Pull The Trigger

Capitolul 18 - Betting my feelings

                                   C A P I T O L U L  18 - "BETTING MY FEELINGS"

- Poftim?! tresar, aproape trântind scaunul la pământ în timp ce mă ridic de pe el cu un salt brusc. În niciun caz! Asta nu e decizia ta ca să o iei!

- Emi-

- Nu, Tomas! Nici să nu te gândești! Nu plec nicăieri fără tine... deci, dacă tu rămâi, și eu rămân, concluzionez dur, cu privirea mutându-mi-se în direcția mafiotului când îmi termin discursul.

        Deși nu pare că are de gând să se alăture cumva conversației acesteia, modul în care ochii aceia albaștri îmi urmăresc fiecare mișcare cu interes îmi întărâtă și mai mult focul din vene. Nu am nici cea mai mică intenție să mă las dată la o parte când situația a luat o astfel de întorsătură... ultimul lucru pe care îl voi face este să îl las pe Tomas aici, în ghearele unei persoane de care doar eu știu ce e capabilă.

- Nu negociem, Emily! Pleci acasă și asta rămâne final, vocea fratelui meu își atinge limita de răbdare, laolaltă cu expresia care este acum chiar mai tensionată decât în clipa în care negocia cu Calistro. 

        Brațele îmi cad inerte pe lângă corp în timp ce șocul mi se întipărește pe chip. Chiar nu pot să cred că ar fi în stare de așa ceva. Că ar lua o astfel de decizie fără să mă consulte sau să îmi dea dreptul de a alege. Strângând din dinți și inspirând adânc și lent, ochii mi se mută mânioși de la fratele meu trădător către bărbatul care, în mod curios, încă refuză să se implice în confruntare.

- Nu plec nicăieri, mârâi cu maxilarul încleștat, pornind cu pași fermi și rapizi în direcția ușii.

        Din fericire, nici Dante și nici Raul nu îmi împiedică cu ceva ieșirea dramatică. Odată pășind înapoi pe hol și îndepărtându-mă cât mai mult de camera sufocantă, mă trezesc mergând într-o direcție necunoscută, fără să îmi pese prea mult unde ajung în timp ce înjurături și mormăituri furioase continuă să îmi scape șoptite.

- Emily, așteaptă!

- Nu! strig, refuzând să mă întorc să îl privesc sau măcar să îmi încetinesc pașii. Nu îmi poți face asta, Tomas!

        Realizez că mă îndrept direct spre un grup înarmat de mafioți și mă opresc înainte de a coborî prima treaptă către parter. Fără să mai am de ales, îmi încrucișez mâinile la piept și mă răsucesc cu aceeași privire încruntată către un Tomas care mă prinde din urmă. Îmi sprijin spatele de perete și mă abțin de la a-i întâlni direct privirea. Asta e prima oară când ne certăm... prima oară și este, într-un fel sau altul, din vina lui Antonio Calistro. 

        Dacă toată copilăria ne-a fost plină doar de înțelegere și încredere totală, acum îmi vine greu să văd că am ajuns într-o astfel de situație cu el... însă, mult prea multe s-au mai schimbat de atunci ca să mai conteze aceleași lucruri.

- Nu fă asta, Tomas, șoptesc, cu ochii încă ațintiți asupra grupului înarmat de la parter. Nu face pe eroul absolut când amândoi știm că nu vei câștiga nimic așa-