Alta zi de scoala. Devine din ce in ce mai monoton. Ma imbrac cu o pereche de jeansi uzati si o bluza crem putin mai larga. Imi iau tenisii, jacheta si geanta. Problema cu alimentatia inca persista. Nu mai pot manca aproape nimic.
Somnul imi este si el tulburat continu de vise, de fapt, seamana mai mult cu niste flash-uri din trecut. Trecutul meu cu Zayn. Nu stiu cum ar trebui sa le numesc: vise sau cosmaruri? Ce-i drept, am amintiri frumoase, visez toate momentele noastre impreuna.
Totusi cand ma trezesc sunt transpirata toata si respir greoi. Obrajii imi sunt patati de urmele lacrimilor ce le vars inconstient in timpul somnului. Bineinteles asta se intampla atunci cand pot sa dorm, pentru ca am avut si nopti cand nu am putut dormi de loc.
Au trecut patru zile de cand Zayn m-a adus acasa cu masina. A fost ultima data cand a mai vorbit cu mine. De atunci nu am mai avut sansa sa-i vorbesc, de fapt nici nu cred ca vrea asta. Atunci eu de ce as vrea?
Ciudat, insa, am inceput sa vorbesc mai mult cu Harry. Acum, il cred cu adevarat cand spune ca vrea sa-mi fie prieten si sa ma ajute in momentele mai dificile. Sta langa mine in banca cand avem ore comune si ma face mereu sa rad cu micile lui glumite. Mai nou, a inceput sa ma si conduca acasa. M-a asigurat ca nimeni nu-l pune sa faca acest lucru, mai ales Zayn cu care spunea ca nu mai vorbeste asa des.
L-am intrebat care-i motivul si mi-a spus ca pur si simplu, Zayn nu mai vorbeste cu el dintr-odata. Ma intreb de ce? Am observat si eu alte schimbari la el. Inainte macar ma privea de la distanta, din umbra fara sa scoata un sunet, acum de doua-trei zile evita pana si sa vina la orele pe care le avem impreuna. Ce naiba e cu el?
Imi scot telefonul si ii dau un mesaj lui Kate sa ma astepte in fata scolii. Nu am mai vorbit cu ea in ultima vreme. Trebuie sa mai povestim ca intre fete. Kate a fost acolo pentru mine, cand am avut nevoie, ea era acolo ascultandu-ma si dandu-mi sfaturi benefice. In schimb eu nu am facut nimic pentru ea.
Cobor din autobuz si privesc cladirea mare din fata mea. Liceul are patru etaje si doua cladiri anexe: una fiind sala de sport si cealalta cantina. Este vopsita in culori de albastru si argintiu. Majoretele si echipa de football a scolii au uniforme speciale, decorate in aceste nuante. Niciodata nu mi-au placut majoretele. Sunt prea increzute. Mira si Clara sunt doua dintre ele si iata ca am dreptate pentru ca cele doua sunt cele mai increzute pitipoance din liceu.
Curtea este de asemenea foarte mare. Are parcare pentru masini, dar si pentru biciclete si motoare. Nu vad rostul locului pentru biciclete, majoritatea au masini si motoare, iar daca nu, venim cu autobuzul cum este in cazul meu.
O caut pe Kate cu privirea si o zaresc stand asezata pe o banca. Merg la ea. O salut rapid si ma asez langa ea. Incepem sa povestim tot ce s-a mai intamplat in ultima vreme. In timp ce Kate povesteste, nu stiu ce, atentia imi este atrasa de masina neagra cu geamuri fumurii ce tocmai intra pe poarta scolii. Dupa ce a parcat pe obisnuitul loc, il vad pe el coborand din masina. Se cauta prin buzunare si apoi scoate pachetul de tigarii. Isi aprinde una folosind o bricheta, dupa care trage lacom din acel drog. Nu am inteles niciodata cum si de ce s-a apucat de acest viciu tampit.
Era imbracat cu jeansi negrii, un tricou albastru si geaca de piele neagra. Manecile ii erau saltate pana la coate, lasand la vedere tatuajele de pe antebrate.
-Jess ma asculti macar? intreaba Kate suparata.
Clatin din cap speriata si imi indrept atentia catre blonda irascibila din fata mea.
-Scuze, ce spuneai?
Ofteaza enervata.
-Spuneam ca aseara am fost in club... cu Niall, spune ea aproape soptind ultima parte. Totusi am auzit-o.
Ma incrunt la auzul numelui acela. Ce sa caute ea cu blondul ala in club. Parca l-am avertizat sa o lase in pace. Desigur el nu ar avea de ce sa-mi ia amenintarea in considerare avand in vedere ca eu sunt mult mai slaba decat el, dar totusi ma gandeam ca o sa o lase balta. Credeam ca atunci doar glumea dar vad ca nu-i asa.
-Ti-a facut ceva? intreb ingrijorata.
Ea se fastaceste pe banca si brusc obrajii sai capata o culoare rozalie.
-Ne-am sarutat, de fapt cred ca suntem un cuplu, raspunde cu vocea-i inceata. Ma ridic de pe banca si izbucnesc.
-Te-ai ticnit, tocmai cu el? Kate ce-i in capul tau? spun pe un ton dojenitor aproape tipand.
Prietena mea se incrunta si pufneste din buze. Fruntea i se increteste si isi incruciseaza mainile la piept suparata.
-Si care-i problema ta, daca tu nu ai putut sa-l pastrezi pe Zayn langa tine, asta nu inseamna ca si eu voi pati la fel! Ai putea sa te bucuri pentru mine si atat! striga si apoi imi intoarce spatele plecand spre prima ora.
Are dreptate. Tot ce a spus e adevarat. Despartirea mea de Zayn m-a afectat chiar mai mult decat credeam, sunt pe cale sa-mi pierd prietena, daca nu am pierdut-o deja.
Poate ca nu Zayn este vinovatul esecului nostru. Sau cel putin nu e singurul vinovat, amandoi am gresit, dar cel mai mult eu. Poate ca nu am stiut cum sa-l sustin. Nu am stiut sa vorbesc cu el asa cum trebuia. In ultimul timp ne certam foarte des din nimicuri. Nu am stiut cum sa-l ajut, poate ca el mi-a dat de inteles ca are probleme si vrea ajutor, dar eu nu am observat acest lucru. Normal ca e vina mea, e doar vina mea. Am incercat sa-i fac vinovati pe altii, dar Kate are dreptate, nu am stiut cum sa-l tin pe Zayn langa mine.
Aud pasi in fata mea apoi un glas suav ce-mi spune numele cu atat de multa compasiune:
-Jess...
Imi ridic privirea din pamant si il vad pe el. Sta in fata mea la distanta de cativa pasi. Oare a auzit ce a spus Kate? Pare ingrijorat si in ochii sai citesc parerea de rau. Face un pas catre mine, dar este strigat de Louis ce tocmai urca treptele scolii.
-Zayn, vi odata?
Brunetul aproba tacut din cap si dupa ce ma mai priveste o data pleaca dupa ei.
In pauza de pranz nu am mai stat cu Kate la masa. E suparata pe mine, stiu asta. Acum sta cu Niall si ceilalti baieti, inclusiv Zayn. Sunt sigura ca nu-i place si cealalta companie de la masa, adica Mira si Clara, dar atractia pentru Niall pare mai mare decat asta. Oare de ce ii place asa de mult? Tie ce-ti place la Zayn? Ei, bine draga mea constiinta, cu el e altceva. Ba nu! E acelasi lucru! Oh, mai taci odata. Nici macar nu mi-am mai luat mancare, doar o doza de suc. Nu mai am pofta de nimic acum, vreau sa ma inchid undeva si sa nu mai ies acolo decat atunci cand toate astea vor disparea si ma voi intoarce la viata mea de dinainte. Desigur, asta nu se va intampla niciodata.
Harry isi tranteste tava cu mancare pe masa si se aseaza langa mine. Imi zambeste si incerc sa-i raspund in timp de ma joc cu doza de suc, mutand-o dintr-un loc in altul. Ia bucata de pizza de pe tava si musca putin din ea.
-Nu te mai gandi la el! Lasa-l sa faca ce vrea, va fi bine, vei vedea! imi spune serios batandu-ma pe umar prieteneste. De ce e atat de sigur? Nu-i raspund asa ca intinde mana si o apuca pe a mea ce statea intinsa pe masa. Tresar. Vreau sa-mi trag mana,dar ma opreste si chicoteste amuzat ― Calmeaza-te, vreau doar sa te ajut! Si stai calma, prietena ta va fi bine! Niall pare un tip mai rau, dar sa sti ca odata ce-l cunosti nu-i chiar asa de nesuferit.
Ma incrunt tragand cu ochiul la masa cu pricina.
-Daca vrei atat de mult sa ma ajuti, spune-mi ce face Zayn, dupa scoala, cand pleaca cu voi? spun fiind deja constienta de raspunsul nerostit.
-Nu pot! raspunde si eu imi intorc privirea― Asta nu e treaba mea, Jess, daca vrei sa afli intreaba-l pe el.
Desigur, de parca as putea. Ce ar trebui sa fac, sa ma duc si sa-i spun: Hei Zayn, nu te supara, imi spui si mie cu ce te ocupi in ultimul timp? . Mda, mai bine tac pe vecie, decat sa fac asta.
Orele au fost destul de usoare azi. Am ajuns acasa si surprinzator am adormit imediat ce m-am asezat in pat. Poate ca incep sa-mi revin. Poate ca ce e mai greu a trecut. Da, sigur maine voi fi perfect in regula. Voi manca tot si asta fara sa ma fortez, apoi nu voi mai voma si totul va fi ok.
Ma trezesc buimaca. Privesc in jurul meu si observ ca dormisem destul de mult. Afara aproape ca se inserase. Ma dau jos din pat si ma asez la birou. Am de facut cateva teme si doua proiecte. Ar trebui sa incep sa ma ocup mai mult de scoala, in ultimul timp am cam neglijat-o.
Dupa o ora in care am rasfoit caietul degeaba, am aruncat nervoasa pixul din mana acesta cazand pe jos. Imi privesc mainile cum tremura. Ce e cu mine? Nu ma pot concentra. Nu inteleg nimic din tot ce-am scris in caiet. Parca nici nu as fi facut aceste lectii. Nu am niciun indiciu despre cum s-ar putea rezolva exercitiile acestea. Nici proiectul nu merge bine. Nu pot sa gasesc niciun subiect din istoria antica care sa se potriveasca temei. Ma doare capul. Incep sa plang si sincer habar nu am de ce. Ma simt frustrata, trista si cel mai rau inutila. Nu fac nimic bine, nu sunt buna de nimic, la naiba. Ma simt rau, trebuie sa vorbesc cu cineva, altfel simt ca voi exploda.
Scot telefonul din buzunar si caut prin agenda. Ma opresc la numarul lui Kate, dar trec mai departe, sigur nu-mi va raspunde, e inca suparata. Gasesc numarul lui Harry. Apas tasta "Apelare" si duc telefonul la ureche. Suspin adanc si nu ma pot opri din plans. Suna, dar nu raspunde. Astept, dar nimic. Intr-un final inchid. Caut mai departe pana dau de un numar ce nu-l mai vazusem de mult. Ma uit la el ca si cum as fi hipnotizata, in final apelandu-l, dar cu numar necunoscut. Dupa al treilea bip, raspunde vocea aceea atat de cunoscuta, ce nu o pot uita.
-Alo...
Nu spun nimic. Incerc sa nu scot zgomote, dar avand in vedere suspinele mele, sigur deja m-a auzit. Insa continui sa nu spun nimic, vreau doar sa-l aud.
-Jess, tu esti? intreaba pe o voce joasa si soptita. Cum si-a dat seama? Scancesc involuntar si imi duc mana la gura pentru a opri sunetul, dar era tarziu, ma auzise deja― Jess, de ce plangi? intreaba de data aceasta mult mai ingrijorat. S-a prins, deja a auzit multe, acum probabil crede ca sunt o plangacioasa care a dat de greu si are nevoie de el. Ei bine acesta e adevarul, dar el nu trebuie sa-l stie. Inchid inainte sa ma compromit si mai mult.
Am continuat sa ma descarc prin plans, pana ce nu am mai avut lacrimi. Mama a venit la mine in camera speriata de zgomotele ce le faceam. M-a intrebat ce am, dar i-am spus doar ca sunt stresata. Nici eu nu stiam ce am, niciodata nu am mai patit asta. Ea, a stat cu mine pana tarziu pana ce intr-un final am reusit sa adorm in bratele ei.
A fost bine, pana cand mama a plecat din camera si eu imediat m-am trezit de parca cineva mi-ar fi pus o alarma. Ma simteam obosita, dar nu puteam sa dorm, insomnia aparuse din nou. Ce se intampla cu mine?