Buzele noastre se mişca în acelaşi timp şi oricât mi-ar spune creierul sa opresc acest sărut, îmi e imposibil să o fac. Sunt practic înţepenită în braţele sale cu buzele peste ale ale, sărutându-l c mult prea multă dorinţa.
Ştiu că e foarte greşit ce se întâmplă aici dar sunt atât de prinsă în flama momentului încât nu mă pot oprii. Simt cum toată lumea din jurul meu, al nostru dispare şi siguri din încăperea asta suntem noi.
Dar apoi, când într-un final informaţia ajunge la creierul meu şi un mârâit puternic îmi vibrează în ureche acoperind muzica conştientizez că tocmai mi-am semnat sentinţa la moarte de una singură, fără niciun pic ajutor din partea cuiva.
Îmi pun mâinile pe pieptul blondului şi închid ochii înainte să-l împing cu toată forţa reuşind să mă eliberez din strânsoarea de fier a braţelor sale. Inima îmi bate cu putere şi sper până în ultima secundă ca persoana care m-a strigat să fie Anna. Deschid ochii şi mă întorc pe călcâie pentru a găsii în spatele meu numai adolescenţi beţi. Încheietura îmi e prinsă într-o strângere fermă şi eu mă smuncesc ridicându-mi privirea. Scanez camera şi inima mi se opreşte preţ de câteva secunde când observ un spate, pe care l-aş recunoaşte dintr-o mie, îndepărtându-se şi dispărând în cele din urmă pe uşă. Era Colin!
Inima sare peste câteva bătăi şi mă întorc cu o expresie furioasă spre blondul care îmi prinde iarăşi încheietură.Mă încrunt, unindu-mi sprâncenele. Îmi muşc buza nervoasă şi îmi trag mâna fără să-i mai spun vreun cuvânt. Nenorocitul.. A trebuit să reapară iar.
Mă strecor cu greu prin mulţime ignorând strigătele idiotului ăluia care mi-a ruinat pur şi simplu seara. De astăzi înainte o să-mi ascund instinctele. Când simt că ceva o să meargă prost, apăi atunci o să stau pur şi simplu acasă, zăcând pe canapeaua din sufragerie uitându-mă la Frozen până când o să reuşesc să memorez chiar fiecare replică.
Reuşesc să evadez afară din înghesuiala de adolescenţi beţi, drogaţi şi plini de transpiraţie de la prea multă agitaţie şi prea mult dans, şi-mi rotesc privirea în jur în speranţa că poate îl zăresc pe Colin. Dar aşa cum mă aşteptam, lucrul acesta nu se întâmplă. Îmi duc mecanic mâna spre buzunarul din spate al telefonului şi dau pe apelare. Nu răspunde. Închid şi apelez din nou lovindu-mă de data aceasta de un ocupat. Îi dau un mesaj Annei să o anunţ că plec şi îmi strâng braţele pe lângă corp păşind uşor pe alee.
- Channon, o voce mă zgârie pe creier.
Îmi continui drumul liniştită căci e mult mai sănătos pentru mine din toate punctele de vedere să-l ignor. Chiar pe când să fac ultimul pas în stradă şi să pornesc leneşă spre casă două braţe îmi cuprind mâinile şi mă forţează să stau pe loc. la naiba cu toţi care îmi faceţi asta! Strâmb din nas şi pufăi uşor înainte să mă încrunt şi să mă întorc cu faţa spre el.
- Ce vrei Kobe? Mârâi şi el se uita ciudat la mine. Îmi dai te rog voie să plec? Continui pe acelaşi ton tăios.
- Dar petrecerea abia a început Channon, se plânge. Şi noi abia ne-am regăsit, continuă şi eu îmi dau ochii peste cap.
- Kobe dragule, spun pe un ton tăios cât şi ironic. Noi nu ne-am mai regăsit de când m-ai înşelat, continui privindu-l în ochi. Pentru a doua oară, continui tare, clar şi răspicat.
Închide ochi şi face un pas în fata ajungând mult prea aproape de mine. Respiraţia lui se izbeşte de mine şi eu mă chinui din răsputeri să nu repet aceeaşi greşeală. ÎI simt mâna pe obrazul meu şi-mi feresc capul. Nu e nicio şansă să mai repet greşeală de mai devreme. Chiar niciuna!
- Dă-mi drumul Kobe, mârâi dar el scutură uşor din cap. Dă-mi dracului drumul, continui. Nu vrei să fac o scenă, îl ameninţ. Lucrurile s-au schimbat mult Kobey, adaug accentuând ultimul cuvânt într-un mod ironic.
- Vezi încă îmi ştii alintul, spune vesel.
- Încă nu ştii ce e aia ironie, spun repede. Caută-mă mâine să-ţi dau un dicționar, adaug şi mă zbat.
Reuşesc să scap din strânsoarea mâinilor sale şi înainte ca să apuce măcar să mă mai strige, dar de cum să ajungă şi la mine, alerg în josul străzii făcându-mă nevăzută în întuneric. mă opresc din alergat abia în clipa în care muzica nu se mai aude deloc în spatele meu. mă opresc pe loc câteva secunde şi-mi trag respiraţia, ar trebui să mă reapuc de sport, obosesc prea repede. Îmi scot telefonul din buzunar şi-l apelez iarăşi pe Colin, lovindu-mă de ceea ce urăsc mai mult atunci când sunt pe cineva.. „Abonatul nu poate fi contactat, vă rugăm reveniţi mai târziu" O voce robotică face ecou în capul meu de fiecare dată când dau pe apelare sperând că poate şi-a deschis telefonul.
Anna încă nu mi-a răspuns la mesaj şi tot ce sper e să fie bine, căci la cum o ştiu are mari şanse să ajungă prin vreo cameră cu vreun necunoscut. Bateria aproape îmi moare când îl apelez pentru ultima dată pe Colin înainte să ajung în faţa casei. Transvers aleea cu paşi mici şi mă descalţ în faţa uşii. Nici măcar nu mai încerc să mă strecor înapoi în casă, prefer să fiu pedepsită acum. Caut cheia de rezervă prin ghivecele cu flori şi descui uşa. Îmi iau papucii în mână şi intru în casă după ce pun cheia la loc. Întreaga casă e scăldată în beznă, numai pe alocuri câteva raze ale lunii reuşind să se strecoare, luminând porţiuni mici de casă. Ajung repede la scări fără să întâmpin probleme şi le urc încet, sperând să nu facă zgomot ca de obicei.
Uşa de la camera lui Colin e deschisa semn că nu a venit acasă. În ciuda dorinţei intru prima dată în camera mea. Mă dezbrac de haine aruncându-l undeva pe podeaua camerei şi-mi iau tricoul, ce se presupune că reprezintă pijamaua mea, pe mine.Mă demachiez, îmi iau încărcătorul şi oaia de plus, pe care o am de când sunt mică, şi merg cu paşi mici spre camera fratelui meu. O să stau acolo până vine, o să stau acolo şi o să-l forţez să mă asculte, o să-l forţez să mă asculte cum mă milogesc de el, o să-l forţez să îmi asculte scuzele şi o să aştept ca el să-mi ofere iertarea de care am nevoie, nu-l pot forţa să facă asta.
Intru în cameră şi închid uşa în urma mea, îmi luminez calea până la pat cu telefonul şi-l pun la încărcat înainte să mă arunc în pat şi să mă las învăluită de mirosul plăcut a lui Colin. Parfumul lui e peste tot în camera asta şi e ca şi un afrodisiac pentru mine.
Îmi las capul să-mi cadă pe pernă şi-mi îmbrăţişez oaia. Îmi muşc buza de jos, oprindu-mă din plâns. Nu plâng, e o situaţie de rahat dar asta nu înseamnă că trebuie să plâng.
De fiecare dată când Kobe apare în viaţa mea lucrurile devin de rahat, am cam învăţat să trăiesc cu asta. Acum probabil că vă întrebaţi cine naiba e Kobe? Asta e destul de greu de explicat, pentru că nici eu nu ştiu cine e Kobe sau cine a fost vreodată.
Toată această problemă cu Kobe a apărut în clasa a nouă. Nu eram nici o boboacă super urâţica dar nici nu mă număram printre cele mai frumoase fete, eram acolo, undeva pe la mijloc. Drăguţă un sfert de lună şi urâtă restul. Şi la fel ca orice boboacă mi s-au scurs ochii, cam după fiecare băiat frumos din liceu. mă mulţumeam doar cu privitul căci pe vremea aceea eram mult prea timidă să iau iniţiativa şi în a vorbii pur şi simplu cu un băiat. Dar cumva, cumva am ajuns să vorbesc cu Kobe, tipul cu an mai mare, tipul după care toate fetele salivau. Şi asta s-a datorat numai faptului că fratele meu era prieten cu el. Am vorbit, s-a purtat atât de drăguţ cu mine încât, jur, aproape că aveam impresia că s-a îndrăgostit nebuneşte de mine. Chiar când aşteptam să mă invite la bal, să-i fiu partenera, a ales, desigur, o altă fată dându-mi cu tromful în nas şi lăsându-mă cu buză umflată.
Cam asta a fost în primul an. În următorul pot spune că lucrurile au devenit super bune pentru mine. Vacanţă m-a schimbat mult, pubertatea m-a lovit din plin. Aducându-mi formele la un alt nivel şi schimbându-mă aproape în totalitate. Mulţumesc pubertate. Toţi băieţi au observat asta încă din prima zi de liceu inclusiv şi Kobe, care câteva săptămâni mai târziu mă aştepta la dulapul meu în fiecare pauză, mă caută mereu pe afara si venea mult mai des la Colin. Să spunem doar că atunci când nu a primit ce şi-a dorit şi-a băgat pur şi simplu piciorul în jumătate de an de relaţie. Colin mi-a interzis să mai vorbesc cu el şi cu siguranţă să-l iert. Dar asta s-a întâmplat datorită insistentelor sale şi minţii mele care îi căuta orice scuză. Şi aşa am ajuns să-l iert pe motiv că are şi el nevoi. Am continua destul de bine după aceea şi chiar dacă poate m-a mai înşelat, eu n-am aflat nici măcar în ziua de astăzi.
În vacanţa de vară, mai exact pe la începutul ei, imediat după ce împlinisem şaptesprezece ani, i-am dat ce am avut eu mai de preţ. Următoarele două săptămâni din relaţia noastră au fost probabil cele mai bune.. Dar ştiţi vorba aia, după prea mult bine, vine şi rău? Ei bine, asta s-a întâmplat. Kobe m-a înşelat iar şi de data asta eu nu i-am mai găsit vreo scuză. Am suferit mult, motiv pentru care Colin a rupt orice legătură cu el, care oricum avea să se rupă din toamnă când Kobe avea să plece la colegiu.
Dar prin august Kobey a apărut la uşa casei noastre cu un buchet de flori milogindu-se de mine să-l iert. Şi în ciuda faptului că mă aşteptam să-i cad în plasă, în ciuda faptului că mă aşteptam să-l iert de cum apare, nu am făcut-o, făcându-l pe fratele meu atât de mândru de mine şi în aceleaşi timp şi pe mine. Atunci l-am refuzat, la asta s-a referit la petrecere.
Dar astăzi am făcut-o lată. Nu l-am mai văzut de un an de zile şi ştiţi şi voi că prima iubire nu se uită niciodată, am fost atât de copleşită de emoţiile ce veneau odată cu amintirile încât nu am conştientizat că am făcut o greşeală enormă. Nu l-am iertat şi asta oricum nu o să se întâmple, dar simplul fapt că i-am răspuns la sărut e atât de greşit.
O fi el prima mea mare iubire dar asta nu înseamnă ca trebuie să-i iert orice şi să mă las călcată în picioare. Toată situaţia cu Kobe a avut, desigur, şi avantaje. Am învăţat din relaţia cu el că nu trebuie să mă avânt niciodată într-o relaţie, oricât de serioasă ar părea, pentru că nimic nu e ceea ce pare. Şi am devenit mai puternică din punct de vedere emoţional, am renunţat la a mai fii timidă devenind în schimb răutăcioasă, arţăgoasă şi poate, doar poate, mult prea aroganta. Am considerat asta ca fiind prima etapă a maturizării mele.
Dar în pofida faptului că mă consider o persoană foarte matură, am realizat în seara asta că nu sunt suficient de matura încât să nu fac asemenea greşeli prosteşti.
Îmi scutur capul alungând orice gândurile legate de acel imbecil şi-mi verific telefonul. Niciun apel, niciun mesaj. Nici măcar de la Anna. Ceasul indica doar câteva minute trecute peste ora trei dimineaţa. Colin ar trebui să apară. Scot telefonul de la încărcat şi-l apelez iar şi iar lovindu-mă de aceeaşi voce ce mă anunţă că are telefonul închis.
Pufăi uşor când aud zgomot de jos. Inima mea urca până în gât de emoţie şi sper să fie Colin, nu tată care îşi ia gustările nocturne. Sunetul de paşi apăsaţi se apropie din ce în ce mai mult de uşa camerei şi nodul din gâtul meu apare făcându-mă să mă simt extrem de mică.
Când uşa se deschide scap un scâncet mic printre buze. Draperiile camerei sale, cele groase, sunt trase aşa că întreaga cameră e scufundată în beznă. Colin mă va vedea doar atunci când va aprinde lumina. Îmi strâng genunchi la piept în cea mai mare linişte şi aşteptă că momentul în care el să dea de mine să vină cât mai repede, cât încă mai am forţa necesară să mă milogesc. Un sunet de fermoar tras se aude în camera înainte să las un ţipăt să-mi scape printre buze. Tâmpitul s-a aruncat în pat! Peste mine!
- Ce dracu? Murmură şi îi aud paşii pe podeaua camerei.
În următoarea secundă intreaga încăpere e învăluită într-o lumină puternică ce mă face să-mi închid ochii.
- Ieşi dracului afară, vocea lui tună şi eu mă forţez să mă obişnuiesc cu lumina.
- Colin, murmur ridicându-mă din pat încă cu oiţă, Doli pe numele său, în braţele mele. Colin te rog ascultă-mă, continui şi vocea mea se sparge încetul cu încetul.
- Nu am ce să ascult, mârâie. Ieşi!
Dau să mă întorc pe călcâie şi să mă aşez din nou în pat când mâna să se fixează pe încheietura mea strângându-mă cu putere. Mă trage spre el şi strâmbă din nas când îmi întâlneşte privirea. Ochii îi sclipesc şi un uşor miros de alcool îi părăseşte buzele când expiră. Îmi deschide uşa şi îmi face semn spre ea. Capul meu se mişca în semn de nu şi el mârâie. Îşi ridică din nou braţul indicând ieşirea din cameră şi eu repet aceeaşi mişcare. Mă eliberez din strânsoarea lui şi acesta se întoarce cu faţa spre mine. Încerc să-l ating dar mă respinge.
- Te rog ascultă-mă, spun pe un ton jos. Şi hai să nu facem o scenă Colin, e noapte, ai noştrii dorm.
- Wow, exclamă. Tu geniule, eu mă gândeam că dau petrecere, continuă pe un ton ironic şi oarecum asta mă amuză. Sau poate merg la o petrecere unde se trădează unul pe celălalt, adăugă şi eu simt o înţepătură puternică în piept.
- Nu te-am trădat, murmur.
Îmi ridic privirea spre el. Închide uşa şi trece pe lângă mine aşezându-se în fund pe pat. Se uită plictisit peste tot prin cameră numai la mine nu, făcându-mă confuză. Ar trebui să încep să vorbesc acum sau să aştept să mi-o ceară? O strâng mai tare pe Doli în braţele mele şi fac paşi mici până în dreptul patului. Mă aşez la picioarele lui şi-mi ridic privirea. Priveşte pe geam ignorându-mi total prezenta.
- Colin, spun încet. Ştiu că am greşit dar jur că m-am oprit când am realizat ce fac, continui pe acelaşi ton.
Aştept să spună ceva dar n-o face. Îmi trag buza de jos în strânsoarea dinţilor şi închid ochii. Îmi ţin respiraţia preţ de câteva secunde înainte să expir zgomotos. Voi fi fericită daca o să vorbească cu mine în vreo cinci zile.
- Colin mă jur, încep iarăşi să vorbesc sperând să-i captez atenţia. Nu am vrut să ne fac asta, chiar nu am vrut. Ştiu că am greşit, murmur. Te rog iartă-mă, adaug şi micesc puţin spaţiul dintre noi.
Suspinul meu e ultimul zgomot înainte să mă izbesc de aceeaşi linişte de mormânt de mai devreme. Colin încă are privirea spre geam, Colin încă mă ignora.
- Iubire, murmur în speranţa capoate măcar aşa mă baga în seamă. Iartă-mă, noi o să fim la fel, continui, Noi - dau să continui dar mă întrerupe.
- Taci naibii Channon, mârâie. Asta nu are legătură cu niciun noi, spune şi simt cum inima scapă câteva bătăi. mă doare să-l aud spunând asta. Asta are legătură cu faptul că omul ăla şi-a bătut joc de tine şi tu-l săruţi că proastă la o petrecere, vocea lui tună şi chiar dacă mă sperie mă bucur că măcar vorbeşte.
- Ştiu că am greşit Colin, dar te rog iartă-mă, murmur. A trecut mult timp de când l-am văzut şi nu ştiu, n-am ştiut ce fac.
- Ah! Minunat! Exclamă. Şi te-ai gândit să-l săruţi de bun venit, spune repede. Iubire eu zic să-l laşi şi să te fută iar, spune pe un ton ironic.
Înghit în sec şi-mi ridic privirea lovindu-mă de răceală pe care o emana. Mă priveşte atent clipind rar. Răceală din ochii săi e aproape necunoscută pentru mine, căci se inatmpla nu rar, extrem de rar să mă privească aşa.
- Ştii că asta nu o să se întâmple, murmur lăsându-mi privirea să-mi cadă pe Doli.
- Asta ai spus şi acum aproape un an când l-ai refuzat, murmură şi vocea îi devine mai moale. Că nu o să-l mai săruţi vreodată.. Şi ca să vezi, aproape că rămâneai fără aer atât de intens l-ai sărutat..
- Nu e aşa, mă apăr.
- Serios Channon serios? Reia veșnica noastră replică făcându-mă să zâmbesc amar. Nu prea m-ai auzit când te-am strigat, spune şi dau să deschid gura să protestez dar privirea lui îmi spune că e mai bine să tac. Eram lângă tine Channon, atât de aproape de tine.
- Îmi pare rău Colin, spun şi mă aplec spre el să-l iau în braţe.
Braţul său se pune în faţa mea şi mă împinge la locul meu. Las un oftat să-mi scape şi murmur încă un scuze. Îşi mută iarăşi privirea spre geam şi eu îmi iau timpul necesar să analizez situaţia. E supărat pe mine pentru că aparent, pare că şi cum i-aş mai fi dat o şansă lui Kobe, nu de faptul că eu am sărutat alt tip. Asta e bine, dar chiar şi aşa în situaţia asta el nu va vorbi cu mine în următoarele zile pentru că se vede cât e de supărat. Sau mai degrabă dezamăgit.
- Channon, spune şi îmi ridic instant privirea. Nu mai sunt bun? Nu mai sunt de ajuns pentru tine? Întreabă şi pot vedea amăreala din glasul său. Dau să deschid gura să îi răspund când privirea îi se schimbă instant devenind iar rece. De fapt nu răspunde, ieşi doar dracului afară! Tună de data asta făcându-mă să tresar. Ieşi! Mârâie iar când vede că nu mă ridic.
Dau să mă apropii iar de el dar mă respinge ca mai devreme. O iau pe Doli şi mă ridic de pe pat făcând paşi mici până la uşă. Deschid uşa încet şi aştept să-mi spună să rămân, să dormim amândoi dar nu o face. ÎI arunc o ultimă privire peste umăr înainte să ies din camera închizând uşa în urma mea.
Intru în camera mea şi mă trântesc direct în pat ascunzându-mi capul între perne. Lacrimile încep să curgă pe obrajii mei şi eu le las să curgă în voie. Are tot dreptul să fie supărat pe mine, din toate punctele de vedere. Am făcut o dublă greşeală în seara asta şi mi-am complicat singură viaţă. Sper doar să mă ierte curând!
Păi asta e noul capitol, sper să vă placă. Ce părere aveţi despre Kobe? Dar despre Colin? A procedat Corect?
Vă aştept părerile despre aceşti capitol cu tot dragul.
Vă mulţumesc că citiţi!
Vă iubesc!!