LANDON | 2

11. "Sunt mai rezistentă decât crezi"

      - Moment? Ce moment? spune Scarlett confuză, iar eu dau din cap spre Jack ca să plece.

       - Momentul așteptat de toți în seara asta, îi spun iar ea înghite în sec.

      E speriată, dar nu știu în ce fel să-i explic mai bine.

        - Nu se va întâmpla nimic rău, oftează ușurată, doar dăm foc unor cauciucuri și sărim peste ele.

      Ochii ei se măresc dintr-o dată și-și îndreaptă privirea spre mine.

       - Nimic rău? Asta ce e? Cu ce săriți peste ele? se încruntă.

       - Cu motocicletele! spun, iar ea zâmbește larg.

         Știu ce are în minte.

        - Nici să nu te gândești! o ameninț, ridicând degetul arătător spre ea.

      Ea îl apucă și îl împinge în jos, apoi se încruntă.

        - Nu-mi spui tu mie ce să fac, Landon! Nu crede că ai putea să iei controlul dacă ai reușit să-mi sucești mințile ca să mă săruți. Nu se va mai întâmpla! ridică ea degetul arătător spre mine, iar eu zâmbesc, amuzat de sinceritatea ei.

      - Nu mai zâmbi! țipă ca un copil răsfățat la mine și bate din picior nervoasă.

      - Cât de repede te pot enerva! clatin din cap, iar ea respiră rapid când mă apropii mai mult de ea.

     - Ba...nu! Nu mă...ahh! Fir-ai al-...

         Îmi plimb mâinile de pe brațele ei până la baza gâtului, iar ea închide ochii, lăsându-mă să mă joc cu mințile ei. Mă apropii cu fața de gâtul ei, iar respirația mea se izbește de pielea ei delicată de pe gât.

      - Lan-...

           Se oprește când buzele mele fac contact cu gâtul ei, iar ea oftează adânc, punându-și mâinile pe pieptul meu, iar capul și l-a pus pe umărul meu, lăsându-mă să o sărut de mai multe ori pe gât, eu plasând săruturi pe toată linia pulsului său.

      - Și așa te pot readuce la tăcere! spun, iar ea își formează palmă în pumn și mă lovește în piept, apoi își ridică fruntea de pe umărul meu și se desprinde din brațele mele, apoi trece pe lângă mine nervoasă.

      Fug și eu după ea, ieșind afară, dar nu o mai zăream. Unde a dispărut?

     - Scarlett? spun confuz în întunericul de afară. Scar? Nu am chef de joacă, unde ești? mă uit în stânga și în dreapta, dar nu o pot vedea.

       - HA! sare pe la spatele meu, și își înfășoară mâinile la baza gâtului meu, iar picioarele le încrucișează pe talia mea, iar eu o apuc de coapse la spate, ca să o susțin și să nu cadă.   

       - Credeai că am plecat? îmi șoptește în ureche, iar eu dau din cap negativ.

       - Ți-am zis că nu am chef de joacă!

       - De ce? Îți era frică dacă nu mă mai găseai? îi pot simți zâmbetul chiar și dacă nu o pot vedea.

       - Știam că te ascunzi și nu aveai unde să pleci.

       - Răspunde-mi la întrebare :îți era frică dacă nu mă mai găseai? repetă, iar eu mârâi.

      - Da! Îmi era! recunosc, spunând printre dinți.

          Ea râde și își strânge brațele mai tare în jurul gâtului meu, apoi se ridică mai sus încât să ajungă la gâtul meu, apoi să plaseze un sărut. Șireată mică.