Perspectiva Nora:
Ajunsa la spital ajung in dreptul receptiei si il pun pe Felix sa intrebe de Ryan cat eu stau si ma uit, sper ca el sa fie bine!
Felix: Buna ziua!
Receptionera: Buna ziua! Cu ce va putem ajuta?
Felix: Cautam salonul domnului Ryan Diaz, ne puteti spune unde este?
Receptionera : Imediat, asteptati un moment!
Felix: Ok.
Cat asteptam disperati pe hol observ atatea persoane in acest spital, aglomerat pe aici.
Receptionera : Camera 52, etajul 4.
Felix: Multumim!
Receptionera : Cu placere!
Plecam de la receptie in fuga spre camera lui Ryan care se afla la terapie intensiva. Ajunsi la camera aceia ne luam inima in dinti si intram. Totul in jur este alb, pe noptiera sunt asezati niste crini albii care dau un miros placut si un aspect frumos camerei. Linistea se amplifica si deodata dau de patul alb si niste aparate care bibaie, raman blocata la peisajul din fata mea, pe acest pat alb sta intins in liniste.. El.. La nas are niste tuburi, in maine niste perfuzi, masca de oxigen e si ea la locul ei, nu se misca, Felix vede ca sunt inspaimantata de ce vad.
Felix : Cred ca va las sa stati cu el singura, va astept afara.Aveti nevoie de asta!
Nu apuc sa spun ceva ca Felix iese pe hol incet fara a face zgomot insa pe fata lui se vede tristetea care apare si pe chipul meu si in inima mea.
Cu pasi greoi ma duc spre acel pat si cu fiecare pas o apasare imi apare in suflet, niciodata nu am crezut ca o sa il vad pe Ryan in stadiul asta, un stadiu care e destul de neasteptat si inspaimantator, resuflu greu, ma uit la el trista nu simt absolut deloc ca el ar fi in camera ba din contra chiar daca e aici pare ca aura lui nu mai e, aparatele merg destul de bine, e stabil, langa pat e un scaun pentru vizitatori mai mult ca sigur, ma indrept spre acel scaun il asez aproape de patul lui Ryan si ma uit la el, o lacrima imi apare in coltul ochiilor cand vad acest Ryan care nu mai misca, nu mai spune nimic...
Ofetez profund si imi duc incet mana spre mana lui, e atat de palid si doarme ca un inger, e linistit nu agiatat cum e el de obicei, e pur si simplu un adevarat inger.
Pun mana pe mana lui, dar mana lui e rece nu mai e calduroasa cum era o data.. Sufletul si mintea mea nu pot apcepta ca Ryan a ajuns in aceasta stare, chiar nu pot!
Il strang de mana si astept sa se trezeasca sa spuna ca totul e bine insa nu o face desii au trecut vro 10 minute de cand stau asa.
Nora: Mie dor de tine, chiar daca niciodata nu am aratat ca tin la tine, ei bine, eu te iubesc, chiar daca erai dur uneori si poate ca nu te-am inteles, dar stiu ca imi vroiai binele, cu toata ca m-ai rapit. E greu sa te vad asa! De ce nu te trezesti cand ma auzi? Mie greu fara tine...
Desii stiu ca nu ma aude ca el doarme adica e in coma, vorbesc cu el deoarece vreau sa ii spun chestile astea de mult insa chiar nu am putut face asta, sunt emotiva. Gandul ca el ma rapit uneori ma face sa nu ii mai spun nimic si daca ma gandesc cate s-au intamplat de cand ma rapit nu pot exprima asta in cuvinte.
Nu mai pot astepta pana se trezeste, nu asa! Fara remuscari incerc sa ridic mana lui Ryan sa vad daca reactioneaza, insa nimic. Nu poate dormii asa, cine va avea grija de mine daca el e aici? Cine ma va mai iubi cum o facea el pe ascuns?
Nora: Ryan, hai, trezirea, nu poti sta asa trebuie sa vi cu mine acasa. Ma plictisesc singura acolo, fara tine nu sunt bine si chiar recunosc!
Tip eu la el insa acesta nu da nici un semn ca ma aude sau nu. Nu il pot pierde, nu asa! Oare ce face acum, viseaza sau ce? Ce sa ma fac fara el?
Nora: E urat sa ma refuzi, pana acum ma rugai sa fiu si eu prietenoasa cu tine si acum ma rog eu de tine, ce am ajuns?
Il trag iar se mana de data asta un pic mai tare, il targ ca asa a ajuns la marginea patului. Usa se deschide si pe ea intra Felix.
Felix : Domnisoara, ce faceti? se balbaie el si vine spre mine.
Nora: Il i-au acasa, nu vezi?
Felix: Dar nu sa trezit are nevoie de ingrijiri medicale, domnisoara!
Trag de mana lui Ryan insa Felix observa ca Ryan mai e un pic si cade pe jos si ma trage pe mine in asa fel incat mana mea se desparte de mana lui Ryan, ciupitura dureroasa care mi-a dato Felix ca sa ii las mana lui Ryan a fost atat de dureroasa incat am scapat mana lui Ryan.
Felix: Nu o sa va las sa il dati pe Ryan e jos, e greu de pus la loc si aparatele alea nu ajung pana jos!
Nora: Da-mi drumul!
Felix: Cred ca mai bine plecam acasa sa va odihniti si revenim maine inapoi, ce spuneti?
Nora: Nu plec nicaieri fara Ryan!
Ies din stransoarea lui Felix si ma duc spre Ryan.
Nora: Ryan spune-i luo Felix sa ma lase cu tine, nu vreau acasa, vreau sa fiu alaturi de tine, dragul meu!
Ryan nu spune nimic e in coma stiu asta dar inca sper sa se ridice si sa ii spuna asta lui Felix ca prin minune.... Dar basmele nu isi fac aparitia si in real...
Felix ma ia iar si ma duce spre usa, nici nu mai ma impotrivesc deoarece Felix e si el greu si are forta.
Dupa ce ma sa afara din salonul lui Ryan, ma pune intr-un scau cu rotile care il gaseste pe hol, se pune jos sa imi aseze picioarele pe acest scaun cu rotile bine apoi se ridica, imi ia mainile in mainile lui si apoi se uita la mine.
Felix: Domnisoara, stiu ca va e greu si mie imi e insa nu rezolvam nimic daca il luam de la aparate si il taram acasa, el e in coma are nevoie de acele aparate si de medicii de aici care il vor face bine, vom bea o cafea sa ne linistim sau un ceai de la cantina spitatlului si apoi vom merge acasa sa ne calmam sa ne punem gandurile la locul lor si maine il vom vizita din nou, da?
Plang, lacrimile imi curg pe fata, Felix observa asta si scoate din buzunarul de la sacolul lui o bastista alba curata care mi-o da sa imi sterg lacrimile.
Nora: Felix de ce faci toate asta?
Felix : Sa fac ce domnisoara?
Nora: Sa ma ajuti, sa ai grija de mine, de ce faci astea?
Felix : Ei bine, eu am facut o promisiune ca orice s-ar intampla cu domnul Ryan, eu voi avea grija de dumneavoastra pana el va venii inapoi la voi.
Nora: Deci i-ai promis asta lui Ryan?
Felix : Da, si ma tin de promisiune, e un sef si om foarte bun domnul Ryan daca apuci sa il cunostii dar daca te pui cu el e in stare de multe!
Cuvintele lui Felix imi trec prin minte de multe ori, Ryan e om bun, stiam eu ca in sufletul ala rece a lui e si ceva bun la el.
Felix: Acum ca ne-am calmat putin, hai sa mergem sa bem ceva, vrei?
Nora: Multumesc pentru tot, Felix!
Felix: Placerea e de partea mea, domnisoara Nora!
Ma ridic din scaunul cu rotile si ne indreptam usor spre cantina. Ajunsi acolo alegem sa bem un ceai si dupa ce il bem, ne suim la masina si plecam spre casa. Gandul imi e la Ryan insa si sufletul meu tot acolo e, sper sa se faca bine cat mai repede! Mie dor de el!