Rădăcini- Felruk

Arion

  Pot spune că am început o viață nouă, alături de adevărata mea familie, în habitatul meu natural,deși se pare că nu scap de ameninţări și surprize.
- Mamă, tată!!!
Abia reușesc să scot două vorbe,nu cred că au auzit ceva,poate doar un mic schelălăit. Mike e foarte speriat,stă în spatele meu,tremură.
-A-Anastasia!! Cine e? Tot un Rosar?
- Nu știu!
Trag aer în piept și îmi fac curaj .
- Cine ești?
- Anastasia,draga mea,de ce ești atât de speriată? Îți simt frica de la o poștă și respirația sacadată.
- Tată, cine e el?
- E Arion, vechiul nostru prieten din haită. Bine ai revenit!
George îl îmbrăţişează și încep să râdă. Deși, dacă le este prieten atât de bun,de ce nu a venit mai devreme ? De unde știa unde suntem,de ce s-a oprit fix în fața mea?
- Arion!! Bine ai revenit!! Când ai ajuns? Unde e Karin?
- Hmm, putem vorbi altă dată despre asta? Vreau să ajung acasă, chiar mi-a fost dor de voi.
    Cine e Karin? Unde a fost? Când a zis că vor vorbi altã dată de acea Karin, s-a scărpinat ușor la ceafă. Oare,au fost iubiți? Îmi pun prea multe întrebări, deși nu știu de ce. Deși, simt o legătură între noi doi...cât de ciudat. Nici măcar nu am schimbat două vorbe sau să ne intersectăm privirile. Nu,nu! Cu siguranță o iau razna.
- Arion,nu cred că ai făcut cunoștință cu fiica noastră. Ea e Anastasia.
- Fiica voastră, cea care nu vă cunoştea și vă era frică de faptul că niciodată nu ar vrea să audă de voi?
- Da...
Mă privește fix în ochi și întinde mâna pentru a face cunoștință. Nu îmi dau seama ce culoare au ochii,e întuneric, dar observ corpul său masiv pe sub tricoul alb, mulat. Întind mâna și ne atingem palmele.
- Bună, sunt Anasta...Anastasia,scuze!
- Bună! Arion,încântat.
Îmi retrag încet mâna din palma lui, un fior mi-a străpuns corpul,provocându-mi tremur.  M-a strâns ușor înainte de a-mi da seama că totuși nu suntem singuri . Am simțit că îl cunosc de multă vreme, deși nu l-am văzut în viața mea.Clar,o iau razna!
    Ne continuăm drumul spre regat,abia aștept să ajung.
- Ce a fost aia?
- Ce anume,Mike?
- Acea privire ațintită unul asupra altuia timp de câteva secunde? Și apropo,nu m-ai prezentat, e pentru prima dată când faci așa ceva. Îl placi?
- Pfff, nu fi absurd! Vorbește mai încet, te vor auzi! Nu l-am văzut în viața mea.
  Hyla e în față,Josh și alți trei ne țin companie și mă ajută cu bagajele și George e în spatele nostru împreună cu Arion. Simt cum are privirea ațintită asupra mea,mă înjunghie asemeni unei săgeți, între omoplaţi. Un mic discomfort îşi face simţită prezenţa,dar,poate e doar imaginația mea. Mai mergem puțin, deja observ luminile regatului. Pășesc peste "pragul" regatului și ajung la casa imensă. Mulți copilași mă întâmpină cu flori și alune,preferatele mele. Le mulțumesc și le ofer câte un mic pupic pe frunte, sunt foarte fericiți. Urc scările casei și Hyla își scoate ghearele pentru a le înfinge în clanța găurită a ușii. Ușile imense se deschid,pentru a ne întâmpina. Luminile se aprind și încep să urc scările spre camera mea superbă. Ating sculptura din lemn,în care e gravat numele meu și deschid ușa.
- Hai,Mike ,intră. Nu-ți fie frică, oricum în seara asta dormi aici.
- Nu,Anastasia,nu pot. E familia ta,nu am ce căuta aici.
- Mike,în cei 18 ani ai mei,tu ai fost singura mea familie. Ce e al meu,e și al tău.
Aud o voce, e a mamei.
- Anastasia,hai jos în sufragerie, trebuie să sărbătorim. Ia-l și pe Mike.
- Mike,hai! Mergem jos,acum,fără comentarii.
- Dar...
- Niciun "dar".
Îl prind de mâna stângă și îl trag după mine. Coborâm ușor scările și intrăm în sufragerie. Toți ne așteaptă în jurul unei mese rotunde,de parcă aș fi în Camelot, regatul regelui Arthur Pendragon,regele blond cu ochi albaștri,definiția perfecţiunii.
- El!!!
Privesc în jurul meu, sunt destul de speriată. Oare, numai eu am auzit vocea?
- Cine a vorbit?