LANDON | 2

13. "Calc-o, baby!"

     - Landon, o șoaptă mă strigă atât de lin și dulce. Landon, a venit timpul...

    - Care timp? nu îmi pot deschide ochii, dar îi pot simți atingerea caldă cum îmi mângâie obrazul de sus în jos cu degetele.

    - Trebuie să vi la mine! șoptește din nou, apoi atingerea caldă de pe fața mea dispare.

    - Unde ești? deschid ochii și văd numai întuneric. Unde ești? Vino! Hei, vino la mine! strig singur prin întuneric.

    Îmi e frig. Îmi e așa de frig. Atingerea ființei care a dispărut era singurul lucru care mă încălzea, acum nu mai este și îmi e frig. Foarte frig.

   - Tu trebuie să mă găsești! asta a fost ultima șoaptă pe care am auzit-o.

   

      Ochii mei s-au deschis instant. Respirația mea era accelerată, iar pe marginea patului meu se afla Scarlett.

   - Scar? Ce faci aici? spun rapid, apoi vreau să mă ridic, dar nu pot, ceva mă oprește.

   - Landon...trebuie să plec! lacrimi i se preling pe obrajii de un roz aprins.

   - De ce? Unde? Scarlett, ce se întâmplă? strig după ea, dar nu se mai află pe marginea patului meu.

    
       - Landon! ALEX! Hei! vocea Kairei se aude, iar eu deschid ochii și mă ridic rapid de pe pernă.

    - Încet! Ești bine?

    - Ăm...nu știu.

    - Cine e Scarlett? întreabă încet, apoi se uită în ochii mei.

      E în pijamale, iar în camera mea e încă întuneric.

    - Scuze dacă te-am trezit.

    - Nu-i nimic. Acum răspunde! Cine e Scarlett? domnișoara curiozitate întreabă imediat.

     - Cineva.

    - Cineva de care te-ai îndrăgostit, domnule "furăcios de inimi"? ridică din sprâncene.

     - Cât e ceasul? schimb subiectul, fiindcă chiar nu am chef să vorbesc cu Kaira de Scarlett.

     - 06:24. Alex! Spune adevărul! mă presează.

     - Trebuie să mai dorm! Pleacă, K!

     - Mi-ai stricat somnul, deci îmi ești dator cu ceva.

     - Cine a zis?

     - Eu!

     - Da! E o fată pe care am cunoscut-o azi, dar nu m-am îndrăgostit de ea! spun cu seriozitate.

     - Mhm. Tot nu te cred. În fine...

     - Du-te în camera ta, Scar-... Kaira! Scuze! Creierul meu a luat-o razna! îmi pun mâinile pe față, apoi mă las să cad pe spate, înapoi pe pernă.

     - Dap! Nu ești îndrăgostit de ea, ți-a sucit mintea! Mă miră faptul că ai uitat-o pe Sierra.

    - Am uitat-o până mi-ai adus aminte de ea acum! Kaira, ieși din camera mea până nu te dau eu afară! țip la ea.

   - Bine, bine! Diperatule! Ies. Pa! țipă și ea, apoi iese pe ușă și o trântește în urma ei.

     Oftez atât de adânc. De ce am visat-o pe ea? Și de ce așa? Nici nu știu dacă a fost un coșmar sau un vis frumos.