Batgirl -Secretul Liliacului

Capitolul 12

Emma p.d.v

Uitasem cât de greu e liceul. Am mii de teme și nu înțeleg cum Artemis și Megan au timp de ieșit în club când eu nu-mi văd capul de teme. Parcă priveliștea Gotham-ului nu mi se mai pare atât de captivantă și tot ce vreau este să mă pierd în patul meu cald și primitor. Intru în apartament și îmi arunc ghiozdanul pe podea, bucuroasă că scap de greutatea inutilă.

-Mamă! Ești acasă?

-Da, scumpo!

Intru în living și o văd stând în picioare vizibil neliniștită în timp ce Bruce Wayne stă relaxat pe un fotoliu emanând încredere în sine și hotărâre.

-Domnule Wayne! Bună ziua! Vreți să vă las singuri să lucrați?

Întreb eu gândindu-mă că e totuși cam ciudat ca el să se afle în sufrageria mea.

-De fapt, Emma, pentru tine venisem, zice el ridicându-se în picioare.

-S-a întâmplat ceva?

-Nu, scumpo, el doar voia să se asigure că îți place apartamentul, nu-i așa, Bruce?

Mama îl privește parcă implorându-l să îi dea dreptate.

-Nu.

Vocea lui e calmă și puternică, dominând pe oricine ar încerca să-l contrazică.

-Ce se întâmplă aici? Întreb eu îngrijorată. Mamă?

Ea îl privește încercând probabil să-i transmită un mesaj tacit dar Bruce e prea ocupat să ma privească pe mine.

-Emma, zice el, vreau să vorbim puțin. Te superi?

-N-nu.

Mă așez pe canapea și aștept încordată privindu-i pe rând cum se așează.

-Em, zice mama, știu că poate nu am fost dreaptă cu tine și nu ți-am spus nimic până acum pentru că nu am vrut să te pierd sau ca tu să decizi că ești mai fericită fără mine și știu cât de egoistă sunt că ți-am ascuns adevărul până acum.

-Mamă, mă sperii! Ce se întâmplă?

Își închide ochii pentru o clipă ca și cum și-ar face curaj. Oare e posibil ca ea și Bruce să aibă într-adevăr o relație nu tocmai profesională?

-Emma, Bruce este tatăl tau!

M-aș fi așteptat la orice altceva, dar nu la asta. Parcă mi-a căzut tavanul în cap și restul lumii peste el. Bruce Wayne e tatăl meu? E clar. Am adormit în lift și acum visez, sau mai bine zis, am un coșmar.

-Ce?

-Eu sunt tatăl tau, Emma.

Nu știu cum, dar sunt foarte calmă. Nu vreau să țip, nu vreau să mă încui pentru totdeauna în camera mea, chiar sunt foarte calmă, ceea ce probabil o și îngrijorează pe mama.

-Cum s-a întâmplat asta?

-Acum mult timp ne-am întâlnit și lucrurile au evoluat.

-Dar nu suficient de mult, l-am întrerupt eu, gândindu-mă că deși se pare că între ei s-au întâmplat... lucruri, nu au fost suficient de puternice încât să se căsătorească sau să îmi facă ocazional vizite sau chestii de genul ăsta.

-Nu.

-Și eu de ce nu am aflat de asta până acum?

-Am vrut să nu fii nevoită să trăiești în lumea mea. Pe atunci viața mea nu era tocmai bine pusă la punct și nu eram pregătit pentru o asemenea responsabilitate.