Rădăcini- Felruk

Unde eşti?

Anastasia povesteşte
Oare este posibil cu adevărat ca o persoană obişnuită, oarecare, fără un viitor propus, fără vise şi speranţe, să ajungă peste noapte cea mai importantă persoană pentru ceilalţi? Să fie în sfârşit ascultată şi apreciată pentru cine este cu adevărat? Oare este posibil ca un nimeni să ajungă o prinţesă sau un prinț?
Mai sunt trei zile până la ziua mea, ziua cea mare în care îmi voi primi puterile complete, voi deveni majoră şi în sfârşit voi reuşi să ajung ce mi-am dorit mereu: să fiu ascultată fără să fiu criticată din cauza gândirii mele copilăreşti şi rebele, voi fi o prinţesă a vârcolacilor, cunoscuţi de către oameni drept bestii cu chip de lup care devorează orice şi pe oricine îi iese în cale. Deja mă gândesc cu groază că nu voi fi în stare să am grijă de haita mea sau de mine însămi. A deveni o persoană importantă implică și multă responsabilitate, dăruire, înţelegere şi iubire. Mulţi nu vor înţelege aceste lucruri până nu vor ajunge să fie în acea postură, dar cel mai important este că trebuie să îşi dorească cu adevărat şi eu îmi doresc să nu mai fiu privită ca o ciudată retrasă care priveşte la lună şi visează mereu, doar că nu ştiu sigur dacă sunt pregătită pentru a face acest pas brusc în viaţa mea.
Arion, băiatul pe care îl credeam cel mai impertinent şi arogant, s-a dovedit a fi cel mai grijuliu. Protecţia pe care mi-o oferă mă ajută să cred în mine mai mult decât credeam. În momentul în care îmi prinde mâna de a lui, ştiu că nimeni şi nimic nu va trece de noi.
Suntem în spatele unui copac imens, ora e trecută de miezul nopţii, noaptea e mai întunecată ca niciodată dar se pare că mă ajută să trec peste orice, îmi da încredere şi voinţă să pot merge unde îmi propun. Unul din haita Rosar ne-a simţit şi e pe punctul de a ne găsi, merge cu paşi repezi, călcând pe crengile uscate care îi trosnesc sub talpa papicilor vechi. Arion mă trage de mână şi ne ascundem în cel mai apropiat tufiş care se pare că are câţiva spini care îmi zgârie adânc pielea. Simt o uşoară durere, dar rezist, trebuie să rezist pentru Mike. Îl privesc pe Arion, lumina lunii îi acoperă faţa care e plină de spaimă dar şi nervi. Corpul lui începe să tremure, sper doar să nu se transforme, dar având în vedere că este un Alpha, îşi poate controla puterile destul de bine şi colierul de la gâtul lui se pare că e tot verde. Eu, în schimb, dacă sunt atinsă de lumina lunii, mă transform fără voia mea şi din acest motiv mă feresc să fiu atinsă. În serile cu lună plină, puterile şi gândirea îmi sporesc dar nu mă transform, poate doar psihic.
Rosar e aproape de noi, lângă tufişul imens, adulmecă şi se apropie. O nu, se apropie de noi! Arion îmi dă drumul la mână şi sare din tufiş. Ce face? Ce are de gând? Încerc să disting ce se petrece, dar e prea întuneric. Mă concentrez asupra lor, asupra mişcărilor şi sunetelor de luptă din faţa mea. Îmi încleştez dinţii, ceea ce îmi provoacă uşoare dureri, dar le ignor. Capul începe să mă doară dar trebuie să mă concetrez. Multe culori apar în faţa mea, culori ce mă ajută să detectez temperaturile corpurilor în mişcare, acum imaginile devin tot mai clare, toată pădurea parcă este scăldată în lumină, parcă am fi în miezul zilei, e absolut minunat, ador să fiu o "bestie". Arion îl ţine pe Rosar de gât, imobilizat la pământ, amândoi scot sunete ciudate. S-a oprit, Arion se ridică de la pământ în timp ce îl priveşte pe duşman, care se pare că respiră dar nu se mişcă.
-Hai Anastasia, nu avem mult timp, trebuie să îl scoatem pe Mike de acolo până nu e prea târziu.
Îl prind de mână şi mă ridic, încă îl privesc pe Rosar, sper să nu fie mort.
- Ce i-ai făcut?
- Stai liniştită, e doar adormit. Anastasia, uită-te în ochii mei.
- De ce?
- Doar priveşte, te rog!
Ridic privirea spre ochii lui minunaţi care se pare că sunt galbeni şi strălucitori ca soarele.
- Arion, ochii tăi...
- Anastasia, ochii tăi sunt albaştri orbitori, puternici. Cum ai făcut asta?
-Doar m-am concentrat asupra voastră şi apoi am început să văd foarte clar în noapte.
-E imposibil să poţi face asta înainte de a primi puterile, dar se pare că tu eşti o persoană specială.
- Dar de ce albaştri şi nu galbeni ca ai tăi, ca ai tuturor?

Mike povesteşte
Sunt închis şi legat la mâini. Ţip din toate puterile dar se pare că nimeni nu mă aude.
- Mike, nu te chinui! Oricum nu vei scăpa de aici...om. Am nevoie de tine, stai liniştit nu vei fi ucis.
- De parcă asta ar trebui să mă calmeze, Amalia!
Se apropie brusc şi mă priveşte cu ochi posedaţi, nebuni. Se pare că ghearele Anastasiei au lasat urme adânci în faţa Amaliei.
-Da Mike, ar trebui să te calmeze. Acum, am nevoie să stai nemişcat. Nu mult, doar până îmi voi termina treaba.
- Ce treabă, Amalia? Ce ai cu mine?
- Cu tine? Nimic, dragă Mike! Dar în schimb, prietena ta, Anastasia Lord trebuie să plătească pentru ce mi-a făcut.
- Şi cum vei face asta? Ea nu e aici!
- Oooo nu acum, dar mai târziu va fi, îţi garantez. Acum taci naibii din gură dacă nu vrei să fii numai resturi.
Amalia, scorpia haitei Rosar m-a răpit cu ajutorul prietenilor ei pentru a-şi face ea treburile murdare, care se pare că mă implică.
- Era să uit Mike! Ia spune, cum se comportă Anastasia cu tine de când şi-a găsit sufletul pereche?
- Poftim? De unde ştii?
- Mike, Mike, Mike, ştiu multe. Cum e să fii rănit de prietena ta cea mai bună, să fii uitat de fata pe care o placi?
- Hei...
- Mike, toată şcoala ştie că eşti înnebunit după ea, nu mai nega.
- Anastasia e prietena mea cea mai bună şi mă bucur că în sfârşit şi-a găsit familia în care este iubită aşa cum merită şi m-au acceptat în casa lor ca unul de al lor.
- Ce emoţionant! Da, te acceptă ca prietenul ei pentru că aşa i-a rugat ea, altfel ai fi fost sfâşiat în mii de bucăţele.
- Nu, Anastasia nu e aşa şi nici familia ei.
- MIKE! Suntem bestii, ucidem pentru a supravieţui! Crezi că Arion va mai accepta mult timp să stai în preajma ei? Eu cred că ar trebui să stai departe de el, a mai ucis băieţi de vârsta ta!
- Minciuni! De unde ştii?
- Vei afla cât de curând. Deci, uită de Anastasia, nu vei fi niciodată cu ea şi nu mai este ca la început. Acum, taci!
Se apropie uşor în timp ce ecoul vocii ei puternice încă răsună în această încăpere veche care miroase a iasomie. Ochii ei devin verzi orbitori, gura i se transformă în bot şi...o,nu deschide botul care are mulţi colţi şi se apropie de mine.
- Amalia, ce faci? AMALIA NUUUUU!

Anastasia povesteşte
-Nuuuu!
Ce a fost asta? Discuţia mea cu Arion poate continua mai târziu. Acel ţipăt, e a lui Mike. E un ţipăt de durere, frică şi singurătate. Ce i-au făcut?
- Arion...
- Mergem la vechea fabrică unde uscau iasomia.
- De unde ştii?
- Rosar are iasomie uscată în buzunar şi tot corpul îi miroase a iasomie. Hai, repede, nu cred că e de bine.
Începem să alergăm cât ne ţin picioarele, trebuie să ajungem. Această fabrică e la trei minute distanţă, vom ajunge imediat. Alergăm de trei minute, am ajuns şi se pare că poarta de fier e deschisă. Ne oprim în dreptul porţii şi ne asigurăm că totul e în regulă. Se pare că drumul e liber, aşa că pornim spre intrare.
-Anastasia, găseşte-l pe Mike! Fugi!
Un Rosar a apărut de nicăieri şi Arion încearcă să îi ţină piept, am încredere în el că va face ce trebuie. Intru pe uşa veche şi merg încet, nu vreau să mă trezesc cu surprize. Mă aflu într-o salã imensă cu pereţii scrijeliţi şi un miros puternic de iasomie. În mijlocul sălii este un stâlp de care sunt legate nişte lanţuri groase cu cătuşe. Încep să adulmec, Mike a fost aici, dar unde e? Mă apropii de lanţuri şi se pare că sângele lui e peste tot.
- Mike, îmi pare atât de rău. Te rog, spune ceva, unde esti? Nu aş putea să mă iert dacă ai păţit ceva!
Un miros puternic de parfum mi-a invadat narile, e parfum feminin dar şi sângele lui Mike.
- Anastasia, Anastasia! Ce nume frumos ca şi persoana care îl poartă.