Regat

2K 128 0
                                    

  Încerc să păşesc înapoi ,dar trunchiul copacului mă opreşte.      Femeia din faţa mea,care pretinde a fi mama mea, se apropie tot mai mult. Părul ei e roşu, ca al meu, ochii galbeni înfricoşători, degetele mâinilor au gheare, nu are papuci în picioare. E îmbrăcată din cap până în picioare în haine de piele neagră. Pare destul de puternică, datorită muşchilor super dezvoltaţi care mai au puţin şi îi rup hainele de pe ea. O privesc mai atent şi se pare că semăn cu ea. Acelaşi nas, aceleaşi buze, părul. Cum de nu mi-am dat seama de când am văzut-o la pervaz?
- Nu te apropia! De unde ştiu că e adevărat ?
- Anastasia, ştii şi tu asta. Simţi asta. Niciodată nu te-ai întrebat de ce eşti atrasă de această pădure, de acest copac, de luna plină?
- Hei,de unde ştii?
- Vino,vreau să te prezint cuiva.
Întinde mână spre mine. Pare atât de drăguţă şi iubitoare. Oare e adevărat? Chiar e mama mea? Totul se leagă. Părinţii mei m-au găsit la rădăcina unui copac în pădure şi erau multe animale în jur. Oare,să mă risc?
- Ia-mă de mână, ai încredere, te rog.
Îi prind mâna, în timp ce tremură. Mă dezlipesc de trunchiul copacului şi o urmez, ceilalţi străini merg în urma mea, sunt ciudaţi. Se opreşte, mă priveşte şi mă îmbrăţişează în timp ce plânge. Îmi aşez palmele pe umerii ei, trebuie să o îndepărtez de mine, dar parcă...nu pot, e prea bine, îi simt căldura sufletească şi bătăile inimii. Oare, aşa se simte dragostea unui părinte faţă de copilul său? Mă priveşte în ochi, zâmbeşte şi ne continuăm drumul. E pentru prima dată când mă las condusă de nişte străini,  dar mă simt în siguranţă.
   Mergem pe o potecă întunecată, plină de frunze şi plante înalte, care se feresc din calea noastră. O lumină puternică se observă de după plantele imense. Hyla ridică o mână şi dă la o parte frunzele pentru a avea loc să înaintăm. Nu cred, e un mic regat, cu case, fântână şi mulţi oameni lupi, chiar şi copii, care sunt normali dar nu sunt deloc speriaţi.
- Bun venit în regatul tău , Anastasia.
- Poftim? Cred că glumeşti. Regat? Eu,prinţesă?
  Se uită la mine, e mândră, zâmbeşte. Toţi oamenii lupi se opresc şi mă privesc uimiţi, nu ştiu cum să reacționeze, deşi eu sunt mai speriată decât toţi la un loc.
   Luna îşi îndreaptă lumina puternică asupra mea, care îmi dezvăluie adevărata identitate, cea pe care abia am descoperit-o.  Ei,lupii,se apropie de mine. Ce mă fac? Să fug? Aş arăta ca o laşă. Stai se opresc şi...îngenunchiază înaintea mea.
- Bun venit, prinţesă. Suntem enorm de fericiţi că eşti în viaţă şi că avem şansa să te cunoaştem.
- B-Bine v-am găsit. Ridicaţi-vă, vă rog!
Un băieţel abia îndrăzneşte să vorbească.
- Nu îndrăznim să te privim, nu suntem demni.
- Anastasia, aşa e!
- Hyla, îmi pare rău, nu pot face asta. Vă rog, în picioare.
Ce ciudat mă simt, ca un om între bestii, gata să fie devorat şi parcă toate se întâmplă prea repede. Acum câteva minute eram captivă ca o sclavă şi acum sunt prințesă. Nu, nu!  Totul, e deja prea mult.
- Te rog, să mergem spre camera ta.
   Am aşa ceva,în pădure? Nu prea cred. Stai, ce se aude? Mă opresc brusc din mers şi privesc înapoi.
- Eşti bine, Anastasia?
- Am auzit ceva. Un om,îi cunosc mirosul.
- Un om? Repede, în casele voastre. Hai, şi tu.
- Nu,vreau să văd cine e.
  Îi ştiu parfumul,e un om. Alerg repede spre ieşire, știu că cineva e în pericol. Ajung în câteva clipe, nu pot lăsa pe nimeni să fie rănit.

- Mike? Ce cauţi aici?
- Anastasia? Tu eşti?  Am fost la tine acasă şi am vazut fereastra deschisă şi ai telefonul închis şi mi-am dat seama că trebuie să fii aici. Ai spus că nu mai...
  Ce e cu el? Mă priveşte cu frică, vrea să fugă de mine, dar se împiedică şi cade. Ce a păţit?     
  Vrea să ţipe dar nu poate, e foarte speriat. Expresia de pe faţa lui îmi transmite şi mie frică, e îngrozit. Fără să stea pe gânduri, se ridică de la pământ şi începe să alerge.

Rădăcini- FelrukDove le storie prendono vita. Scoprilo ora