Privirea îi zăboveşte pe mine câteva minute bune înainte să încerce să se aproprie. Îl văd că miceşte distanţa dintre noi şi mă ridic de pe fotoliu trecând cu rapiditate în spatele lui. Îmi las privirea în jos când îmi simt ochii inundaţi de lacrimi. Nu vreau să mă vadă plângând. Ştiu, ştiu că ştie că nu sunt în regulă, ştiu, ştiu că ştie că nu sunt deloc bine dar e de ajuns să ştie atât, nu vreau să şi mai şi vadă asta.
- Channon, vocea îi se sparge până să ajungă la mine. De ce fugi de mine?
- Colin, spun încet. Te rog stai exact acolo unde eşti! Adaug şi scâncesc,
Îmi şterg lacrimile cu dosul palmei şi îmi muşc buza cu putere stopând un alt val de lacrimi. Paşii îi se adu tot mai aproape de mine. Îmi ridic privirea şi mi-o intersectez fără să vreau cu a sa. Înghit în sec când realizez că mă pierd în ochii săi. Mereu am spus că ochii lui sunt mai frumoşi că ai mei..
Înnebunesc! Şi asta se datorează numai lui. M-a rănit în ultimul hal şi eu stau în faţa lui ca o proastă, venerându-l când de fapt ar trebui să stau cât mai departe de el, când ar trebui să-l scuip şi să-l lovesc cu palmele până când sângele să se reverse peste pielea fină a degetelor mele.. Macabru.. Ştiu, dar atât de macabra e şi durerea ce-mi sfâşie interiorul, mai ales acum când e la câţiva centimetrii de mine, inundându-mi nările cu parfumul lui, făcându-mă să mi-l doresc cât mai aproape de mine, făcându-mă să tânjesc după îmbrăţişarea lui.
- Channon ce e în neregulă cu tine? Întreabă mimând îngrijorarea.
Sau poate chiar e îngrijorat.. Dar în clipa de faţă încrederea mea în el e aproape egală cu zero. Ştiu că mint. Şi sunt perfect conştientă că ceea ce spun eu aici e doar o urmare a durerii mele, a furiei mele. Dar chiar şi aşa..
- Colin, şoptesc. Nu te mai preocupa de mine, ai lucruri mai importante de făcut, continui şi dau să trec pe lângă el.
Aproape că reuşesc să mă îndepărtez de el, aproape că reuşesc să dispar din aceeaşi încăpere în care suntem forţaţi să împărţim aerul.. Aproape..
Mâna lui o prinde pe a mea şi doar câteva secunde mai târziu mă trezesc lovindu-mă de un piept ferm. Lacrimile mi se preling pe obrajii, umezindu-mi buzele. Mă întoarce, brusc cu faţa spre el, şi se aproprie periculos de mult de faţă mea. Respiraţia mentolată se opreşte n buzele mele făcându-mi nodul din gât să urce şi să tot urce. Închid ochii şi înghit iar în sec pentru a nu ştiu câta oară de când a intrat în casă. ÎI simt faţa tot mai aproape de a mea şi mă aştept la inevitabil. Dorinţa şi furia se bat în interiorul meu şi după cum îmi simt stomacul strângându-se, ştiu deja cine o să câştige.
Chiar când mă pregătesc sufleteşte să-i simt buzele peste ale mele, se îndepărtează. Un oftat îmi scapă printre buze şi îi mulţumesc Domnului că m-a scăpat de ceva ce peste câteva minute aş fi regretat cu siguranţă.
- Ai plâns, constata şi eu îmi dau ochii peste cap.
- Nu mai spune, replic tăios şi mă smuncesc din strânsoarea mâinii sale.
- Channon stai dracului nemişcată, vocea lui tună făcându-mă să îngheţ în loc să continui să scap. Ce ai? Întreabă.
- Cat te vei mai preface Colin? Întreb şi vocea mea se sparge cu fiecare silabă rostită. Cât mai te prefaci?
- Despre ce vorbeşti? Întreabă confuz. Nu mai vorbii în dodii şi spune odată ce ai, adăugă şi mai micşorează strânsoarea.
- De un singur lucru te-am rugat să ţii cont în viaţa asta, spun chiar dacă ştiu că nu-şi vă amintii. Un singur lucru Colin.. Te rog dă-mi drumul, spune când îmi simt lacrimile iarăşi curgând leneş pe obrajii mei îmbujoraţi.
Strânsoarea dispare şi mâna îi cade inertă pe lângă corp. Chiar dacă privirea lui e încă pe mine, pare să fie mult mai departe.. Mai departe de mine, mai departe de sufletul meu..
ÎI arunc o ultimă privire înainte de a mă îndrepta cu paşi mari până la scări, după care să alerg pe ele în sus până în camera mea. Trântesc uşa cu putere în spatele meu şi mă arunc în pat, îngropându-mi fata în perne şi inabusinadu-mi scâncetele şi suspinele..
***
Îmi dau cu o mână părul lipit de faţă şi dau să mă ridic din pat când o durere puternică îmi trece din cap până la inimă, secerându-mă. Am adormit plângând şi cu pumnii lui Colin lovindu-mi cu putere uşa. Cu toate că aş fi vrut să se oprească, am decis că mai bine îl ignor decât să mai schimb vreo vorbă cu el. Trebuie că până acum să se fi plictisit şi să fi plecat de acasă.. Poate să meargă unde vrea, chiar şi cu Fancy.. Nu o mint, mă doare gândul ăsta.. Dar nu pot face nimic mai mult.
Deschid uşa şi constant cu o oarecare uşurare, dar şi dezamăgire, că nu e lângă uşa mea. Cobor scările cu greu, ţinându-mă de balustradă căci mă simt mai slăbită ca niciodată. Schiţez o urmă de zâmbet când realizez că nu e nici în bucătărie. Aşa că deschid uşa frigiderului în larg şi-mi iau un iaurt din el. Chiar dacă îmi simt stomacul mai gol decât sufletul, ştiu şi că sunt incapabilă de o masă adevărată, aşa că mă rezum la a mânca ceva ce nu-mi va cauza dureri mai târziu. Înghit cu greu iaurtul, ce pare că nu vrea să treacă pe gâtul meu şi reuşesc abia după jumătate de oră să termin jumătate din el.
Renunţ şi las iaurtul în mijlocul masei şi ies din bucătărie urcând grăbită scările. Am mâncat iaurtul cu scârbă iar acum stomacul se revoltă. Îmi simt bila dansând în toate părţile şi îmi e tot mai greu să ajung până la baie. Observ cu coada ochiului, înainte să intru în baie, că uşa de la camera lui e deschisă dar înainte să apuc să văd dacă e în ea, mă trezesc aruncându-mă cu capul deasupra closetului, vărsându-mi stomacul.
Rămân cu capul în aceeaşi poziţie minute bune, fiind gata de o altă repriză în cazul în care mai urmă. Dar ce ar fi trebuit să mai vomit? Poate sufletul ca şi aşa e îmbibat în păcat mai ceva că ficatul alcoolicilor în alcool.
Mă ridic în cele din urmă, îmbrăţişându-mi stomacul şi fac paşi mici în drumul meu înapoi spre camera mea. Fără să vreau îmi las privirea să zăbovească asupra camerei lui Colin şi constat în cele din urmă ca şi aceasta e goală. Fiindu-mi greu să rezist tentaţiei intru în cameră şi pipăi după întrerupător.
Când lumina învăluie cameră îmi duc mana instant spre inima încercând să-mi potolesc bătăile exagerat de rapide. Ochii mi se măresc şi presiunea ce se pune pe sufletul meu, îmi face genunchii să se înmoaie, astfel doar câteva clipe mai târziu mă găsesc în genunchi în mijlocul camerei sale.
Poate chiar dacă ar fi fost un război, pagubele lăsate în urmă nu s-ar fi comparat cu ceea ce îmi e menit să văd. Puful din perne este peste tot prin cameră, cărţile aruncate peste tot prin pat, pe jos. Scaunul de la biroul său e răsturnat şi nu vreau să mai zic de loviturile din perete..
Şi chiar când credeam că nu mai am lacrimi, le simt curgându-le şi înnodându-se în barba mea, făcându-mă să par că o fetiţă mică şi speriată..
Suspinele mele fac ecou în camera sa şi reuşesc cu greu, abia după mai bine de zece minute, să mă ridic şi să mă fac nevăzută din camera sa. În ciuda dorinţei mele iniţiale picioarele mă poartă în jos spre scări, şi mai apoi spre fotoliul unde mi-am plâns existenţa de prima dată.
Mă aşez şi-mi adun genunchi la piept, strângându-i cu braţele. Îmi las bărbia pe genunchi şi îmi fixez privirea într-un punct anume, încercând să-mi menţin privirea şi mintea focalizată doar pe acel punct..
Dar asta nu se întâmplă.. Durerea din inima mea ţâşneşte dintr-o dată, începând să curgă din nou prin venele mele, odată cu lacrimile mele amare...
Ce mai seara..
Din perspectiva lui Colin:
Uneori am impresia că deciziile pe care le iau sunt cele mai proaste. Deseori am făcut lucrurile în felul meu sperând că aş ne va fi amândurora bine, dar niciodată, niciodată nu am dat-o în bară mai rău de atât.
După ce mi-a aruncat ultimele cuvinte în faţă, cu scârbă şi durere a dispărut pe scări lăsându-mă că pe ultimul fraier în mijlocul sufrageriei, meditând.. Şi după multe clipe de meditat mi-am dat seama cât de mult greşisem..
Nu faptul că sărutasem altă fată o rănea atât de mult, ci o rănea că fata era Fancy.. Îi promiteam cu ceva timp în urmă că nu voi avea de a face cu ea.. Şi nu mi-am ţinut promisiunea.. ÎI făcuse viaţa un calvar şi eu tocmai îi sărutasem duşmanul de moarte, trădând-o în cel mai josnic mod posibil.
Am bătut la uşa ei ore în şir în speranţa că-mi va da ocazia să-i vorbesc, să o ţin în braţe şi să-i alin inima frântă dar nu mi-a dat ocazia asta.. Aşa că am intrat în camera mea şi am făcut primul lucru care mi-a venit.
Am trântit tot ce am prins la mână, am rupt orice am nimerit şi am lovit peretele de parcă m-aş fi lovit pe mine.. Dar nici toate astea nu m-au calmat. Aşa că m-am luat să plec, dar nu înainte de a asculta la uşa ei.. Suspinele se auzeau uşor dincolo de uşa ei când am plecat, semn că adormise..
Iar acum stau ca ultimul impertinent în cel mai nasol local din apropierea casei dând peste cap al şaselea pahar de coniac. Poate am devenit imun la alcool, căci nu-l simt luându-mi controlul sufletului şi trupului.. Tot ce simt e durerea. Durerea aia pe care o simţi când dezamăgeşti singura persoană din viaţa ta care şi-ar fi dat şi viaţa pentru tine, durerea aia pe care o simţi atunci când o faci de oaie în cel mai josnic şi oribil mod.. Durere simt.. Şi totuşi nu atât de mult pe cât trebuie..
Şi ce aş putea să-i explic.. Că Fancy începea să aibă idei aiurite în legătură cu mine, cu orientarea mea sexuală.. sau cu faptul că stau prea mult cu Channon, bine că nu a precizat nimic de asta da sunt sigur că ajungea şi aici.. Şi tot ce mi-a cerut a fost un sărut. Un sărut prin care să-i demonstrez că încă sunt pe aceeaşi lungime de undă cu ideile ei.. Şi toate astea în clipa aia au contat mai mult pentru mine decât faptul că urma să rănesc singura persoană de preţ din viaţa mea..
Şi lucrurile au degenerat, căci dintr-un nenorocit de sărut m-am trezit, mânat de o dorinţă demonică, dezbrăcând-o în baie fetelor.. Inconştient de faptele mele, ajunsesem să lungesc tot mai mult şi mai mult momentul, când de fapt eu trebuia să m supun numai unui singur demon în întreaga mea există.. Căci numai un singur demon poate avea controlul asupra mea..
Dar acum.. Acum nu mai e vreun demon să-mi mişune prin minte, să mă facă să cad în păcat.. Căci am fost atât de neghiob încât am reuşit să alung îngerul meu, deghizat în demon, şi invers din viaţa mea.. Spun şi invers, căci e amândouă la un loc.. Dar are zile şi zile..
Zile când parcă ar fi născută din cele mai mari focuri ale iadului şi alte zile în care parcă ar fi ieşit din puful alb ca spuma laptelui din Rai.. Zile şi zile..
Îmi scutur capul şi îi fac semn barmanului să-mi mai toarne un pahar. E ultimul. Nu o să mai stau să-mi plâng de milă.
Trebuie să rezolv problema. Eu am cauzat-o şi eu trebuie să o scot la capăt.
Dau pe gât şi ultimul pahar şi las banii pe tejghea înainte să mă îndrept spre ieşire împleticindu-mă . Drumul până acasă e extrem de lung, având în vedere că am reuşit să pic până acum de două ori. Dar reuşesc, reuşesc în cele din urmă să ajung acasă, plin de pământ pe faţă şi pumnii plini de sânge datorită pumnilor izbiţi astăzi de fiecare perete întâlnit.
Şi chiar când să înaintez spre scări, o văd pe fotoliu chircita de durere cu lacrimi rostogolindu-se pe obrajii ei, privind în gol.
Îmi simte prezenţa, căci câteva clipe mai târziu ochii săi glaciali şi goi mă fixează. Suspin şi-mi las privirea câteva clipe în pământ, ruşinat de propria persoană. ÎI fixez din nou privirea şi îi observ buzele despărţindu-se uşor parcă cerşind după o gură adevărată de aer..
- Mi-ai frânt inima, şoapta ei ajunge cu greu la mine. M-ai omorât, continuă şi vocea i se sparge până să ajungă direct în dreptul inimii mele..
Păi asta e noul capitol.
Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar mi-ar plăcea să o ştiu, dar eu una ador capitolul acesta.
Chiar vreau să vă ştiu părerile. Deci nu ezitaţi!
Şi voi.. Voi ce credeţi că o să se întâmple?
Vă pup!