentru a o vizita, și abia aștept să mă arunc în patul imens din cabana 1, cabana lui Zac.