Răpită de un vampir 2( Necesită editare)

14. Moartea vrăjitoarei

El cine era..?
-Eu? Prieten vechi al mamei tale, îmi răspunse zâmbind malefic.
Era ceva la tipul ăsta ce îmi insufla teama...
-Prieten..?
-Un fel de...
Apoi mă ridica de par și mă indemna sa-l urmez.
-Unde mă duci..?
-La adăpost pana se termina mini-razboiul ăsta, dacă îl pot numi așa.
-Nu vreau sa merg cu tine... nici nu știu cine ești...
-Doar fi fata cuminte și taci.
L-am lovit intre picioare, apoi am luat-o la fuga prin pădure. Nu știu de ce, dar simțeam ca nu pot avea încredere în el. Alergam fără sa privesc înapoi,  cu o cioara pe urmele mele... La un moment dat, cioara se puse în fata mea, preschimbandu - se în băiatul de mai devreme... Mă prinse de mâini,  punându-ma cu forța la pământ.
-Ouch... lasa-ma. În. Pace. Ciudatule!
-Mă tem ca nu pot. Oridinele stăpânei.
M-am cutremurat. Și el era de partea ei!? Îmi venea sa plâng de nervi ca iar eram prinsa, dat totuși ceva se întâmplă în mine... Simțeam cum mă răcesc treptat și cum îmi ies colții... O putere neobișnuită îmi inunda corpul și în sfârșit am reușit sa scap din strânsoarea băiatului cioara... sau poate corb? Eh, oricum ar fi, l-am pus la pământ din trei mișcări, așteptând următoarea sa mișcare.
-Wow... fetito, de unde atâta putere?
Doar i-am zâmbit inocent, trântindu-l din nou la pământ. Se pare ca intre timp mini-razboiul, cum îl numea cioara, se terminase și un Tristan victorios și o Morgana fericita se îndreptau spre noi.
-Hmm... cine e prietenul tău,  Lily?intreba Tristan cu o sprânceană ridicata.
-El? Pai, a vrut sa mă răpească. Așa ca l-am aranjat puțin.
Tristan și Morgana doar râsera, bătându-ma pe umăr.
-Se pare ca ți-ai descoperit o parte din puteri, draga mea. Sunt așa mandra de tine...
Am dat aprobator din cap, schitand un zâmbet fugar.
-Ok, pai sa plecam de aici.
-Tristan, stai...Ce fac cu el?
Morgana rosti ceva, la care băiatul corb adormi.
-Super... trebuie sa mă înveți și pe mine!
-Te voi învața de toate, draga!  Trebuie sa ai răbdare și sunt sigura ca vei fi o eleva excelenta, la fel ca mama ta.
-Mama mea ti-a fost eleva!?
-Da... dar asta s-a întâmplat cu mult timp în urma... pe când avea doar 16 anișori și doar ajunsese la castelul prințului vampir.
-Doar ajunsese?!
-Mama ta a fost într-un fel răpită, Lily... De către tatăl tău la numai 16 ani. Ei bine, în timp ei s-au apropiat mult, iar ea a ajuns sa treacă peste tot ce îi făcuse și sa recunoască cât de mult îl iubește...
Am zâmbit trist, înțelegând în sfârșit Cat de mult îmi lipsesc... și cât de singura mă simt.
-Lily... Femeie, nu ești singura. Din păcate mă ai pe mine pe cap.
I-am scos limba lui Tristan, la care el a mârâit în joaca.
-Ce pacoste ești Lily...
-Ce pot spune...
M-a ajutat sa mă ridic și împreună am ieșit din locul ăla înfiorător. Ne plimbam prin pădure,  când în minte mi-a venit o întrebare.
-Ea se mai întoarce?
-Cine iubito?
-Vr-Vrajitoarea...
-Nu-ti face griji. Am făcut ce trebuia făcut de mama ta acum multa,  multa vreme...
Am răsuflat ușurată, simțind cum mi se ia o piatra, de fapt un bolovan de pe inima.
-Acum... încotro?
-Trebuie sa-ti găsim mama Lily și chiar dacă i-am curmat viața vrăjitoarei, paznicii și supușii ei sunt încă în viață. De când a murit Pierre Deville ea conduce întunericul...
Ok, piatra de pe inima a revenit. Încă nu se terminase..?
-Și ai vreo idee unde poate fi?
-Pai... Tristan îi poate lua urma. Ce spui, băiete?
-Pot încerca...
Tristan se preschimba din nou în lup, adulmecand aerul. După câteva clipe, începu sa latre, semn ca găsise ceva. Am început sa alergam după el, dar m-am împiedicat de o creanga și am căzut.
-Stați..., am apucat sa zic, dar ei erau deja cu mult în fata mea.
Patru rădăcini mă prinsera de mâini și de picioare, trăgându-ma în adâncul pământului.
-Ajutor!
A fost ultimul cuvânt pe care l-am strigat înainte sa cad în ceva ce semăna cu o camera... una subterana