Tabăra

XX-Lizzie, te rog!

Inca nu sunt sigura daca tot ceea ce s-a intamplat mai devreme a fost doar rodul imaginatiei mele, ajutata de puterea soarelui destul de puternic pentru o zi de iunie in Oxford, sau a fost adevarat. In orice caz, picioarele mele sunt moi, asemenea gumei lasate la soare, mainile imi tremura frenetic, iar zambetul nu vrea sa piara. Obrajii ma dor, dar, cum spuneam, e greu sa ma opresc din zambit. In cateva minute, un sentiment pe care abia stiam ca il am s-a transformat intr-o fantezie extrema.

Aud pasi in spatele meu, dar nu ma intorc. Persoana se apropie din ce in ce mai mult, iar ochii mei sunt acoperiti de doua palme mici, de femeie, in cateva secunde.

-Cine e?

Vocea asta. E inconfundabila. Dulce, subtire, mieroasa. O pot asculta intreaga zi, asta nu m-ar supara, dar ea nu ar vorbi toata ziua doar ca sa imi faca mie pe plac.

-Elizabeth, spun.

Rasul ma pufneste. Sunt acompaniata de ea imediat, iar degetele care imi acopera ochii se strang si imi lasa cale libera spre lumina. Primul lucru care apare in fata ochilor mei sunt muntii, acoperiti de ierburi inalte, apoi chipul lui Lizzie, care se apropie de al meu, iar in cele din urma din nou muntii, printre bratele fetei.

-Vad ca zambesti cam mult azi. Ce-ai facut?

Imi musc buza inferioara in timp de zambetul mi se lateste si mai mult pe fata. Inca simt buzele lui pe obrazul meu, mirosul parfumului sau, un miros perfect, in nari. Toate astea ma fac sa ma cutremur.

-Ei bine, e mult prea mult de expicat. Cred...

Ea zambeste cu subinteles. S-a prins de jumatate din ceea ce urmeaza sa-i spun. O vad cum isi musca buza inferioara, apoi zambeste din nou.

-Spune tot. Nu imi pasa ca iti ia trei luni sa-mi povestesti.

Incep sa rad in hohote. Niciodata nu m-as fi gandit ca as putea avea o astfel de prietena: nebuna, care da orice sa afle un detaliu picant din viata uneia dintre prietene, care nu se poate abtine sa nu povesteasca ceea ce tocmai i s-a intamplat, care face orice ca sa o asculti povestind despre una din obsesiile ei. E complet ciudat cum noi doua am ajuns prietene.

-Hai in cabana mea. Nu pot sa spun aici, in gura mea.

Un chiuit straniu rasuna din gatlejul fetei, dar asta nu ma opreste. O prind de mana si o trag dupa mine pe alee. Nu suntem la mare departare de cabana mea, dar tot drumul mi se pare chinuitor de lung. Sunt nerabdatoare sa-i spun si ei ce mi s-a inamplat. Stiu ca zic asta a miliarda oara in ultimele 2 minute, dar inca nu-mi vine sa cred ca tot ce s-a intamplat a fost adevarat. Totul oare un vis, iar eu, sincera sa fiu, imi doresc sa ma intorc in acel vis.

-Imi smulgi bratul, femeie! Au, au!

Rad putin, in timp ce slabesc stransoarea, dar e prea tarziu. Suntem pe veranda, iar eu parca plutesc de fericire. Deschid usa cu o singura mana si o imping pe Lizzie buluc pe usa. Eu stau in spatele ei, cu mainile tremurande de fericire. Ea incepe sa ma priveasca ciudat, dar asta nu ma descurajeaza. Nu pot descrie in cuvinte valul de fericire, emotia care ma cuprinde cand incerc sa deschid cura, sa-i povestesc de ce ma comport asa ciudat. O imping pe pat, fara niciun regert, iar eu ma asez oe scaunul de langa masa. Picioarele mi se inmoaie imediat, exact ca mai devreme, in cabana lui Zac. Ah, Zac. Parfumul sau dulce, glasul sau gros, dar lin, ochii sai de un caprui intens. Perfectiunea lui care devine, pe zi ce trece, din ce in ce mai extraordinara, in ochii mei.

-Okay, chiar se intampla ceva ciudat aici. Toarna tot imediat.

Inchid ochii cateva secunde, apoi imi umezesc buzele si spun:

-Zac m-a sarutat...

Observ cum ochii i se maresc de uimire, apoi cum un zambet mare se lateste pe fata ei, la fel de mare ca al meu. Isi impreuneaza mainile si le freaca, precum acei savanti malefici din desenele animate, care planuiesc sa cucereasca lumea, iar fiori reci ma trec pe sira spinarii. Nu cred ca o sa iasa bine.

-Pe buze?

Vocea ei suna destul de amuzata, dar eu ma inrosesc instant si simt cum obrajii imi iau foc si incetul cu incetul aud vajaitul marii. Stiu ca e doar in imaginatia mea, dar vajaitul asta ma deruta si mai tare si nu pot sa ma mai gandesc la o explicatie coerenta sau vreo scuza care sa ma scoata din asta.

-N...u... Doamne, Lizzie, numai la tampenii te gandesc, baigui eu.

Dar, oricat de mult neg acum si oricat de mult incerc sa ascund asta, eu chiar mi-am dorit mai mult. Nu doar un simplu sarut pe obraz.

-Nu ma minti, Vic. Stiu, la fel de bine ca tine, ca ti-ai dorit mult mai mult.

Rad incet. Pe fata asta chiar nu o poti minti.

-Si cum a fost? intreaba ea dupa un timp.

Nu stiu ce sa ii spun. Ca buzele lui erau atat de moi si fine, ca niste petale de trandafir? Ca mirosul lui mi-a inundat narile si m-a innebunit complet? Ca palmele sale imense mi-au mangaiat, intr-un mod tandru, obrazul pentru cateva secunde? Ca eu voiam sa sar pe el ca o disperata si nu mai voiam sa-l las sa plece? N-am cum sa fac asta. Imi e, efectiv, imposibil.

-Dragut, cred... A fost un simplu sarut pe obraz, la naiba. N-am sarit pe el ca un animal. Nu m-am culcat cu el, Lizzie. N-am ce sa detaliez atat de amanuntit.

Se uita fiz in ochii mei. Parca imi citeste gandurile: fiecare lucru pe care evit sa il spun, fiecare cuvant pe care incerc sa-l inlocuiesc cu un sinonim doar pentru a nu suna ca o disperata sau asa ceva, fiecare detaliu pe care incerc sa-l fac mai neimportant, ei bine, ea pare ca le stie inainte ca eu sa le gandesc.

-Pai... ai putea sa-mi spui ce ai simtit. Adica, ai simtit vreun fior care te-a strafulgerat fix in acel moment? Sau a trecut asa, simplu, fara vreun sentiment.

Stramb putin din nas in timp ce ma gandesc. Incerc sa rafinez gandurile brute care imi trec ca un fulger prin cap, dar pe care le uit dupa cateva secunde.

-Bine-nteles ca am simtit ceva. Crezi ca mai veneam sa-ti spun daca nu simteam ceva? Crezi ca mai eram asa de fericita? Nu, dar am facut-o. Am simtit cel mai frumos sentiment: un gol in stomac care a fost astupat incet, incet de fericire, de curcubee, apoi am inceput sa aud un vajait care m-a desprins usor de lume, iar tot in jurul meu a devenit nul. Am crezut, si inca o fac, ca este ireal. Ca totul s-a intamplat in imaginatia mea.

O vad cu se schimonoseste, ca si cum ar vomita, dar apoi zambeste, un zambet adevarat, care i se reflecta si in ochi, apoi se ridica din pat si vine fuga la mine. Isi incolaceste bratele in jurul gatului meu, iar eu fac acelasi lucru in jurul taliei.

-Mica mea oita s-a indragostit! tipa ea.

In momentul asta cred cu tarie ca am surzit. Dar, duoa cateva secunde, incep din nou s-o aud si ma simt din ce in ce mai bine.

-Lizzie, te rog! Mai incet... nu vreau sa auda cine nu trebuie.

-Okay, okay. Mica mea oita s-a indragostit, spune ea in soapta.

--------------------------------------------

SAAAAAALUTAREEEEE OAMENI BUNI! Cum mai e viata voastra? Da? A mea e groaznica. Oricum, ma bucur ca imi cititi cartea si ca sunteti alaturi de mine! Va iubesc!

Enjoy! ❤