Muzică răsuna cu putere în întreaga casă, hipnotizând orice adolescent din încăpere, forţându-i să-și miște corpurile pe ritmurile electrizante, forţându-i să se miște haotic în încercarea lor banala de a se distra, de a atrage atenția fie unui băiat prea preocupat de alcool, fie unei fetei prea pline de sine încât să fie capabilă să îi acorde atenție şi altei persoane, înafară de a sa.
O casă plină de tineri, egoiști, aroganți incapabili să vadă dincolo de tabieturile vieții, de rutina zilnică.. Atât de plini de sine încât sunt incapabili să observe lucrurile ce se desfășoară în jurul lor, incapabili să vadă suferință unora dintre ei, căci dacă zâmbetul e pe buzele lor ce contează ca altcineva e trist.. Atât de egoiști şi aroganți încât le trec evenimente importante prin fața ochilor, evenimente ce ar putea fi cruciale..
Şi atunci, când după prea mult timp de zăcut în beznă cu propria lor persoană, reușesc să-și deschidă ochii, realizează că e prea târziu pentru a face ceva, realizează că e prea târziu pentru a mai lua parte la acțiune, prea târziu pentru orice..
Şi într-o lume plină de egoiști cați sunt capabili să se gândească şi la binele celorlalți? Cați sunt capabili să-și lase propria persoană măcar pentru câteva clipe în urmă pentru a reușii să vadă ce se întâmpla în jurul său.. Cați?
Un singur cap, își ridică privirea din ridicol și pășește apăsat spre ceea ce ar putea însemna rezolvarea tuturor problemelor. O singură persoană capabilă să alunge tot întunericul în care cei mai buni prieteni ai săi zac.. O singură persoană îndeajuns de sufletista încât să-și lase sufletul său de o parte şi să aibă grijă de sufletele celorlalți...
Pășește apăsat, împingând fiecare persoană din jurul său pentru a-şi putea face loc prin mulţimea de trupuri transpirate. Privirea îi cade în cele din urmă pe ușa de la intrare şi înainte de toate pășește afară, pentru o gură bine meritată de aer. Se săturase până peste cap de toată atmosfera asta din casă, în care mirosul de tutun, iarba şi alcool reușea să acopere până şi cel mai scump parfum.
Odată ieșit afară, aerul proaspăt îi invadează nările ajungând cu rapiditate în plămânii săi pentru a-l înlocui pe cel toxic.
Își sprijină spatele de peretele casei şi-şi duce mâna gânditor la bărbia. Trebuia să-i găsească pe toți pentru a fi sigur de ceea ce se întâmpla şi asta numai ca să fie sigur că poate împiedica o nenorocire.
Își mută privirea din loc în loc, în încercarea să jalnică de a-şi găsii prieteni. Și jalnică, în sensul că până şi el e conștient că nu avea cum să-i găsească afară.
Trage aer puternic în piept, încărcându-şi plămânii cu aer curat și se întoarce spre intrarea în casă, când un chip, vag cunoscut, îi atrage atenția. Se oprește din drumul său şi își croiește drum în direcția satenului plin de câteva tatuaje cărora nu le prea vedea sensul.
- Tu ești Kobe? Întreabă trăgându-l de umăr.
Satenul își dezlipește cu greu privirea de pe chipul blondei din faţa sa, întorcându-se mâhnit spre cel ce avusese stropul ăla infim de curaj să-l deranjeze din ceea ce făcea. Privirea întunecată stăruie în cea ciocolatie, în încercarea de a-şi da seama cine e cel din faţa lui, ce-l privește cu atât de multă nervozitate.
- Nenorocitule, un mârâit puternic răsuna şi îl împunge pe șaten cu două degete. Ești sau nu Kobe? Întreabă, iar cel din urmă îi face semn blondei să plece.
Se clătina puțin pe picioare şi continuă să-l privească cruciș încercând să înțeleagă ce-i cu micul războinic şi cam ce vrea de la viață lui. Nu ținea minte să-l fi văzut prin liceu sau pe undeva prin apropiere dar cu toate acestea chipul său îi părea într-o oarecare măsură ciudată, puțin cam familiar.
- Găgăuță, Kobe reușește în cele din urmă să se facă auzit, tu cine ești? Întreabă şi se clătina iar.
- Un nimeni pentru tine şi cineva pentru alții, îi răspunde punând accent pe fiecare cuvânt făcându-l pe Kobe să facă ochii mari, ca de broască. Ce vrea Ross de la Channon şi cum morții mei tocmai tu ai permis să îi facă ceva? Scuipa cuvânt după cuvânt făcându-l pe saten să-și măseze tâmplă.
- Încetișor Superman, murmură în zeflemea. Curva și-o merita, adaugă şi scutură din cap.. Dar o iubesc, continua pe un ton spart încărcat de emoție.. O iubesc, repetă şi cuvintele i se frâng mai rău ca prima dată..
- Bun, răspunde scurt. Ce vrea Ross de la ea? Întreabă iar şi de data asta Kobe scutura din cap de parcă nici lui nu-i venea să creadă ceea ce urma să se întâmple.
- E obsedat de ea man, spune şi continua să-și ţină ochii larg deschiși.. Îi e ciudă că l-a ales pe el.. Vrea să profite de ea, să o filmeze şi Doamne să o distrugă dacă nu rămâne lângă el..
Îi aruncă o ultimă privire, fiindu-i aproape milă de el. Le știa istoria de la cap la coadă, până şi ultima lor escapada o știa chiar dacă nimeni nu s-ar fi așteptat la asta. Aproape aleargă spre intrarea în casa în încercarea de a de Channon înainte să fie prea târziu. Văzuse prea multe, încât în clipă de faţă îi era mult mai teamă pentru Ross decât pentru ea.
- Ai văzut-o pe Channon? Strigă acoperind muzică când da de Adam şi Anna.
- Era cu Ross în bucătărie mai devreme, Adam replică scurt iar fata din brațele sale strâmba din nas în scârbă.
Nu știa nici ea e ce cu cea mai bună prietenă a sa, simțise ca de ceva timp e schimbată dar oricât se străduise nu reușise să o facă să-i spună nici măcar un amărât de cuvânt.. Şi asta o făcea să se simtă ca o prietenă jalnică..
- Colin unde e? Strigă, iar mâna Annei se întinde În faţă.
Mason își întoarce privirea spre locul indicat şi dă din cap aprobator. Pășește departe de cei doi, implicit şi de Colin, strecurându-se prin mulțime pentru a ajunge la bucătărie. Palma mare se așează pe ușă glisantă şi o trage într-o parte constatând cu regret că ajunsese prea târziu. Channon nu e pe nicăieri și şansele ca ea să mai fie în casa aceasta erau mult prea mici.
Se întoarce pe călcâie şi pornește spre canapeaua unde îl văzuse pe Colin. Zâmbește scurt când îl zărește exact în acelaşi loc, dar zâmbetul îi piere rapid când îi întâlnește ochii. Injectați şi roșii din cale afară, cu pupile atât de dilatate încât nu era sigur dacă nu era la un pas de supradoză.
- Mason prietene, Colin striga dând să se ridice dar inerția nu ţine cu el, astfel că în următoarea secundă trupul îi cade ca secerat pe canapea.
Mason pufăie scurt mutându-şi privirea ciocolatie peste tot în jur, în căutarea lui Adam. Care nu e de găsit. Se apleacă asupra bunului său prieten şi-i pune o mână după umerii săi, ridicându-l cu greu de pe canapea. Își croiește drum spre ieșirea din spate a casei, știind că acolo e o piscină. Reușește cu greu să iasă din casă, zâmbind scurt când piscina i se arată în faţă.
- Colin, spune apăsat. O să faci o baie, bine? Întreabă şi Colin se uita cruciș la el.
- Nu put, spine scurt răzând zgomotos. Auzi Mason, continua şi se clatină.. Trebuie să-i fac ceva iar parului asta, mormăie trecându-şi mâna prin părul său. Revine iar la culoarea aia hidoasă a lui..
Mason își dă ochii peste cap, nevenindu-i să creadă ce probleme are el în clipa de fată. Își lăsa mâinile să-i alunece spre buzunarele amândurora. Aruncă telefoanele pe iarbă şi își încolăceşte degetele printre ale sale pentru a-l putea susține mai bine. Își trece o mână pe sub umerii săi și pășește apăsat spre marginea piscinei.
- Ești gata? Întreabă fiindu-i teama ca idea sa nu va da roade.
Colin se întoarce răzând spre el, mijindu-şi ochii pentru a-l putea vedea mai bine. Nu răspunde în vreun fel, în schimb îl trage pe Mason cu toată puterea ce mai zace în el, spre piscina. Trupurile lor izbesc apa, făcând valuri în întreaga piscina.
Câteva secunde trec înainte să-și scoată capul la suprafața..
- Ce morții mei Mason? Colin înjura de cum își revine din şoc.
- Deci ți-ai revenit câtuși de puțin, Mason replica zâmbind. Acum hai afară avem de vorbit, adaugă şi înoată spre marginea piscinei.
Ies cu greu afară, unul mai greu ca celălalt, respirând greoi. Apa se scurge din hainele lor şi vântul ce bate lent îi face să tremure puțin.
- Ce e în neregulă cu tine? Colin întreabă şi Mason rade scurt. Își revenise!
- Channon are problemele, spune şi Colin își dă ochii peste cap plictisit. Channon nu e un subiect interesant pentru el. Nu mai fi cretin Colin, Ross vrea să profite de ea ca să fie sigur că va putea să o tină veșnic lângă el.
- Nu-mi pasă, spune scurt mutându-şi privirea în altă parte.
Mințea şi asta o știau amândoi, dar încă era prea rănit pentru a putea face cu adevărat ceva.. Dar ceva din interiorul sau, un sentiment mult prea puternic îl făcea să-i fie teamă de ce urma să-i mai spună Mason..
- Channon a plecat cu el cu un cuțit, deci ar fi cazul să faci ceva, continua şi ochii lui Colin se măresc.
Îi aruncă o privire panicată şi se întoarce pe călcâie, încă clătinându-se. Știa că trebuia să facă ceva, să rezolve situația dar încă nu era prea sigur de cum putea face asta. Efectul ierbii și al alcoolului nu trecuse în totalitate, fapt ce-l împiedeca să se deplaseze cu viteza şi fără să se împiedice la fiecare pas.
- Încearcă prima dată la el acasă, Mason striga din urmă să încă trăgându-şi sufletul.
Avea de gând să-și urmeze prietenul dar știa că-şi permite să-și tragă sufetul având în vedere că nu e capabil să meargă prea mult înaintea lui.
Zece minute mai târziu Colin aleargă cu inimă în dinții spre casa lui Ross sperând să nu ajungă prea târziu, prea târziu pentru a o mai putea salva în toate modurile posibile în care putea fi salvată din situația asta.
Își trage sufletul când ajunge în dreptul casei lui Ross şi trage aer puternic în piept înainte de a înainta tiptil prin casa acestuia. Spre fericirea lui îi găsește destul de repede, datorită unei voce grave ce nu putea fi confundată. Channon!
Degetele îi tremura în timp ce strâng clanţa şi inima îi bate cu atât de multă putere încât ar fi capabilă să-i iasă din piept. Deschide ușă încet şi imaginea ce îi se afișează în faţa ochilor îi face inima să scape câteva bătăi. Un suspin îi scăpa printre buze iar ochii albăștri ca de gheață i se măresc când face contact vizual cu ea.
Această îngheață asemeni lui şi pentru o fracțiune de secunde timpul sta în loc, oferindu-le șansă să facă ceva ce să schimbe toată situația. Vraja ce îi acaparează pe amândoi dispare când un sunet acut, ce zgârie timpanele răsuna în cameră. Colin își coboară privirea spre cuțitul ce se lovește cu putere de podeaua camerei şi aproape înghite în sec când vede putinii picuri de sânge de pe lama acestuia.
O secundă de neatenţie din partea celor doi băieți, e tot ce are nevoie roșcata noastră pentru a se face nevăzută. Teama şi durerea din privirea ei odată cu apariția lui Colin o opresc din a mai fii marioneta vocilor din capul ei. Astfel ca măcinată de vină aleargă și trece cu greu de trupul masiv al lui Colin din ușă.
Aleargă cu greu datorită tocurilor şi pășește în mijlocul străzii fără să acorde importanță lucrurile din jurul ei. Ignorându-l pe Colin ce iese panicat pe ușă casei, ignorându-l pe Mason ce o striga fără oprire şi ignorând total mașină ce se aproprie cu viteza de ea.
Își întoarce capul în ultima secundă şi-şi lăsa privirea spre cea a lui Colin exact cu o secundă înainte de impact, încercând să-i transmită doar printr-o singură privire iubirea pe care i-o poartă.
Maşina o izbește din plin, aruncând-o la câțiva paşi în faţa ei. Timpul se oprește în loc înghețând fiecare suflet îndurerat, chiar şi pe cel al lui Ross care privește stupefiat scena de pe geamul camerei sale..
Nu se gândise o secundă ca lucrurile aveau să meargă atât de departe, nu se gândise o secundă ca toată iubirea pe care i-o poartă roșcatei se va transforma în obsesie pură şi va aduce asemenea consecințe tragice odată cu ea.
- Cannon! Un strigăt îmbibat de durere, urmat de un altul răsuna înainte ca totul să înghețe și să cadă pradă unei dureri acute! Aducând la realitate pe toată lumea.
Pașii lui Colin răsuna puternic în toată liniștea din jur, iar suspinele lui fac ecou. Ajunge într-o secundă lângă trupul inert al roșcatei şi inima îi scăpa câteva bătăi când vede şiroaiele de sânge ce curg lin din fruntea ei, umplându-i fata frumoasă.
- Sună în morții mei la salvare, urla cu toată durerea şi o trage pe Channon la pieptul său.
O strânge cu putere la pieptul său mângâind-o cu toată dragostea din lume, şoptindu-i cuvinte frumoase doar pentru a o face să scoate un sunet cât de mic. Pulsul ce altă dată era atât de puternic încât speria pe toată lumea, acum se simţea lent aproape stins, făcându-l pe Colin să-şi tragă nasul în repetate rânduri şi să dea frâu lacrimilor.
Nu se putea termina așa, nu putea ca acesta să fie sfârșitul lor cum nu putea să înţeleagă cum de o bănuise pe minunata făptură din brațele lui în stare de trădare. Inima îi bate lent şi timpul pare că se scurge prea încet încât să-i mai acorde vreo șansă la viață roșcatei.
Mason se apropie speriat de cei doi şi își duce mâna preventiv spre ochii ce-l înțeapă cu putere. Știa că avea să plângă dar mai știa şi că trebuie să se mențină ferm pe poziții căci e singurul ce putea fi tare în condiţiile astea.
Câteva minute mai târziu sirena salvării răsuna în aer, dispersând mulțimea strânsă la faţa locului. Doi paramedici își fac apariția şi încearcă din greu să-i despartă pe cei doi. Brațele lui Colin sunt strânse căluş în jurul ei, fiindu-i mult prea teamă să-i dea drumul.
- Colin dă-i drumul, Mason îi repetă. Medicii o să o salveze, continua şi Colin își ridică privirea.
După câteva încercari eșuate, trupul inert al lui Channon părăseşte brațele ființei iubite, fiind urcata pe o targă. Anna urca în salvare alături de prietenă să, încă în stare de şoc, aruncându-i o privire plină de compasiune lui Colin. Salvarea dispare din aria lor vizuală şi fiecare privește cu regret spre orizont, realizând în cele din urmă câte au pierdut datorită egoismului în care își duc existenţa.
Mânat de o furie nebună Colin se ridica de la pământ alergând spre casa lui Ross. Trântește ușă şi îl căuta cu privirea.
- Vierme, scuipa privindu-l pe Ross ce stă cu genunchi la piept pe podeaua camerei. Jegosule, adaugă şi înaintează spre el.
Se apleacă asupra lui şi face contact cu vizual întâlnind în privirea brunetului numai regret şi durere. Nu știa de unde venea toată durerea lui, la fel cum nu știa şi câtă iubire îi poartă acesta.
- Unde e camera aia nenorocitule? Mârâie fiecare cuvânt în parte şi Ross ridica un deget în aer spre noptiera televizorului.
Colin îl arunca la pământ şi pășește spre locul indicat distrugând cameră până la ultima bucățică. Se întoarce spre brunet şi-l lovește cu piciorul înainte de a-l ridica la sol şi de a-şi izbii pumnii de el asemeni cum o făcea cândva cu un sac de box.
Ross încasează lovitură după lovitură, fiind incapabil să riposteze datorită şocului. Era numa vina lui ca ea e acum în spital, așa că merita fiecare lovitură în parte.
- Termină, Mason şi Adam striga în același timp. Îl omori, Mason adaugă dar fără niciun răspuns..
Pumnii lui Colin continua să se izbească ba de fața brunetului, ba în abdomenul său reușind aproape să-l desfigureze.
Cei doi baieți înaintează spre el şi-l prind de umeri reușind să-l îndepărteze de lângă trupul aproape fără viață a lui Ross.
- Nu s-a terminat, striga încercând să scape din strânsoarea celor doi. Doamne îl omor, mârâie, auzi tu să profite de ea!
- Colin lasă-l! Vocea lui Adam tuna. Trebuie să mergem la spital, adaugă şi pentru o secundă îi potolește zbuciumul.
Se întoarce spre el şi dintr-o dată ochii albastri i se scaldă într-o mare de lacrimi. Se apleacă după cuțit şi îi aruncă o privire criminală brunetului făcându-l să înţeleagă dintr-o singură privire că ar trebui să-și ţină gura.
Trece printre cei doi şi își lăsa privirea spre mâinile sale, acum pătate de sânge asemeni bluzei sale care cândva era un crem murdar.
Cei doi apar în urma lui şi îl bat ușor pe spate, în semn de consolare. Își aţintesc toți trei privirea asupra cuțitului din mâna lui şi fac un schimb scurt de priviri înainte ca Adam să i-l smulgă din mâini şi să se îndepărteze. Nu fusese o armă a crimei dar putea fi folosit oricând pentru a o distruge pe Channon.
Jumătate de oră mai târziu, pășește repede pe holurile spitalului alături se Mason. Amândoi cu ochii în lacrimi şi sufletul în cuie, aleargă spre salonul roșcatei imediat ce află care e numărul acestuia. Toți cei dragi sunt strânși la ușă salonului dar durerea nimănui nu se putea compara cu durerea lui Colin, nici măcar cea a părinților.
- Ce e cu ea? Întreabă și cuvintele îi sunt ca o șoaptă..
- E în comă, Anna ia cuvântul şi un cuțit îi mai fărâmă inimă lui Colin. Și nu se știe când se vă trezii! Adaugă şi acesta cade secerat la pământ.
Lacrimi amare încărcate cu durere pură îi cad din ochi în timp ce pumnii săi lovesc cu putere gresia de pe holul spitalului.
- Pot să o văd? Întreabă după câteva minute.
O privire aprobatoare urmată de o ușă deschidă, îl fac să se ridice şi să înainte spre patul din mijlocul salonului. Se așează pe scaunul de lângă ea şi își lăsa capul pe marginea patului, neavând curajul să o privească. Îi e prea frică de ceea ce avea să vadă, dar în pofida acestei frici își ridica după câteva clipe de suspinat profund privirea spre chipul ființei lovite.
Un pansament alb îi înconjoară capul iar zgârieturi mici stau pe obrazul sau stâng, în timp ce buzele îi sunt ușor vineții. Își duce degetul mare pe obrazul ei şi o mângâie ușor.
- O să fiu aici când te trezești iubito! Murmură lăsându-şi ușor buzele pe fruntea ei şi lacrimile să se izbească de chipul său!
***
Nu știu voi, dar eu am pisat puțin pe ochi.
Sper să vă placă acest capitol la fel de mult cum îmi place mie.
Cred că ori va mai fi un capitol până la epilog, ori unul după epilog.
Oricum, de abia aștept să vă văd reacțiile la epilog. Deci sper să am timp să scriu.
Vă aștept părerile!
Vă iubesc!
❤