LANDON | 2

15. "Acasă la mine (I)"

      Landon povestește...

    - Ce? întreabă surprinsă.

    - Haide la mine acasă! îi repet, iar ea ridică sprâncenele.

   - La...tine acasă? spune, iar eu dau din cap afirmativ și zâmbesc.

      Fața ei e atât de confuză.

   - Vino! îi întind mâna, iar ea clipește de câteva ori, apoi își îndreaptă privirea spre mâna mea.

     Se uită la ea, apoi din nou la mine și o întinde pe a sa, ca să o apuce pe a mea. Își încrucișează degetele cu ale mele, apoi se apropie de mine și zâmbește, dând din cap afirmativ. Corpul ei se lipește de al meu, apoi privirea ei se mută pe buzele mele. Atunci când se apropie de ele, ușa din spatele meu se aude, iar Scarlett se depărtează de mine, iar mâna sa o smulge din a mea.

    - Du-o înapoi la tatăl ei...

     Troy dă din cap afirmativ și iese afară cu corpul pe care îl ține în brațe.

     Scarlett oftează adânc, apoi îl urmărește pe Troy, pe fereastră.

    - Să mergem! se întoarce brusc cu fața la mine, apoi îmi arată un zâmbet cald și își întinde mâna spre a mea ca să i-o apuc.

       O apuc și o țin normal, dar ea îmi aruncă o privire acidă.

    - Ce? zâmbesc, iar ea oftează supărată.

    - De acum încolo mă ți așa, își încrucișează degetele cu ale mele. Nu cum ai făcut-o înainte! spune, iar eu chicotesc.

     Dau din cap afirmativ, apoi ea mă târăște până la garaj.

°°°

  
      - Am ajuns, spun apoi oftez și mă uit la ea.

      Ea își strânge buzele pline într-o linie dreaptă, apoi le eliberează și înghite în sec.

     - În regulă! își desprinde centura de siguranță, iar eu deja am dat-o jos.

     Cobor din mașină și fug repede pe cealaltă parte a mașinii și îi deschid portiera, iar ea coboară cu zâmbetul pe buze, apoi își mijește ochii la mine.

      - Îmi faci lucruri frumoase ca să spun lucruri bune părinților tăi? mă întreabă, iar eu zâmbesc și clatin din cap.

     - Nu sunt sigur dacă sunt acasă! spun, iar ea își strânge din nou buzele și dă din cap afirmativ.

    - Frați? Surori? mă întreabă.

    - Da, am. Dar nu știu dacă e acasă Kaira.

    - Ok...

      Închid portiera când coboară de tot, apoi o iau de mână și-mi încrucișez degetele cu ale sale, iar ea zâmbește până ajungem în fața ușii de la intrare. Apăs mânerul ușii, dar acesta e blocat.

   - Nu e nimeni acasă. Așteaptă puțin!

       Caut cheia în mănunchiul de chei de la mașină. Descui ușa, apoi intrăm. Scarlett oftează adânc când intrăm, și începe să se uite prin casă.

     - Uau, casa ta e...destul de mare! spun, iar eu dau din cap afirmativ.

    - M-am obișnuit cu timpul. Vrei să ți-o prezint? zâmbesc, iar ea face la fel.