Tabăra

XXIII-Doua feluri diferite de iubire

-Esti cel mai tare prieten pe care mi l-as putea dori. Si iti multumesc ca m-ai iertat asa usor, chiar daca m-am jucat fotbal cu sentimentele tale.

Rade putin. Baiatul asta e extraordinar, modul in care m-a putut ierta, dupa toate astea. E genul perfect de baiat, dar nu pentru mine, ci pentru o fata care stie sa pretuiasca astfel de baieti, care nu sunt doar niste nesuferite, asemenea mie, care il iubeste exact cum este.

-Sincer sa fiu, chiar imi place fotbalul. Dar nu asta conteaza. Eu vreau ca tu sa fii fericita, fie langa mine, fie langa Zac, fie langa oricine altcineva.

Ii zambesc. Imi pun mana pe obrazul sau, apoi i-l sarut. Obrajii sai se inrosesc si se incalzesc. Un chicotit scurt imi galgaie din gatlej si il las sa iasa la iveala.

Acum suntem bine.

                           ***

-Nu ma mai gadila, te rog!

Asta e singurul lucru pe care reusesc sa il spun printre miile de rasete care ies din adancul plamanilor mei.

-Nu pana nu recunosti ca tu mi-ai mancat prajitura, spune el.

-Nu eu am mancat-o, fraiere, spun printre rasete.

-Atunci cine?

-Nu știu, nu-mi pasa, tu doar inceteaza.

Rade incet in timp ce se opreste. Isi plimba mainile pe spatele meu si imi trimite fiori pe sira spinarii. Ele ajung si in degete si imi fac pielea sa se zbarleasca. Isi apropie fata de a mea. Nasul sau il artinge pe al meu. Ii pot simti respiratia calda, mentolata. Suntem exact in punctul in care vrem sa fim. Isi musca buza, apoi isi ridica capul. Imi saruta fruntea dragastos, iar asta ma face din nou sa ma cutremur.

-Serios, chiar nu ti-am mancat afurisita de prajitura. Crede-ma, spun eu, inca razand.

-Stiu, fraiero.

Isi saruta din nou fruntea, apoi se ridica din pat. E atat de tandru, dragastos, grijuliu. Totusi, nu stiu daca el vrea doar o aventura. Si daca doar asta vrea de la mine, a ales fata gresita.

Il prvesc cum merge lenes spre mini frigiderul sau, plin cu dulciuri si bauturi ciudate, la care noi, restul oamenilor din tabara, nu avem voie. Isi alege o cutie din aluminiu albastra, inalta, pe care o deschide nonsalant, fara niciun gest care sa tradeze daca se chinuie sau nu.

-Vreau si eu!

Spun asta cu o voce de copil, care e menita sa il convinga. Dar, dupa privirea pe care mi-o arunca, nu l-am convins.

-Ai vrea tu, Vic. Nu-ti dau.

Ma pocesc putin pentru a face o fatuca de catelus, pe care o face varul meu Joe, dar mie imi iese mai degraba ca o fata de maimuta constipata. Asta nu ma descurajeaza, ba chiar ma face sa ma pocesc si mai mult. Un ras isteric iese din gatul meu, asta starnindu-l si pe Zac sa rada.

-Si daca te rog frumos, cu o ciresica deasupra si cu vocea mea de copil fraier, imi dai? il intreb pentru ultima data.

Isi da ochii peste cap.

-Macar a meritat sa incerc, spun dupa un timp.

Se apropie de mine incet. Inca tine cutia in mana, iar cand ajunge langa mine incep sa simt mirosul intepator. Pare a fi bere, dar ma indoiesc. Mirosul este diferit, mai dulceag, dar mai puternic decat al berii si culoarea este indepartata de nuanta aurie a berii normale. Acum inteleg de ce nu ma lasa sa beau: deoarece ceea ce are el in acea cutie este mult prea puternica, iar o parte din mine crede cu tarie ca el vrea sa ma proteje de astfel de chestii.

-Mai asteapta patru ani, draga mea, spune el incet.

Isi lasa doza pe masa de langa pat, apoi se aseaza langa mine. Iubesc sa il simt aproape de mine, sa ii simt parfumul puternic, sa il vad cum zambeste de fiecare data cand ma vede, sa il pot tine in brate si sa nu ii mai dau drumul, sa il mangai pe brate pentru a-l calma, sa-l sarut inainte de a ma duce la culcare. Ador fiecare lucru al lui, iar acum mi-ar fi extrem de greu sa nu il mai simt zilnic. As fi distrusa, as ajunge la nebunie. Si stiu ca pare prostesc ceea ce spun, dar am ajuns sa il iubesc pe Zac, iar departarea de el ar insemna pura sinucidere.

-Trebuie sa mergi sa dormi, spune el in timp ce ma imbratiseaza.

-Trebuie, dar nu prea curand, spun adancindu-ma in bratele sale.

Ma simt protejata in apropierea lui, chiar daca el mi-ar putea provoca cea mai multa durere.

-Serios, trebuie sa te duci acum. Maine dimineata avem multa treaba, sopteste el in urechea mea, apoi imi plaseaza un sarut aproape de ureche.

-Chiar trebuie?

-Da, acum du-te.

Dau sa ma ridic din pat, dar nu reusesc. El ma trage de mana si cad din nou in bratele sale.

-Nu ma pupi? intreaba el, boticul de catelus aparandu-i pe fata.

Zambesc.

-Nu, nu meriti.

-Daca nu mi-l dai, il iau eu.

Pufnesc in ras. Vreau sa incerc chestia asta, chiar daca stiu ca pana la final el o sa castige, iar eu, ca intotdeauna, o sa trebuiasca sa ii ofer acel sarut.

-Sigur, spun eu sarcastica.

-A, deci nu ma crezi?

-Nu, spun raspicat.

Il vad cum zambeste printre mustati. Se lasa deasupra mea si, de data asta, imi zambeste. Incepe sa imi sarute fruntea, apoi coboara la nas, trece peste buze pentru a ajunge la barbie, coboara spre umeri si intr-un final ajunge la buze. Zambesc cand buzele ni se ating. Ii apuc capul si il apropii mai mult de mine.

-Ti-am zis ca o sa imi primesc sarutul, spune in timp ce se ridica din pat.

Okay, de data asta chiar mi-a facut-o.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Saaaaalutare cititori iubiti! Ce faceti?

Scuzati ca am pus update-ul asa greu dar... mi-e efectiv o lene sa scriu. Bine, mi-e lene si sa ma trezesc dimineata, dar asta e cu totul alta poveste. Deci, vreau sa nu va asteptati vara asta la super mega multe update-uri, deoarece sunt o lenesa groaznica, plus ca am cateva planuri si nu voi putea posta.

Bye xxx