Așteptarea luase sfârșit iar ziua filmărilor venise. Toți eram pregătiți să începem, mai puțin eu, care nu vroiam să ies din vestiar. Prima oară când am văzut sacoul de la costum am crezut că totul va fi bine, dar după am văzut fusta. Nu aveam de gând să ies afară purtând o fustă. Nu îmi place să port fuste și nu mă pot considera o fată foarte feminină. Eram acolo, uitându-mă confuză la oglinda în care se afla reflecția unei adolescente de 16 ani, îmbrăcată într-o fustă roșie, o cămașă albă și un sacou roșu cu dungi galbene pe marginea mânecilor. Reflecția unei persoane pe care nu o cunoșteam. Nu puteam să ies așa, arătam oribil. Uitându-mă în jos privirea mea era ațintită spre șosetele albe și tenișii de culoare galben deschis pe care îi aveam in picioare.
-"Nu, nu vreau să ies îmbrăcată așa!" Am țipat eu încercând să opresc toate plânsetele celorlalți.
-"O, haide! E doar o fustă, sigur îți stă bine cu ea!" Îmi spune Keyla încercând să mă facă să ies.
-"Ba nu! Arăt oribil, dacă vrei poți intra să vezi... Doar tu!" Îi răspund eu furioasă.
De ce sunt atâtea fete care arată bine în fuste și de ce eu nu? În următorul moment am văzut ușa vestiarului deschizându-se, pe ea intrase Keyla. Ea purta același tip de fustă, dar arăta atât de diferit pe ea, arăta atât de bine pe ea.
-"Alex... Arăți atât de, atât de diferit. Poate e pentru că nu te-am mai văzut în fustă până acum, dar... Wow." Era tot ce îmi spuse aceasta înainte de a se apropia de mine cu un zâmbet imens. Începuse să se plimbe în jurul meu cu o față șocată.
-"Nu te înțeleg. Uită-te la tine, la modul în care te comporți, la modul în care mergi și la modul în care vorbești. Toate astea afectează și modul în care arăți. De ce ție îți stă atât de bine? Cum de ești atât de obișnuită cu chestia asta?!" Spun eu arătând spre materialul roșu care îmi înfășura talia și se prelungea cu câțiva centimetri mai sus de genunchi.
-"O, haide! Nu mai fi atât de pesimistă. Arată chiar bine pe tine. Nu te-am mai văzut vreodată așa și sunt surprinsă de faptul că îți stă chiar foarte bine. Hai afară. Sunt sigură că băieții voi crede același lucru." Îmi spune ea încercând să mă tragă de mână până la ușa vestiarului. Mi-am tras brutal încheietura scăpând din strânsoarea mâini ei și m-am oprit în fața ușii. Nu aveam de gând să ies.
-"Nu pot. Nu... Așa." Spun eu uitându-mă supărată la hainele de pe mine.
Observând că toate eforturile ei erau zadarnice Keyla ieșise supărată afară. Am mai stat câteva minute secunde în fața oglinzii înainte de a trage aer în piept și de a mă apropia de ușă. Încercând să îmi adun curajul am deschis încet ușa pășind afară din camera micuță și înghesuită în care am stat până acum. Am ieșit afară cu privirea ațintită spre podeaua studio-ului. Toți erau acolo. Știam asta, dar nu aveam curajul să îi privesc în ochi. Liniștea se lăsase peste cameră, dar din păcate acea liniște nu durase mai mult de câteva secunde înainte ca Mj să înceapă să strige.
-"Stai, eu văd bine acum?! Panda chiar poartă o fustă?! Și îi stă bine în ea?!" Strigase el zâmbind.
-"Cred, nici măcar eu nu sunt sigur..." Continuase Eunwoo cu un zâmbet cald.
-"Deci tu ai stat acolo 15 minute doar pentru că nu erai sigură că îți stă bine? Păi îți putem spune noi acum. Arăți incredibil!" Îmi spuse Moonbin, cu un zâmbet care încerca să ascundă faptul că era foarte surprins.
-"Hei, în primul rând, arăt mai bine decât ea. În al doilea rând, eu am învățat-o tot ce știe! De ce eu nu primesc nici un compliment?" Spuse Keyla râzând. Auzind-o toți am început să râdem... Toți mai puțin Sanha. El avea o expresie serioasă pe față și părea că era gata să spună ceva. Acesta se apropiase de mine după care își mutase privirea spre picioarele mele.
-"Ce sunt astea?!" Mă întreabă el arătând spre toate zgârieturile, vânătăile și loviturile de pe picioarele mele. Nu știam cum să îi răspund. Adesea ele apar și nici măcar eu nu știu unde m-am lovit. Mi-am mutat privirea spre el după care i-am răspuns pe un ton rece.
-"Dar de ce ți-ar păsa?"
-"Cum adică de ce mi-ar păsa? Ce fel de întrebare e asta, îmi pasă de ti-. Adică se va vedea pe cameră..." Spuse el mutându-și privirea stânjenită spre podea.
-"Stai calm, rezolv eu cu puțin machiaj. Hai, după mine... Și tu Sanha." Spuse ea plecând spre micuța cameră în care de obicei ne așteptau stiliștii. Nu era nimeni acolo. M-am așezat Iar Keyla începuse să acopere loviturile cu fond de ten. Deci machiajul chiar poate ascunde multe lucruri. După ce terminase ea își mută privirea spre Sanha.
-"Deci până la urmă îți pasă de ea?" Îl întreabă ea cu un zâmbet malefic pe față.
-"Nu am zis asta!" Îi răspunde el frustrat.
-"Serios? Atunci ăsta e un nu?" Îl întreabă ea sarcastic.
-"Nu am zis nici asta!" Îi răspunde el speriat de ce ar mai putea spune Keyla. Zâmbetul acesteia dispăruse iar tonul vocii ei coborâse semnificativ.
-"Voi copii sunteți incredibili! Nici nu știu cum de ați ajuns împreună!" Spuse ea ieșind din cameră. Părea furioasă, așa că niciunul dintre noi nu am urmat-o.
Restul zilei decurse destul de bine. Am terminat filmările după câteva ore lungi și obositoare după care am fost trimiși înapoi la apartament, sau ar trebui să zic "înapoi acasă". Ajunși acolo, fără a mai sta pe gânduri am plecat toți în camerele noastre. Până la urmă, poimâine vom avea primul nostru concert. Toată lumea adormise deja, incluzându-mă pe mine sau cel puțin așa a fost până în momentul în care mi-am auzit numele. Deschizându-mi obosită ochii l-am văzut pe Sanha care mă striga din cealaltă parte a camerei.
-"Alex, Alex! Dormi?" Strigă el la mine.
-"Nu! Nu era evident? De ce m-ai trezit, e 3 dimineața!" Strig eu furioasă cu telefonul în mână.
-"Crezi că acel "C" va veni poimâine la concert?" Aflând motivul am lăsat furioasă telefonul pe noptieră.
-"Deci pentru asta m-ai trezit?! Tu chiar crezi că asta mă îngrijorează acum?! Lasă-mă să dorm, tâmpitule!" Strig eu la el înainte de a mă întoarce cu spatele la el. Din fericire am reușit să dorm măcar câteva ore înainte de a fi trezită de alarma telefonul meu, dimineața următoare.
Ziua următoare fusese pur și simplu plictisitoare, nimic nou nu se întâmplase. Cu toții așteptam cu nerăbdare data concertul. Secundele păreau să treacă din ce în ce mai greu. Iar data de mâine părea să nu mai vină vreodată.
După o zi lungă am plecat toți să ne culcăm. Pregătiți pentru concertul de mâine.
Ziua concertului venise în sfârșit iar noi eram în clădirea companiei repetând. Eram pregătiți să urcăm pe scenă. Nerăbdarea noastră creștea cu fiecare secundă care trecea. Debutul nostru oficial se apropia.
În momentul în care am ajuns toți în spatele scenei am început să ne pregătim. Curiozitatea mă împinse așa că m-am uitat la publicul care încă de aduna. Erau atât de mulți, iar concertul începe abia peste jumătate de oră. Văzând toți acei oameni genunchi mi se înmuiau iar emoțiile îmi creșteau. Ce urma să fac acum. Nu puteam cânta, nu în fața atâtor oameni. Am plecat înapoi și m-am așezat supărată pe scaun. Am stat cu privirea în pământ un timp, până când am simțit o mână pe umărul meu. Ridicându-mi privirea am observat-o pe Keyla zâmbind.
-"Ce s-a întâmplat? Nu arăți prea bine." Îmi spune ea pe un ton liniștit, încercând să mă înveselească.
-"Ai văzut cât de mulți sunt? Nu pot cânta..." Spun eu lăsându-mi supărată capul în jos.
-"O, haide. Nu pot fi atât de mul-" Ea își începuse propoziția dar înghețase în momentul în care văzuse publicul. Fără a mai spune vreun cuvânt aceasta plecase speriat spre cealaltă parte a culiselor. Se vedea că și ea era foarte speriată.
Keyla's P.O.V
Văzând numărul imens de oameni care așteptau în fața scenei am plecat speriată spre locul în care erau și restul membrilor. M-am așezat speriată și mi-am sprijinit capul pe palme.
-"Ce sa întâmplat?" Mă întreabă Rocky cu o expresie îngrijorată.
-"Pesimismului lui Alex e contagios. Sunt prea mulți oameni." Îi răspund eu speriată.
-"Stai calmă, tracul de scenă va trece când vei intra. Și oricum, sunt aici cu tine, nu te voi părăsi." Îmi spune el pe un ton liniștitor în timp ce mă îmbrățișează pe la spate.
-"Sanha, și tu ar trebui să o ajuți pe Panda. Pare a fi foarte speriată din cauza numărului de oameni." Îi spun eu cu un zâmbet malefic.
-"Stai, ce? Și ce ar trebui eu să fac? Nu mă pricep la chestiile astea!" Îmi răspunde el frustrat.
-"Nu știu, e iubita ta. Fă ceva." Îi răspund eu neștiind cum altfel să îi răspund. Acesta plecase confuz din cameră. Nu cred că știe ce face...
Pandalinu's P.O.V
Eram acolo, ascultând membrii staffului strigând că mai sunt doar 15 minute. Ce urma să fac acum. Eram mult prea speriată să cânt, dar nu puteam să lipsesc de pe scenă. La un moment dat am simțit o mână pe umărul meu. Era Sanha, încerca să evite contactul vizual.
-"Și, ai trac, nu-i așa?" Mă întreabă el încercând să mă facă să mă simt mai bine.
-"Întrebările tale devin din ce în ce mai stupide pe zi ce trece." Îi răspund eu sarcastic.
-"Hei, eu doar am întrebat. Nu era nevoie să fi rea." Continuă el surprins de răspunsul meu.
-"Î-Îmi pare rău, doar că nu cred că voi putea cânta în fața atâtor oameni, simt că voi da greș..." Îi răspund eu lăsându-mi supărată capul în jos. Nu îmi plăcea să exprim ceea ce simt, mă făcea să mă simt... Slabă, vulnerabilă și dezarmată. Înainte să reușesc să îmi termin propoziția simt două mâini care îmi înfășoară umerii. Cu siguranță nu eram pregătită pentru asta, îmbrățișarea lui mă luase prin surprindere.
-"Ști că nu mă pricep, dar nu ar trebui să îți fie frică. Nu vei da greș, îți promit." Spune el lăsându-și capul pe umărul meu.
Auzind pașii celorlalți care păreau că se apropie l-am împins pe Sanha de lângă mine și am început să îmi aranjez sacoul prefăcându-mă că nimic nu s-a întâmplat. După încă 5 minute de agonie am intrat împreună pe scenă. Totul părea să meargă bine, am reușit să cânt și să dansez în același timp ceea ce e mult mai greu decât credeam iar concertul decursese mult mai bine decât crdeam. Niciunul dintre noi nu ne-am încurcat iar spre surprinderea mea fanii au acceptat cele două nou venite destul de bine.
După câteva ore lungi de cântat și dansat am plecat înapoi în culise. Concertul a fost incredibil, nu l-aș numi perfect dar a fost bine pentru prima oară pe scenă. M-am așezat obosită pe un scaun și am încercat să mă odihnesc, măcar câteva secunde, dar nu am reușit din cauza lui Pingu'.
-"Și, îl vezi?" Mă întreabă ea cu un zâmbet malefic.
-"Ce? Pe cine?" O întreb eu confuză. Eram mult prea obosită să mă gândesc acum.
-"Ști tu, pe acel "C"." Îmi spune ea.
-"Nu, adică nici nu îl cunosc, cum te aștepți să îmi dau seama așa ușor cine e?" O întreb eu confuză.
-"Stai calmă, îți vei da tu seama." Continuă ea cu un zâmbet. Continuam să mă uit la calea de acces așteptând ca cineva să intre.
-"Adică ar fi normal să nu îl văd, poate nici măcar nu a ven-" spun eu, dar nu reușesc să îmi termin propoziția din cauza unui băiat înalt cu părul creț, roșcat care venea spre culise cu un trandafir roșu închis în mână. Băiatul îmi dădea un aer de eleganță, părea o persoană sofisticată și elegantă. Acesta intră încet și se apropie de mine.
-"Ți-am spus că voi veni, iar eu nu aș vrea să te dezamăgesc chiar pe tine." Îmi spuse acesta înmânându-mi trandafirul cu o scurtă plecăciune. În momentul în care i-am auzit vocea era clar. Îi recunoșteam vocea, am mai auzit-o cândva. Îi recunoșteam accentul, l-am mai auzit undeva. Îl recunoșteam pe el.
Știam cine era acel "C". Dar ceva nu era bine...