Rădăcini- Felruk

Prieteni până când?

Gata ,am spus-o. Mă aştept la orice din partea lui,nu m-aş mira dacă nu ar mai vrea să fie amicul meu,deoarece şi mie mi-ar fi frică dacă aş avea un amic "monstru ",cam aşa mă simt momentan.
Mike îşi ia mâinile de pe mine, se aşează pe pat şi îşi pune mâinile pe cap.
- Cred că nu am auzit bine. Eşti un... ce?
- Ai auzit bine, un vârcolac. Nu trebuie să-ţi fie frică, nu-ţi fac niciun rău.
- Nu mi-e frică, doar cred că te-ai lovit la cap. E imposibil şi, faza de acum două minute cred că te-ai îmbolnăvit sau ai ceva. Nu cred că eşti una din bestiile alea.
Îl simt,mă crede, dar nu vrea să mă creadă. Inima,îi bate puternic , respiră mai greu, tremură.
- Te înţeleg dacă nu vrei să mai fim prieteni. Cine ar vrea să fie prieten cu o bestie.
Încep să râd sarcastic, deşi, îmi pare foarte rău. Singurul meu amic,acum şi ultimul. Izbucnesc în lacrimi, nu vreau să rămân iar singură. Deşi mi-am găsit adevărata familie, nu mă pot împăca cu această idee,a fost prea bruscă vestea. Mike se apropie de mine şi mă îmbrăţişează strâns.
- Nu eşti chiar o bestie, n-ai încercat să mă ucizi, încă. Pentru mine tot aceeaşi fată nebunatică şi îndrăgostită de lună rămâi. Vreau doar să îmi promiţi un lucru, să nu cumva să te transformi în prezenţa mea.
Începem să râdem amândoi şi ne îmbrăţişăm din nou.
- Bine, s-a făcut!
- Cum să te las singură? Să ai numai tu parte de toată aventura? Totuşi ,am o curiozitate. De ce nu te-ai transformat până acum când erai atinsă de lumina lunii? Tocmai aseară a fost să fie? Dacă erai în camera ta sau cu mine pe stradă, ce făceai?
- Da,ai dreptate, nu ştiu. Probabil aş fi distrus orice în jurul meu. Poate de asta m-au căutat cei din haită abia acum,după aproape 18 ani.
  Ar fi fost un dezastru cu siguranţă. Privesc pe fereastra veche şi se pare că Ron şi Hilda au ieşit la plimbare. Ce uşurată mă simt,pot ieşi în siguranţă din casă, împreună cu Mike.
- Revin, fac un duş. Vrei să mănânci ceva?
- Nu mulţumesc, fugi şi te spală, lupoaico. Eu te aştept aici,cuminte.
- Bine, revin.
Alerg repede în baie, dacă o pot numi aşa. Dau drumul la apă şi alerg în bucătărie. Până vine apa caldă, pot mânca ceva. Îmi prepar rapid un sandviş cu multă carne, de fapt ce-am mai găsit prin frigider. Îl termin din cateva îmbucături. Ce bine mă simt. Fug la duş, e perfect. Apa caldă îmi mângâie pielea rece, nu aş mai pleca de sub duş, dar,e târziu. Mike încă e singur în camera mea. Mă îmbrac cu halatul meu albastru, mă încalţ cu papucii de casă, roşii şi urc scările spre camera mea. Urc tiptil și îl pândesc pe Mike. E la fereastră, parcă ar cerceta ceva.
- Ce s-a întâmplat?
- M-ai speriat. Doar mă uitam, să văd dacă au rămas urme de aseară, când fereastra a fost forţată. Văd dedesubt patru găuri, cred că de la gheare, dar nu sunt uşor de văzut. Nu trebuie să îţi faci griji.
- Bine, ai putea să te întorci puţin te rog? Vreau să mă schimb.
Se izbeşte cu faţa pe pernă. Afară pare destul de cald. Îmi aleg din dulap o rochie mulată, neagră, dresuri negre și desigur, nelipsiţii mei bocanci, tot negri . Îmi usuc imediat părul şi mi-l aranjez. Părul uşor buclat îmi dau un aer de vampă. Totuşi, ceva lipseşte. Machiajul, asta era. Puţin rimel,creion dermatograf şi ruj, nu cred că va observa nimeni. Un puf de parfum dulce cu uşoare note de trandafir şi ciocolată e mirific.
- Gata,poţi să respiri acum. Îmi iau manualele şi geaca din cuier apoi putem pleca.
- Wow! Eşti chiar tu?
Îl privesc pe Mike. E cu gura căscată, la propriu. Ce e atât de schimbat, nu înţeleg. A rămas fără grai.
- Hei,ce e cu tine? Închide gura, faci curent.
- Scuză-mă, e pentru prima dată când te văd aşa. Arăţi foarte bine, eşti chiar... sexy. Îmi place.
Îl lovesc cu caietul peste umăr.
- Hei,nu mai zi aşa.
- Bine, bine, sexy lupoaico.
Tot nu se potoleşte. E pentru prima dată când un băiat îmi face complimente. Ieşim din casă şi ne îndreptăm spre casa lui, pentru a se schimba pentru şcoală. Mergem puţin şi ajungem.
- Vrei să intri?
- Nu,nu ,te aştept aici. Să te grăbeşti, nu-mi place să aştept.
- Ştiu, revin într-un sfert de oră.
Încă îi este frică de mine chiar dacă nu recunoaşte. Privesc în jur, e atât de linişte.
- Gata, să mergem.
Ce repede a venit. Îl privesc să îi văd vestimentaţia. Wow, cât de bine arată. Poartă o pereche de jeanşi pană, albaştri, o pereche de teneşi roşii şi o cămaşă albă, mulată pe corpul subţire, format, descheiată la doi nasturi. Părul e făcut creastă şi ochii îi sunt acoperiţi cu ochelari de soare. Parfumul lui,e minunat.
- Hei,închide gura,faci curent.
Acum eu am rămas cu gura căscată la propriu. Cât de bine arată. Am un amic super.
- OK, ok,scuze. Cum de nu te-am mai văzut aşa până acum?
- Păi, pe tine de ce nu te-am mai văzut aşa până acum?
Ce îi place să-mi întoarcă vorba. Ne privim reciproc şi zâmbim. Vine autobuzul şcolar. Se deschid portierele şi urcăm.
- După tine,lupoaico.
- Mulţumesc, prietenaş super.
Urc încet scările. Sunt curioasă de reacţia celor din autobuz. E linişte totală. Toţi ne privesc uimiţi, de parcă au văzut o fantomă. Mă îndrept spre locul meu,din spate. În timp ce merg pe culoar, un băiat îmi atrage atenţia. Îmi pare atât de cunoscut. Îl privesc insistent şi el pe mine. Ochii ăia şi părul... nu cred! Ce caută el aici?