XXIV-Atat de putin timp

1.4K 87 8
                                    

-Trezeste-te, printeso!

Vocea sa ma trezeste la realitate. Somnul meu cel dulce dispare asemenea unei brize dulci de vara.

-Lasa-ma sa dorm, fraiere, spun eu.

Vocea mea suna asemenea unui mormait.

-Daca nu te trezesti te arunc in lac.

Ma invart in pat, obosita. Amenintarile lui au inceput sa priarda din credibilitate. Il cred in stare, nu zic asta, deoarece nu tine cont de nimic atata timp cat trebuie sa fie drept, dar nu cred ca vorbeste serios.

-Sigur, spun eu.

Nu il vad, dar pot pune pariu ca se incrunta, apoi isi musca buza, ca in cele din urma sa se puna pe pat. Pe saltea se resimte greutatea sa, apoi ii simt mana pe piciorul meu.

-Stii ca nu esti menajata doar pentru ca esti iubita mea, nu?

Fiindca somnul mi-a pierit in cateva secunde de la auzul acestor vorbe, ma ridic in capul oaselor. Stau cu fata spre el. Pentru un timp ne sorbim din priviri, lucru care imi convine extrem de mult, apoi imi musc una din buze.

-Stiu. Si nici nu imi doresc asta. Doar ca uneori uit ca tu esti altfel cand e lume langa noi, iar eu imi doresc al naibii de mult să te iau in brate sau alte lucrui.

Il vad cum zambeste, dintii sai albi si perfecti fiind lasati la iveala. Isi infasoara o mana pe dupa umerii mei, iar eu imi proptesc capul de pieptul lui. Caldura sa ma copleseste, iar dorinta de a ramane acolo pe vecie este sigurul lucru care conteaza acum.

-O sa fie bine. Iti promit. In curand vei putea sa faci toate astea, fara sa-ti mai faci vreo grija. O sa ma ocup eu de asta.

Ii intorc zambetul. Apoi el iese, si eu ma pregatesc pentru ce va urma.

                                                                                                   ***

-Dupa cum stiti, mai sunt mai putin de trei saptamani de tabara.

Si inca nu imi vine sa cred asta. Au trecut asemenea unei adieri calde. Inca nu imi vine sa cred ca am trait momente minunate aici, clipe frumoase pe care nu imi doresc sa le uit, fie ele cu Zac sau cu oricine altcineva. Pielea mi se zbarleste cand imi amintesc fiecare nebunie cu Lizzie, fiecare plimbare facuta cu Mike pe malul lacului in timp ce imi povestea de atractia sa nebuneasca fata de Lizzie, saruturile furate de Zac in mijlocul zile, toate tampeniile aparent inexistente pentru altii constituie o vara excelenta pentru mine. Si eu care nu-mi doream sa vin. Acum nu imi pot da seama cat de fraiera am fost incat sa o rog pe mama sa trimita pe altcineva in locul meu. Acum ii sunt foarte recunoscatoare si ii multumesc cu fiecare ocazie.

-Si, ca la sfarsitul fiecarei luni, vom da o petrecere pentru a sarbatori sfarsitul unei luni si inceputul unui nou capitol al vietii noastre. Doar ca, de data asta, petrecerea va fi mult mai grandioasa si spectaculoasa.

Uralele de bucurie rasuna din gurile oamenilor din jurul lor. Pentru ei asta e o bucurie. Pentru mine... asta e agonie pura. Petrecerea asta doar ma va face sa imi dau seama ca mai am doar atat de putin timp langa fraierul meu si ca dupa este posibil sa nu il mai vad niciodata.

-Liniste, va rog!

In jurul meu cateva voci inca isi mai exteriorizeaza entuziasmul, dar dupa alte cateva secunde linistea de pe teren devine mormantala.

-De data asta, totusi, imi doresc sa nu mai iasa cu scandal si nebuneala, ca datile trecute. Si sper sa respectati asta, spune uitandu-se la mine, apoi la Amber.

Eu dau din cap fara sa mai spun ceva. Pur si simplu stau acolo, uitandu-ma in gol si venindu-mi sa plang. Asta e ultima petrecere a noastra, ultima data cand voi vedea unele persoane.

Din obisnuinta, picioarele ma indreapta spre cabana lui Zac. Pasii mei mici sunt silentiosi, dar tarsaiti, semn ca nu am chef sa merg atat de mult. Mainile mi se balangane pe langa corp si nu mai dau atentie niciunui obiect sau niciunei persoane din jur.

Podeaua din lemn de pe veranda scartaie cand pasesc pe ea, dar nu ii dau importanta. Merg incet spre usa, iar cand ajung in fata ei o imping incet si ea se deschide. Camera lui este dezordonata, dar goala. Ma arunc in patul sau deoarece vreau sa ii simt mirosul, sa il simt langa mine chiar daca nu e aici. Stau asa, fara sa fac nimic, doar incercand sa-l simt. "Nu vine." Asta  e primul lucru care imi trece prin cap, asa ca ma ridic incet si ies din cabana. Din partea opusa celei in care voiam sa merg apare Zac, alaturi de Adam, asa ca ma ascund dupa un tufis. Nu stiu de ce fac asta, e pur si simplu primul gand care imi rasare in cap, iar eu il urmez. Cei doi vorbesc despre Dumnezeu stie ce chestii, pana intra in cabana. Chiar si de unde sunt, pot auzi foarte clar ce vorbesc. Si lucrul cel mai ciudat e ca vorbesc despre mine.

-Doar nu esti serios in relatia cu Victoria, nu? il intreaba Adam dupa un timp.

-Nu, frate. Ce ai? Ce idei idioate ai, Adam. E cu patru ani mai mica decat mine si e posibil sa n-o mai vad niciodata. Si in plus, nu sunt genul, stii asta.

Okay, asta a fost sub centura. Ma puteam astepta la asta, puteam sa fiu pregatita, dar nu. Am dat cu piciorul, gandindu-ma ca nu imi va face asta. M-am amagit singura. Asa imi trebuie.

Merg pe alee spre cabana mea, gandindu-ma. Nu sunt distrusa. Nu simt altceva decat dezamagire, care ma mistuie. O simt cum ma mananca din interior spre exterior si ma va lasa intinsa pe jos, zacand in asteptarea unei maini intinse care ma va ajuta sa ma repar. Bine-nteles ca nu voi mai avea incredere in el, si-a batut deja joc de increderea mea, nu mai am nevoie de asta inca o data. Singurul lucru pe care chiar vreau sa il fac acum e sa zac in pat si sa ma uit pe pereti.

Nu am nici cea mai mica intentie sa dau ochii cat de curand cu el. Nu mi-ar prii deloc sa vina cu o scuza, mai ales una jalnica. M-ar intrista mai mult. Si nici sa-l astept nu vreau. Pur si simplu, vreau doar sa stau aici, sub patura asta de trei tone, sa ma gandesc la un mod in care as putea sa nu par afectata in fata lui. Daca asa vrea el sa jucam, nu e o problema pentru mine. Sa inceapa jocul, as putea zice.

Cu un zambet pe fata, ma ridic din pat. Inca nu stiu ce urmeaza sa fac, doar ca pur si simplu mi-a pierit cheful sa ma ascund. Chiar daca am fost jucaria lui timp de o luna si aflarea chestiei asteia a fost ca un pumn in burta, nu vreau sa-mi stric vara pentru el.

Ies pe usa inca zambind. Nici in momentul de fata nu stiu unde m-as putea duce, asa ca ma las purtata de instinct si merg drept inainte. Nu peste mult timp ajung in zona "amfiteatrului", care este de fapt o zona plina de banci din piatra puse in panta, sub forma unui teatru in aer liber.Ce as putea face aici, avand in vedere ca aproape nimeni nu trece prin zona asta?

-Um, scuza-ma, stii cumva unde l-as putea gasi pe Zac?

Imi intorc spatele spre baiatul care sta in spatele meu. Are parul lung si blod, aproape pana la umeri, e destul de inalt, cu mai mult de un cap mai inalt decat mine, dar mai scurt decat mine, si e solid, bine-facut. E destul de chipes, ce sa zic.

-Incearca la Cabana 1 sau prin fata, aici sigur nu-l gasesti, ii spun eu, intorcandu-mi privirea.

Acum nu il mai pot vedea, dar dupa momentul asta de tacere cred ca se holbeaza putin ciudat la mine.

-Mersi. Apropo, eu sunt Robert.

Clipesc incet.

-Victoria, spun.

Nu stiu ce e cu el, de unde a aparut tocmai acum, pentru ca el n-a fost pana in momentul asta in tabara, dar am de gand sa aflu. Ma atrage. Pare misterios. Si asta imi place.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

HEI LUME BUNAAAA! Ce faceti?

Eu una vreau doar sa ii multumesc colegului meu ColorApple pentru ca m-a inspirat in creerea lui Robert si pentru ca m-a ajutat sa ii conturez un portret exact pe placul meu.

Va puuuuuup!

TabăraUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum