Rădăcini- Felruk

Prieten?

Prieten adevărat...acea persoană care îţi este mereu alături, la bine şi la rău, te ajută să treci peste cele mai banale momente "grele" dar şi peste cele grele, în adevăratul sens. Un prieten adevărat nu ia singur o alegere până nu te întreabă şi pe tine înainte, îi pasă de părerea ta deoarece ştie că mereu spui adevărul şi poate îi oferi şi un sfat. Un prieten adevărat nu va renunţa la tine niciodată, doar dacă nu e adevărat şi tot ce ai crezut a fost doar un joc şi tu ai fost un pion destul de bun, poate prea bun.
Mike, prietenul meu cel mai bun, o persoană sinceră şi minunată, un băiat cu chip angelic şi un suflet mare...da, aşa era până în acest moment, m-a trădat, nu pot să cred că am avut încredere în el şi l-am acceptat în casa mea, în haita mea.
- Mike? Eşti chiar tu? Te-au obligat să faci asta?
Mike stă în faţa mea, are mâinile în buzunarele blugilor rupţi şi jegoși, are o postură de lider, e foarte încrezător şi stăpân pe sine. Zâmbetul scârbit dar şi privirea ucigătoare, (în sensul rău) îmi provoacă dezamăgire. Simt cum pământul îmi fuge de sub picioare şi sufletul îmi părăseşte corpul, nu pot accepta că mi-a făcut aşa ceva. În spatele lui stă mândră Amalia şi alţi câini ai haitei Rosar, sunt foarte mândri de ceea ce au realizat.
-Mike, nu înţelegi că ei te folosesc pentru a-mi face mie rău? Ei...
-Mi-au oferit o viaţă nouă, Anastasia! Sunt puternic, mă simt mai puternic, mai încrezător. Nimeni nu îşi va mai bate joc de mine şi voi face ce vreau. Ştii de câte ori m-am abţinut din a face unele lucruri mai rebele, lucruri distractive pentru băieţi? M-am abţinut doar de dragul tău, nu îmi doream să te dezamăgesc.
-Mike, eram prieteni, vorbeam despre orice, nu ai fi putut să mă dezamăgeşti.
Lacimile apar în ochii noştri, deşi ale lui nu ştiu dacă sunt sincere, nu îl mai cunosc, nu mai ştiu cine e, deşi simt că mai este o parte din vechiul Mike ascuns.
Amalia îl trage de umăr şi se aşează în fața lui, asemeni unui lider măreţ. Ups! Se pare că i-am lăsat o amintire permanentă, dar o merita.
- Anastasia, încetează! Acum e unul de al nostru, ia-ţi gândul de la el! Gata, prietenul tău cel mai bun e un Rosar, acceptă asta!
Înghit în sec, încerc să îmi potolesc lacrimile şi o privesc direct în ochi.
- Bine, Amalia, ai reuşit să îmi faci rău folosindu-mi cel mai bun prieten, dar să nu uiţi un lucru...sunt un Lord!
Mă concentrez puternic asupra Amaliei şi las sentimentele de ură, dezamăgire şi puţină mândrie să pună stăpânire pe mine. Simt cum devin mai puternică, e acelaşi sentiment ca în pădure, doar că această încăpere e uşor luminată de un bec pe pâlpâie uneori. Simt cum ochii îşi schimbă culoarea, sunt nişte mici furnicături, ceea ce mă ajută să văd şi cea mai mică fiinţă din jurul meu. Aud mai bine, ceea ce îmi dovedeşte faptul că sunt mai mulţi din clanul lor în jurul clădirii. Amalia mă priveşte uimită, e uşor speriată, dar tot reuşeşte să îşi strângă pumnii.
- Cum ai reuşit? Cui i-ai furat puterea?
Se apropie de mine şi are de gând să se năpustească asupra mea. Îşi încleştează dinţii şi măreşte viteza paşilor, e foarte supărată.
- Acum puterea va fi a mea, Lord!
- Ce ar fi să te mai gândeşti, Rosar?
Arion a apărut la timp şi a oprit-o prinzându-i mâna cu care avea de gând să mă lovească şi posibil să îmi ia puterea, deşi nu ştiu cum ar fi făcut acest lucru. Îi prinde mâna destul de puternic, o loveşte în spate, ceea ce îi provoacă o căzătura puternică la pământ. Îşi aşează piciorul pe spatele ei şi îi trage mâna spre el.
- Ori îţi iei haita ridicolă din acest loc, ori rămâi fără mâna. Acum!
Doi Rosar se apropie cu putere de Arion, vor să îl doboare, dar nu reuşesc să ajungă la el că Arion îi doboară pe amândoi dintr-o lovitură de picior. Amalia urlă şi mârâie, îi curg balele din gură şi are o privire ciudată, nu vrea să renunţe, dar nu are ce face.
- Bine, dar nu se termină aici, vă jur.
- Nu trebuie să te juri în faţa mea, nu sunt Dumnezeu. Acum dispari. Hai, Mike, trebuie să plecăm.
Mike stă într-un colţ şi rânjeşte în timp ce aplaudă. Îşi rupe tricoul la baza gâtului şi scoate la iveală colierul în formă de jumătate de lună.
- Mike? Un Rosar? După câte a făcut Anastasia pentru tine?
- Ha ha ha! Pentru mine? De când ai apărut în peisaj, pe mine m-a uitat definitiv, de parcă tu ai fi fost amicul ei şi eu noul venit. Mi-ai răpit fata la care ţineam cel mai mult şi prietena mea cea mai bună.
- Poftim? Tu ai făcut asta din gelozie? Mike, când un lucru îţi este sortit, nu te poţi opune, nu te poţi împotrivi, trebuie să accepţi că eu şi Anastasia suntem suflete pereche, nimeni și nimic nu ne poate despărţi. În seara aceasta a renunţat la momentele noastre magice pe care luna şi noaptea ni le oferă, dar ea a decis să te caute şi să te salveze şi eu am acceptat. Cum ai putut face aşa ceva?
- Putere, Arion! Dar şi răzbunare, noi prieteni şi aceste momente şi puteri pe care le aveţi voi vârcolacii. Mă simt mai bine ca niciodată, datorită Amaliei. Acum, Anastasia, adio! Spune "adio" prieteniei noastre şi sincer să fiu, îmi pare rău că nu am făcut asta mai demult.
- Mike, vino acum!
Amalia se pare că îl controlează, e o nemernică, nu are suflet. Arion mă prinde la pieptul lui şi îmi mângâie părul, nu mă pot opri din plâns, aceste cuvinte m-au rănit rău de tot.
- Hai, Anastasia, să mergem acasă. E târziu, ai nevoie de odihnă şi în plus, cei din haită nu ştiu unde suntem. Să ne grăbim.
Ne prindem de mâini şi începem să alergăm. Ieşim din fabrică şi ajungem în pădure, lumina lunii mă cuprinde, simt cum voi începe să mă transform.
- Anastasia, colierul! Nu,nu! Trebuie să îţi păstrezi calmul.
- Nu pot, Arion! Toate acestea, e prea mult pentru mine! Nu îmi pot controla corpul, tremur, te rog ajută-mă!
Îmi prinde capul cu palmele şi mă priveşte în ochi.
- Anastasia, priveşte în ochii mei. Nimeni nu îţi poate face rău, eşti în siguranţă.
Mă priveşte îngrijorat dar şi dulce. Nu reuşesc să clipesc, că îşi lipeşte buzele de ale mele şi îşi mută mâinile pe talia mea.Corpul meu începe să revină la normal şi colierul devine verde. Mă simt atât de protejată lângă el, nu vreau să îl pierd, măcar el să îmi fie alături.
- Eşti mai bine?
- Sigur! Hai acasă, mi-e somn!
Suntem la câţiva metri de casă, trebuie să intrăm în linişte pentru a nu-i trezi pe ceilalţi. Urcăm prima treaptă, a doua...
- Unde aţi fost?