Pull The Trigger

Capitolul 15 - Unleashed feelings

        

                                                     C A P I T O L U L  15 - "UNLEASHED FEELINGS"

  - Și eu mă bucur să te revăd, Monica, rânjește, clătinându-și capul cu părul ciufulit într-o parte. Oh, și pe tine, Emily. Nici nu știi ce surprinsă sunt să te văd întreagă și nevătămată după atâta timp.

        Dinții mi se înfing adânc în propria limbă și aproape că pot simți gustul metalic al sângelui. Brusc, de parcă nu mă afecta destul, îmi simt spatele desprinzându-se de pe peretele liftului, totul în timp ce fac un prim pas în direcția ei. Din fericire, mă opresc înainte de al doilea. Ce naiba aveam de gând? Să o apuc de claia aia de păr și să dau cu ea de pereți? Chiar dacă o merită, nu îmi stă în fire să mă las condusă de astfel de intenții violente. Nu de cele mai multe ori, cel puțin...

- Scuză-mă, Sofia, dar poți să te dai din drum? Trebuie să vorbesc cu Antonio, vocea Monicăi nu sună câtuși de puțin politicoasă, țintind-o pe cea care încă ne zâmbește cu superioritate din fața ușilor deschise ale liftului.

        E nevoie de mult efort din partea sa, dar Sofia își ia într-un final ochii de pe mine și își mută privirea încruntată asupra celeilalte femei iritate din lift. Aparent, Monica Calistro nu o place nici ea mai mult decât mine și, dacă iei în considerare și modul în care Sofia pare acum că se abține din greu să își țină temperamentul sub control, cele două nu ar putea fi clasate drept prietene pe viață. Forțând un zâmbet fals, Sofia pășește din fața noastră, făcându-ne loc să trecem. Și Monica și Raul profită imediat de oportunitate dar, nu și eu.

        Nu am nici cea mai mică intenție de a părăsi liftul ăsta. În primul rând, nu vreau să îl văd pe Calistro. Nu după ce s-a întâmplat ultima oară când l-am văzut și, în mod clar, nu după ce știu că tocmai a terminat o rundă de mototolit așternuturi cu Sofia Vanna. Ochii mei îi reprind pe ai ei și nu las nicio urmă de emoție să mi se trădeze pe chip.

- Emily, vii? 

- Nu, răspund, fără ca măcar să îl privesc pe Raul în timp ce mă așteaptă confuz din spatele ei. Mă întorc în camera mea.

        Încă o dată, pare relativ luat pe nepregătite de schimbul intens de priviri dintre mine și femeia dintre noi dar, în afară de a aproba din cap și a se îndepărta cu Monica, nu face nimic spre a mă convinge să nu rămân singură cu scorpia. Când tăcerea dintre noi devine neobișnuit de lungă, îmi arcuiesc sprâncenele în direcția ei și aceasta chicotește.

        Pășește încet în interiorul liftului și, înainte ca ușile să se închidă, apasă butonul care duce, în cel mai tragic mod posibil, spre etajul meu. Și eu care credeam că e un blestem să stau aproape de Monica... de acum acolo va trebui să îmi blochez ușa cu zece încuietori dacă nu vreau să mă trezesc și cu ea în prag, gata să mă scoată din sărite, poate chiar mai mult decât o face acum. Doar să o privesc îmi face sângele să clocotească... este desculță, complet șifonată și cu o expresie de satisfacție supremă. Totuși, nu asta mă deranjează cel mai mult, ci mirosul ei.

        Miroase ca el.

- Ai putea, te rog, să te oprești din holbat? Este ciudat, capul i se răsucește în direcția mea și mulțumirea aceea de pe chip atinge cote maxime. În plus, nu e ca și cum nu ți-ai da și tu seama despre ce e vorba... Antonio a fost foarte fericit să mă revadă.

        Sunt sigură că a fost! Încă nu îmi vine să cred că rezistă și douăzeci și patru de ore cu pantalonii pe el. Aș putea spune că reptila nu ar refuza niciodată o femeie dacă i s-ar oferi pe tavă dar... m-aș înșela. Pe mine m-a refuzat. Obrajii îmi capătă culoare și îmi mut privirea spre ușile glisante, rușinată de propriile gânduri. Probabil crezând că m-a intimidat cu replica ei, Sofia izbucnește într-un nou chicotit sâcâitor și nu mi-am dorit niciodată mai mult ca un lift să se miște mai repede.