LANDON | 2

23. "Zâmbetul mult așteptat"

Capitolul trecut...

– Mamă? întreb cu vocea tremurândă.

– Scarlett? întreabă încet, aproape de neauzit.

– Da, mami! Eu sunt! Eu...sunt! spun, apoi lacrimile încep să îmi cadă din nou. Tata iese din cameră enervat deja. – Te rog! Ia-mă de aici! Nu vreau să mai stau lângă el! M-a ținut închisă în camera asta de două săptămâni! Te implor, vino și ia-mă de aici! spun plângând.

– Scumpo, nu te pot ajuta acum, dar promit că voi găsi o modalitate să te aduc înapoi acasă! Poate voi găsi ajutor și te voi aduce în San Francisco.

– Te implor! Cât de repede poți...te rog...vreau înapoi acasă! Vreau înapoi la-...

– El? Știu despre cine vorbești și te pot ajuta să îl vezi din nou. Și lui îi e dor de tine! spune, iar eu îmi mușc buza și zâmbesc, ultima lacrimă căzând pe obrazul meu.

– Îți voi trimite numărul meu de telefon și locația prin mesaj, ca să mă suni când vei avea șansa să mă scoți de aici.

– Bine, draga mea! Ne vom vedea în curând! spune, iar eu zâmbesc, apoi închid.

– În sfârșit te voi vedea, Alex! spun și închid ochii zâmbind din nou.

Perspectiva lui Landon...

– Mamă! Sunt acasă! strig prin casă, dar aud decât ecoul meu ca răspuns.

Dau din umeri, apoi închid ușa în urma mea. Plec hotărât spre baie ca să fac un duș de toată frumusețea, în cazul ăsta poate mă mai relaxez. Deschid ușa băii, apoi arunc hainele de pe mine, dau drumul la apă rece, apoi intru.

În timp ce făceam duș, am auzit câteva zgomote prin sufragerie. Mi-am luat un prosop, apoi l-am înfășurat în jurul taliei. Am ieșit din baie, apoi am ascultat de unde vine sunetul. Câteva ciocănituri se aud în ușă, iar eu expir ușurat. Merg repede spre ușă ca să o deschid, de după ea apărând mama lui Scalett. Privirea ei mi-a studiat corpul, apoi a tușit încet îndreptându-și privirea la a mea.

– Landon, avem ceva de discutat! spune autoritară, iar eu rămân mut.

– Ce ar fi să mă îmbrac și după aceea să vorbim? îmi mijesc ochii și zâmbesc. – Până atunci, puteți aștepta în sufragerie pe canapea.

Deschid ușa mai larg, iar ea dă din cap afirmativ, apoi o las să intre. Se așează pe canapea, apoi eu mă duc în camera mea. Mă îmbrac rapid cu un tricou verde și o pereche de pantaloni scurți.

Cobor, apoi mă așez pe fotoliul din fața canapelei, ca să putem discuta față în față.

– Am vorbit cu Scarlett.

Spune femeia din fața mea, iar mie parcă mi s-a oprit inima.

– Puteți să repetați, vă rog? mă încrunt, iar ea zâmbește.

– Am vorbit cu Scarlett.

Eu îmi pun mâinile pe față, apoi îmi frec ochii. Informația nu vrea să-mi pătrundă în cap.

– Cu Scarlett? repet.

– Dap! spune și se lasă ușor cu spatele pe spătarul canapelei. – Vrea să vină acasă! inima mea a început să bată din nou foarte rapid, apoi am zâmbit instant. – Vrea să vină înapoi la tine, dar trebuie să mă ajuți cu ceva! zâmbește și ea, iar eu oftez de parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă.