LANDON | 2

9. "Inimă arsă"

      Mă uit la Scarlett care pare foarte tensionată, iar privirea ei e îndreptată spre cei șase necunoscuți. Se uită atât de încruntat spre ei, de parcă ar știi cine sunt.

    - Scarlett? o întreb atunci când o văd alergând de lângă mine, spre tipul cu păr la fel de blond ca al ei.

    Mă încrunt imediat, apoi vreau să fug spre ea, dar mâna lui Jack mă oprește. O văd cum aleargă spre el, apoi băiatul începe să zâmbească. Mă uit în spate și deja văd cum toată gașca mea, plus alți raceri de pe pistă, s-au adunat în spatele meu.

    - Sunt cu ea? mă întrebă Jack atunci când vede că băiatul o îmbrățișează pe Scarlett.

    Maxilarul meu e deja încordat.

    - Nu știu, Jack. Se pare că se cunosc.

       Scarlett se întoarce temătoare spre mine, apoi îmi face semn cu degetul să vin spre ei.

     Dau din cap afirmativ, apoi îmi iau o postură calmă și îmi formez un scut care mă menține invincibil. Habar nu am cine e Scarlett, mai ales ei.

    - Tu ești șeful aici? vocea groasă a băiatului de aceeași înălțime ca mine, se aude.

      - Nu sunt șef, dar așa mă numesc ei! dau din cap spre mulțimea din spatele meu.

     Aproape toată lumea care a fost pe pistă, s-a adunat din nou. Toți sunt pregătiți pentru orice. Întâlnirea asta cu niște tipi necunoscuți mie și tuturor din spatele meu, ar putea avea două căi: cea bună sau cea rea. Scarlett se cunoaște cu ei, iar ea nu pare să fie atât de periculoasă, deci nu știu în ce m-am băgat.

     Blondul îi zâmbește lui Scarlett, apoi o dă din calea lui și vine rapid spre mine, apoi mă ia în brațe și începe să mă bată frățește pe spate, apoi mă depărtează de el împingând-mă de umeri. Habar nu am ce față am în momentul ăsta, probabil una foarte speriată și amuzantă, fiindcă Scar se abține din răsputeri să nu râdă.

    - Sunt Troy! îmi zâmbește larg, iar eu mă trezesc din transă atunci când simt o mână pe umărul meu.

    - Și el e Landon! vocea fină a lui Scarlett se aude, iar eu mă uit în partea dreaptă și observ că mâna de pe umărul meu era a ei.

     Din nou radiam de fericire. Am zâmbit, la fel și ea, dar tot nu și-a dat mâna de pe umărul meu, faptul ăsta făcându-mă să am mai mult încredere în mine.

    - Mă bucur să văd că în sfârșit ai cunoscut și tu pe cineva, spune adresându-se ei. Landon, îți mulțumesc că ai reușit să o mai scoți din casă! spune, iar eu fac ochii mari.

     Dacă se referă cumva la faptul că eu și Scarlett am reușit să legăm ceva nu e bine ce crede. În plus, nu eu am pus-o să vină pe aici, dar ideea asta mă încântă.

   - De fapt, n-...

      Sunt întrerupt de atingerea mâinii lui Scarlett atunci când începe să-mi mângâie spatele de sus în jos foarte lent. La atingerea ei parcă pic într-o transă din care nu mă pot trezi.

    - Da, suntem prieteni foarte buni.

      Mâna ei s-a oprit din a mă mângâia pe spate, fiindcă mi-am dus-o eu pe a mea și i-am apucat-o de încheietură. Știe deja cum să obțină ce vrea de la mine, dar blondino, nu sunt atât de prost.

    - Da? mă uit din nou la ea ridicând o sprânceană, iar ea își menține zâmbetul fals.

    - Da, Landon! se uită în ochii mei adânc, încercând să mă readucă la tăcere. Chiar foarte buni, spune îndreptându-și privirea spre buzele mele și tăcând-și limba peste ale ei.