Pull The Trigger

Capitolul 3 - Making choices

        

                                       C A P I T O L U L   3   " M A K I N G  C H O I C E S"

        Drept dovadă că situaţia era mult mai grea decât aş putea eu îndura, am leşinat după memorabila mea întâlnire cu Antonio Calistro. Nici nu ştiu ce s-a întâmplat mai exact după, pentru că mă trezesc într-o cameră goală, singură pe un pat exagerat de mare. Mă forţez să mă ridic şi să arunc o privire mai atentă în jur. Pare o cameră întru totul normală... ferestrele nu au gratii, este decorată chiar impecabil şi priveliştea de la geam duce spre plajă. Ciudate închisori mai au şi italienii ăştia...

        Intrigată de uşa închisă de lângă cea care duce spre baie, mă trezesc înaintând spre ea şi apăsându-i clanţa fără cea mai mică ezitare.

- Ce naiba? şoptesc, când fac primii paşi în cea ce pare a fi un dressing gigantic.

        Rochii. Rochii de seară şi rochii de zi, pantofi, cămăşi, accesorii, mai ceva ca într-unul dintre cele mai sofisticate magazine ale unui mall. Verific curioasă câteva dintre etichete. Armani. Prada. Ce Dumnezeu? Dacă asta e camera mea, atunci sunt curioasă să aflu cine i-a învăţat pe tipii ăştia cum să trateze un prizonier.

- Te distrezi?

        Mă întorc ca arsă spre uşă, unde un Dante vizibil amuzat mă urmăreşte răbdător.

- Ce e asta? întreb, ieşind din dulap şi neobosindu-mă să mai închid uşa.

        Fără să renunţe la zâmbet, Dante închide uşa dormitorului silenţios şi înaintează până la masa din dreptul ferestrei. Se aşează pe scaun şi ridică din spâncene confuz, de parcă nu ar avea nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc.

- Emily, nu vei fi tratată ca un prizonier aici. Nu... obișnuim să rănim femei sau copii, indiferent de ce... problemă am avea cu oricine din familia persoanei care ne-a greșit. Câtă vreme eşti fată cuminte şi te supui, vei fi tratată ca un musafir.

        Un nou val de greaţă mă cuprinde din cauza cuvintelor sale. Chiar cred că mă pot mitui cu haine de designer şi o cameră drăguţă? Mai degrabă aş putrezi cu şobolanii decât să ştiu că am acceptat ceva de la Antonio Calistro.

- Şi de ce, mă rog? Nu se presupune că vreţi să vă răzbunaţi pe tatăl meu prin mine? mârâi printre dinţii încleştaţi, încrucişându-mi în mod defensiv braţele la piept.

        Aş putea să jur că am văzut o fărâmă de amuzament în ochii săi. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nici nu încape îndoială că el şi Antonio sunt rude: nu împart doar numele de familie, ci şi trăsăturile masculine şi bine definite. Dante îşi înăbuşeşte cu greu un hohot de râs şi lăsându-şi spatele pe spătarul scaunului, adoptă o poziţie mult mai relaxată.

- Indiferent de ce a făcut tatăl tău, el tot rămâne un fost membru important al ...organizaţiei. Doar nu o să îi tratăm fiica cu brutalitate...