Pull The Trigger

Capitolul 4 - To kill and to be killed

                                           C A P I T O L U L   4   "TO KILL AND TO BE KILLED"

        Nici măcar nu sunt atentă pe unde merg când urc scările într-o suflare şi reîncep să bântui aiurea holurile întortocheate. Degetele încă nu mi s-au eliberat din strânsoarea aprigă şi continui să mormăi înjurături şi insulte printre dinţii încleştaţi. Nu ştiu ce ar trebui să mă supere mai tare, faptul că mă afectează atât de mult sau faptul că el e complet neafectat?

        Îmi păstrez ritmul alert şi paşii apăsaţi. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar mai putea întâmpla dacă ar veni după mine. Făcând colţul spre un nou coridor întunecat, capul mi se loveşte violent de o suprafaţă dură. Aştept cu ochii strâns închişi contactul inevitabil cu podeaua, dar nu are loc. În schimb, doua braţe ferme îmi înconjoară talia şi mă salvează de la căzătura dureroasă. Găsesc curajul să îmi deschid precaut ochii. Lipsa luminii îmi face imposibilă dorinţa de a-i vedea chipul misteriosului străin, chiar şi de la distanţa asta atât de mică. Asta, şi faptul că ameţeala mi-a revenit în forţă din cauza impactului neaşteptat.

- Eşti în regulă? o voce vag familiară răsună armonios în timp ce îmi simt talia eliberată încetul cu încetul din strânsoare.

        Aproape instant, identitatea sa îmi devine cunoscută, însă sunt pe deplin convinsă că nu mă înşel când în sfârşit reuşesc să îi desluşesc ochii verzi şi părul de culoare nisipie.

- Leo? suspin, cu glas gâtuit, recăpătându-mi dificil echilibrul. Ce cauţi aici?

   Clipind cu repeziciune, mă priveşte confuz şi evaziv.

- Aş putea să te întreb acelaşi lucru.

        La o a doua privire constat cu uimire că are o ţinută cât se poate de lejeră. Pantaloni largi de pijama, tălpile goale şi un maiou care îi pune în evidenţă trunchiul lucrat. Involuntar, faţa mea devine stacojie. Sunt mai mult decât recunoscătoare că întunericul ascunde asta.

- Eu...păi...

        Oftez zgomotos şi cu o mişcare plină de slăbiciune îmi sprijin capul de peretele rece, lăsându-mi pleoapele să alunece închise pentru câteva clipe. Se pare că în sfârşit am început să fiu afectată de tot ce s-a întâmplat până acum. Sunt confuză. Şi mai mult decât confuză, sunt speriată şi îngrijorată. Nu ştiu ce să fac în continuare, nu ştiu cum să reacţionez... mă simt de parcă aş fi supusă unui test sub presiune, pe care îl pic.

- M-am pierdut, şoptesc absentă, nici măcar eu nefiind sigură dacă vorbesc strict despre bântuitul pe holuri noaptea.

        Dar momentul următor îmi cauzează un val electrizant în întreg corpul. Tresar cu ochii măriţi de uimire când îi simt mâna caldă prinzând-o pe a mea, şi oricât de mult aş vrea să îl întreb ce face, buzele îmi rămân lipite în tăcere. Degetele sale îmi strâng delicat mâna, iar ochii săi limpezi privesc calmi în ai mei.

- Vino cu mine, spune încet, deja pornind prin obscuritatea holului cu mine de mână.

- Unde mergem? întreb, într-o oarecare măsură alarmată.

        Din câte ştiu, Leo ar putea avea aceleaşi apucături criminale ca şi şeful său psihopat. Aş putea să mă trezesc abuzată în vreun fel dacă îl urmez orbeşte. Toţi din casa asta îmi sunt duşmani, până la urmă...

- Shhh... nu vrei să îi trezim pe ceilalţi.

        Dau să protestez din nou, dar ideea că aş putea să dau din nou ochii cu vreo Monica frustată sau chiar cu Calistro însăşi, mă convinge să tac. Cu o viteză moderată, Leo pare că nu are nici cea mai mică problemă cu lipsa de lumină pentru a se orienta. Fiecare pas pe care îl face este hotărât şi modul în care emană încredere degajat demonstrează asta.