Rădăcini- Felruk

Veste şocantă

Ce ar trebui să fac? Din cauza bătăilor în uşă, Mike se trezeşte şi sare de pe pat,lipindu-se direct de dulap. Sar repede în faţa lui, îi acopăr gura şi îi fac semn să tacă. L-am încuiat în dulăpiorul meu cu haine. Alerg spre uşă şi deschid.
- Hei,nu e nevoie să baţi ca un nebun. Aud, nu sunt surdă.
- Închide gura. O să îţi pară rău.
Intră în camera mea şi priveşte peste tot. Geaca lui Mike, e în cuier, sper să nu o vadă. La cât e de mahmur, mă mir că încă are echilibru pe picioare. Mă prinde de gât.
- Domnişoară, ai face bine să nu mai comentezi, că de altfel, vei zbura din casa asta şi nimeni nu te vrea, nici măcar băieţaşul ăla, curajos, Romeo.
    Mă sufocă şi respiraţia lui de beţivan îmi provoacă greaţă. Izbeşte uşa şi coboară scările. Mă reped la şifonier şi îl "eliberez " pe Mike.
- Nu spune nimic. Treci pe pat,trebuie să vorbim.
    Privesc la ceasul de pe perete. E ora 07:30. Am ore de la 13:00, am timp să discut cu Mike. Sare repede pe pat şi mă priveşte panicat.
- Deci, cum să încep? Probabil te întrebi ce cauţi aici.
- D-da! Cum am ajuns?
- Ce îţi aminteşti?
- Păi, aseară, după ce te-a luat tatăl tău, am fost acasă şi m-am schimbat deoarece eram plin de sânge. M-am întors şi m-am oprit sub fereastra ta,am vrut să ştiu dacă eşti bine. Dar am văzut că era deschisă şi am ştiut că eşti în pădure, ca de obicei. Când am intrat,te-am văzut pe tine, aveai o faţă ciudată, apoi o mulţime de oameni ciudaţi şi înfricoşători erau în spatele tău. Toţi aveaţi ochii galbeni, ca ai vârcolacilor. M-am speriat şi am început să alerg, nu mai ştiam ce e cu mine. Am vrut doar să scap de acolo, doar că, la un moment dat,nu îmi mai simţeam picioarele, am ameţit şi am căzut. Atât. Acum sunt aici şi nu ştiu cum am ajuns.
   Când povesteşte, i se citeşte frica pe chip. Ochii lui,sunt în lacrimi. Îl iau în braţe, mi-e milă de el.
- Mike, îţi pot spune ceva? Promiţi că nu spui nimănui?
- Sigur,ştii că poţi avea încredere în mine.
- Ştiu, dar,va trebui să mă crezi. Aseară, după ce tata mi-a bătut cuie în fereastră, am încercat să te sun, dar,aveai telefonul închis. Apoi, o femeie stătea după copacul din faţă. Se uita la mine şi a sărit pe pervazul ferestrei.
- Stai,aşteaptă. A sărit? Nu te cred, ţi s-a părut.
- Mike, te rog. Trebuie.
- Cum zici tu.
- Bine. M-a luat cu ea,am sărit iar geamul şi am urmărit-o până în pădure, la copacul meu favorit. Acolo mă aşteptau nişte persoane. Era mama mea,reală.
- Poftim? Stai,nu am auzit bine. Ei nu sunt părinţii tăi adevăraţi? De unde ştii?
- Mi-a zis Ron, aseară. Cică m-au găsit la trunchiul unui copac, în pădure, eram înconjurată de animale sălbatice.
- Serios? Deci chiar e habitatul tău. Cât de ciudat. De ce nu ţi-au spus până acum?
- Nu ştiu. Mă doare că am aflat aşa, urât. În fine, m-am întâlnit cu ea. Erau mai mulţi, mi-a spus că eu sunt prinţesă.
- Poftim? Păi la cât eşti de înnebunită după lună, pădure, lupi şi altele, e şi normal să fii prinţesă.
  Îl lovesc cu palma peste umăr.
- Hei,vorbesc serios. Apoi mi-a prezentat micul meu regat, din pădure. Nu am reuşit să îi cunosc pe toţi pentru ca am simţit miros de om. Am alergat şi te-am văzut. Erai speriat,te-ai împiedicat şi ai fugit. Am alergat după tine, dar deja erai întins pe stradă. Te-am luat în braţe, am alergat şi am sărit pe pervaz apoi te-am aşezat pe pat.
- Tu? Tu m-ai luat în braţe şi ai sărit cu mine? E imposibil. Nu ai mai mult de 45 kg si eu am 70. Eşti bine?
Ooff, băiatul ăsta mă disperă.
- De ce nu mă crezi?
Vocea mea,s-a transformat. Parcă o bestie masculină a strigat prin mine. Mike a rămas fără respiraţie și s-a dat la o parte.
- Stai departe de mine. Cine eşti, sau ce eşti? Pandantivul, de unde îl ai? E aproape roşu.
  Îl privesc. Lumina verde a colierului, devine roşie. Cred că mă transform. Încerc să mă controlez. Furia pune stăpânire pe mine. Vreau doar să mă răzbun, dar,nu ştiu de ce. Mike, aleargă spre mine, mă îmbrăţişează.
- Anastasia, sunt aici. Încearcă să te calmezi.
Inima îmi bate normal, furia a dispărut, lumina devine verde. Mike, amicul meu e salvatorul meu. Nu îl pot pierde. Îl privesc cu ochii în lacrimi, sper să nu mă părăsească şi el.
- Mike, eu,eu sunt... un vârcolac. Sunt prinţesa licantropilor.Mama mea, regina, se numeşte Hyla.
  Mike tremură. Mă priveşte şi se pregăteşte să îmi spună ceva, dar,ce?