Răpită de un vampir 2( Necesită editare)

2. Băiatul din vecini

       Celelalte ore trecură destul de repede, gândul meu fiind departe, spre străinul misterios ce se pare ca mă cunoștea de undeva... Mi-am dat seama ca se sunase doar după ce am fost zguduita brutal de Samantha.
-Pământul către Lily... Ești ok?
-Ce? Da, de ce n-as fi?
-Pai de asta te și întreb.
Am ridicat din umeri, ștrangandu-mi repede lucrurile. Cat ai clipi, eram în curtea scolii îndreptându-ma cu pași repezi spre casa. În goana mea,se pare ca am dat peste un băiat.
-Um... scuze. Vina mea.
-Nu-i nimic.
Mă ajuta sa mă ridic, privindu-ma în ochi.
-Mersi...
-N-ai pentru ce.
Îmi zâmbi și pot jura ca nuanta de albastru spre gri a ochilor săi se preschimba un moment în roșu sângeriu...
-Um... păi eu trebuie sa plec...
- Da... Mi-a făcut plăcere ,Lily...
L-am privit mirata.
-De unde îmi știi numele?
Prea târziu totuși, pentru ca băiatul dispăru... Ok, încă un lucru de adăugat la lista cu ciudățenii... și credeți-ma, aud și văd lucruri pe care alții nu le vad de când mă știu...
Am încercat sa uit pe moment acest incident ciudat și sa îmi continui drumul spre casa. Am găsit-o pe mătușa Morgana in bucătărie, gătind ceva ce mirosea absolut delicios.
-Bună, scumpo! Cum a fost azi?
-Cat se poate de ciudat...
I-am povestit în amănunt despre mesajele ciudate primite de prietena mea cea mai buna, dar și despre străinul bizar de care m-am ciocnit accidental.
-Ești bine, mătușico..?
-Hmm..? D-da iubito...
-Ești sigura?  Nu prea pari...
-Sunt doar obosită.
N-am mai insistat. Mătușa îmi ascunde mereu câte ceva... deja m-am obișnuit cu lipsa asta constanta de încredere... Ea spunea ca vrea sa mă protejeze, dar n-am înțeles niciodată de cine sau mai bine spus de ce...
Fără sa mai spun nimic, am urcat la mine în camera, ținta mea fiind telefonul. M-am mirat când am văzut un mesaj nou. Aproape am făcut infarct când  am văzut de la cine este... se pare ca necunoscutul de care spunea Samy... L-am deschis înghițind în sec.
"Bună, frumoaso... Ești chiar mai frumoasa în realitate. Mă bucur ca ne-am întâlnit azi. O sa ne vedem tot mai des, având în vedere ca suntem vecini acum."
Cred ca m-am holbat la telefon zece minute încontinuu, recitind mesajul de o suta de ori sa fiu sigura ca n-am vedenii. VECINI?! S-a mutat lângă mine..? M-am dus la fereastra, dând la o parte perdeaua. El era acolo, zâmbindu-mi ca și când ar fi știut ca îl privesc. Ce copil ciudat... Îmi ajunge ca eu sunt o ciudata, nu îmi mai trebuie și prieteni la fel. Totusi cred ca el mă intrece pe scara ciudățeniei... L-am privit pentru ultima oara, înainte sa las perdeaua și sa mă arunc în pat. Pfff... ce zi... Chiar ca am o viață demna de mila... Nu ca m-as plânge... măcar am un acoperiș deasupra capului și condiții destul de bune. Dar câteodată mi-as fi dorit ca ai mei sa fie încă aici... parcă le simt cumva prezenta mereu lângă mine... Ce mai... Am o imaginație bogata...
Am închis ochii, gândindu-ma continuu la băiat. Cine era de fapt și ce voia de la mine? Voia doar un prieten sa nu se mai simta simgur sau poate ceva mai mult..?  M-am lăsat prada somnului, călătorind în minunata lume a viselor...

-------------------------------------------

Am fost trezita de sonerie și de niște voci ce se auzeau de la parter. Am oftat adânc, îmbrăcându-ma cu niște blugi și un tricou larg, apoi am ieșit anevoie din camera. Priveam printre gratiile scărilor doua siluete ce își făcuseră apariția în mijlocul sufrageriei noastre. M-am cutremurat când l-am văzut pe acel băiat ciudat, însoțit de o bătrâna ce cred ca era bunica lui. Totusi, era ceva tare ciudat la bătrâna asta... Aveam impresia ca o mai văzusem undeva... asta era imposibil, așa-i..? Am continuat sa-i privesc, pana ce am surprins ochii băiatului ațintiți spre mine. M-am înroșit, fugind înapoi în camera. Cred ca acum mă crede o ciudata disperata...

-----------------------------------------

Uite și al doilea capitol cum v-am promis..! :)))  Scuzați eventualele greșeli, dar e destul de târziu. Noapte buna tuturor..! ^.^