Rădăcini- Felruk

Curiozitate

Mereu când mă bucur de ceva, Ron sau soţia lui trebuie să strice tot ,de parcă ar şti ce e bine pentru mine. Ei Îmi fac numai rău, probabil crezând că e bine. Îi urăsc.
Ceasul arată ora 22:10. Luna este în creştere, simt cum mă umplu de putere şi furie, dar,trebuie să mă calmez, nu îi pot face rău lui Mike. Mă ascund după cuier,nu vreau să fiu atinsă de lumina lunii.
Privesc mai atent la persoana care l-a luat pe Ron şi l-a izbit de perete. Îi observ pantalonii de stofă şi cămaşa scoasă din pantaloni. Părul îi stă în toate părţile şi îi simt furia.
- Dacă te mai atingi vreodată de ea sau numai de un fir de păr de-al ei,vei fi una cu pământul. Nu ai niciun drept,beţivule. Dispari din faţa mea,ţi-a ajuns cât ai chinuit-o toată viaţa.
Ron îl priveşte cu frică, dar,totuşi râde.
- Cine e ăsta? Alt bărbat de-al tău? Ştie că mai ai unul?
Începe să râdă în hohote ,dar,ajunge să se înece din cauza băuturii. Tipul salvator,miroase a câine, e unul de-al meu. Lumina lunii,îi atinge chipul,dar nu se transformă, înseamnă că are experienţă, nu e începător. De sub cămaşa descheiată, colierul îi iese la iveală. Are amuleta întreagă, deci e un Lord. Vocea asta,o ştiu.
- Gata,George,tată... lasă-l,cred că a înţeles.
George îl eliberează pe Ron,care fuge pe scări ca împuşcat.
- Anastasia,draga mea. Mă bucur că eşti bine.
Vine în fugă la mine şi mă ia în braţe.
- Ţi-am spus că nimeni nu îţi va mai face rău? Sunt aici pentru tine.
- Stai,el e...tatăl tău? Profu' de geografie? Nu pot să cred,de când ştii?
Mike stă pitit şi uimit într-un colţ, aşezat cu genunchii la piept.
- Bună, Michael Brom. Nu ştiam că tu şi Anastasia...
- Nu,nu,nu...aţi înţeles greşit. Eu şi Anastasia doar... suntem doar amici foarte buni.
- Da,da,tată, aşa e.
- Hmmm, minţiţi amândoi. Şi da,domnule Mike,sunt tatăl ei,abia astăzi a aflat.
Priveşte spre fereastra deschisă, lună e plină ,aşezându-şi lumina pe chipul lui.
- Draga mea,trebuie neapărat să plec. Mike,ai grijă de ea,acoperiţi fereastra. El ştie despre...
- Da,ştie.
George îi strânge mâna lui Mike,mă sărută pe obraz şi fuge. Acoperim ferestrele fără să mai stăm pe gânduri, dar ceva îmi atrage atenţia,lui Mike la fel. George aleargă spre pădure, cât îl ţin picioarele ,dar,observ că se transformă treptat. Cămaşa i se rupe din cauza cocoaşei şi a muşchilor foarte dezvoltaţi, începe să îngenuncheze. Aleargă, nu îl mai văd.
- Aaa! Mike, te rog,ajută-mă.
Capul meu,simt ca explodează,parcă mi-ar ieşi coarne. Mike aşează perdelele care nu permit luminii lunii să intre în casă şi mă aşează pe pat.
- Eşti bine?
- Da,Mike,mulţumesc.
- Oricând, lupoaico.
Din depărtare, în pădure, se aud urletele, sunt cei din familia mea,Lord. Simt că mă cheamă ,vreau sa fiu lângă ei. Sar de pe pat şi alerg spre scări.
- Anastasia,stai. Tatăl tău a spus să stai în casă.
- Mike ,nu inţelegi ! E minunat,toată viaţa am fost atrasă de aceste lucruri, acum am aflat de ce. Nu vreau să stau cu mâinile în sân, vreau să aflu cum e să fii într-o haită adevărată.
Fără să stau pe gânduri, cobor scările şubrede şi ajung la uşa de la intrare. 
- Anastasia,stai,ce fa...
Mike a rămas fără grai,eu la fel. O creatură, un vârcolac îmi blochează intrarea.
- Bună, Lord...unde crezi că pleci?